COMUNICAT DE PRESĂ
Ajutor de până la 1900 de euro pentru cei care se conectează prima dată la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare‼️
Arădenii cu venituri reduse care nu sunt racordați la rețelele publice de apă și canalizare vor fi branșați în mod gratuit prin programul ”Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare”. Programul vizează sprijinirea familiilor și a persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie), pentru plata cheltuielilor de branșare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare.
Pot beneficia de sprijin, persoanele ce îndeplinesc următoarele criterii:
📌 este persoană singură cu venituri reduse/face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie, actual 2550 lei/lună cf. HG 1071/04.10.2021).
📌 are domiciliul într-o gospodărie neracordată/nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare și care se află pe raza teritorială a Municipiului Arad;
📌 își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/branșarea gospodăriei în care locuiește, la sistemul centralizat de canalizare/alimentare cu apă.
“Alocarea financiară acordată prin PNRR pentru lucrările de branșare/ racordare a gospodăriilor vulnerabile la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare este de cel mult 1.900 euro/gospodărie racordată și/sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare. De reținut două aspecte: banii nu vor fi distribuiţi cetăţenilor, ci direct companiilor care fac lucrările, în cazul nostru Companiei de Apă, iar termenul limită de depunere a solicitării este 18 noiembrie 2022. Îi îndemnăm pe cei care se consideră utilizatori eligibili să facă demersuri pentru a se încadra în acest termen, în condițiile în care se respectă principiul <<primul venit, primul servit>>.”, a precizat viceprimarul Ilie Cheșa.
Solicitările se vor completa și se vor depune la Primăria Arad, camera 5, până cel târziu vineri, 18 noiembrie 2022 .
Actele necesare pentru verificarea eligibilității în cadrul programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare” sunt: