ORDINEA DE ZI a Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 09-10-2020
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
D I S P O Z I Ţ I A nr. 1931
din 02 octombrie 2020
cu privire la convocarea Consiliului Local al Municipiului Arad
în şedinţă publică ordinară, în ziua de vineri, 9 octombrie 2020
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
emite prezenta
D I S P O Z I Ț I E
Art. 1. Consiliul Local al Municipiului Arad se convoacă în şedinţă publică ordinară pentru ziua de vineri, 9 octombrie 2020, ora 11,00, care se va desfășura în sala Regele Ferdinand, Bulevardul Revoluţiei nr. 75, cu ordinea de zi stabilită conform anexei, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 2. Documentele înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședinței se transmit consilierilor locali prin intermediul poștei electronice.
Art. 3. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi, însoțite de documentele prevăzute de lege, se trimit spre avizare tuturor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art. 4. Aleșii locali vor transmite avizele cerute de lege și pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi în condițiile legii.
P R I M A R
Călin BIBARȚ
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
al Municipiului Arad
Lilioara STEPANESCU
IF/IF ex. 3, Dosar Dispoziţii Primar 2020
Dosar şedinţă ordinara CLMA 9.10.2020
Dosar ordine de zi şedinţe CLMA 2016-2020
Cod: PMA-S4-15
Anexa la Dispoziția nr. 1931/02.10.2020
a Primarului Municipiului Arad
P R O I E C T
al ordinii de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de vineri, 9 octombrie 2020, înregistrată la Primăria Municipiului Arad
cu nr. 71272 din 02.10.2020
1. Proiect de hotărâre nr. 368/2020 referitor la neexercitarea dreptului de preemțiune cu privire la achiziționarea apartamentului nr. 2, situat în Arad, str. Episcopiei nr. 9, corp A, demisol - iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre nr. 347/2020 privind aprobarea vânzării apartamentului nr. 10 (garaj) proprietatea Statului Român, situat în municipiul Arad, strada Bela Bartok, nr. 7 - iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 351/2020 privind atestarea apartenenței la proprietatea privată a Municipiului Arad și dezlipirea imobilului înscris în C.F. nr. 336131 Arad, situat în extravilanul Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 352/2020 privind dezlipirea unor imobile proprietatea Municipiului Arad – înscris în CF nr. 346659 Arad, CF nr. 354600 Arad și CF 353962 Arad - iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 364/2020 privind aprobarea Actului adițional nr. 6 la Contractul de închiriere nr. 60425/27.09.2013 (2127/27.09.2013), pentru imobilul în care funcționează Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad - iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre nr. 369/2020 privind propunerea de schimbare a destinației, pe perioadă nedeterminată a imobilului situat în Municipiul Arad, Calea 6 Vânători nr. 55 - iniţiativa primarului.
7. Proiect de hotărâre nr. 370/2020 cu privire la însușirea rapoartelor de evaluare ale unor bunuri imobile aparţinând Municipiului Arad- iniţiativa primarului.
8. Proiect de hotărâre nr. 354/2020 cu privire la modificarea obiectului unor contracte de închiriere cu destinația de locuințe - iniţiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre nr. 311/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU): „Zonă administrare deşeuri", extravilan municipiul Arad, conform extras CF nr. 346391 – Arad – iniţiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre nr. 313/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU): Zonă locuinţe individuale limitrof străzii Constituţiei, CF nr. 350379, CF nr. 347648 municipiul Arad, județul Arad – iniţiativa primarului.
11. Proiect de hotărâre nr. 357/2020 privind aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenții pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad – inițiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre nr. 314/2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU): Modificare și extindere PUZ aprobat „Zonă servicii și depozitare”, jud. Arad, intravilan și extravilan municipiul Arad, DN 7B km 0+633 stânga, generat de imobilele identificate prin CF nr. 336634 – Arad și CF nr. 336651 – Arad, beneficiar: Tudoroiu Florian – iniţiativa primarului.
13. Proiect de hotărâre nr. 350/2020 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie “DALI – Înlocuire cazane pe gaz la SC CET Hidrocarburi SA Arad“ - iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre nr. 363/2020 privind aprobarea transmiterii în concesiune a sistemului de canalizare menajeră realizat în cadrul proiectului Reabilitarea zonelor cu deficiențe severe ale serviciilor de canalizare din municipiul Arad, inclusiv modernizarea sistemului rutier, în cartierele Gai, Bujac și Sânicolul Mic către SC Compania de Apă Arad SA (Operator Regional) – inițiativa primarului.
15. Proiect de hotărâre nr. 372/2020 privind aprobarea documentației tehnico-economice „Studiu de fezabilitate” a obiectivului: „Extindere strada Iuliu Toader și modernizare strada Exterioară” – inițiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre nr. 356/2020 privind modificarea statului de funcţii al Centrului Social Cantina Municipală Arad – inițiativa primarului.
17. Proiect de hotărâre nr. 361/2020 privind constituirea comisiei de evaluare finală a managementului la Filarmonica Arad, a comisiei de soluționare a contestațiilor, precum și a secretariatului comisiilor, în vederea evaluării finale a managementului aferent perioadei 2018-2020– inițiativa primarului.
18. Proiect de hotărâre nr. 362/2020 privind constituirea comisiei de evaluare finală a managementului la Teatrul Clasic,, Ioan Slavici’’ Arad, a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a secretariatului comisiilor, în vederea evaluării managementului aferent perioadei 2018-2020 – inițiativa primarului.
19. Notificări diverse, corespondență adresată Consiliului Local al Municipiului Arad, informări privind deplasarea aleșilor locali în misiuni oficiale.
20. Interpelări, întrebări, petiții, declarații politice şi alte probleme supuse atenției Consiliului Local al Municipiului Arad.