De asemenea a fost sancționat și proprietarul terenului cu amendă în cuantum de 6000 lei pentru încălcarea dispozițiilor OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, pentru nemenținerea în stare salubră a terenului deținut. Angajații companiei respective au mai fost sancționați anterior, în luna aprilie 2019, pentru nerespectarea prevederilor legale privind depozitarea molozului rezultat din îndepărtarea dalelor din bazinele situate în incinta Ștrandului Neptun. Ulterior, firma a adus perimetrul afectat la forma inițială, la solicitarea polițiștilor locali, molozul fiind transportat la depozitul conform din municipiu. Aceeași măsură complementară a aducerii terenului la starea inițială va fi pusă în practică și în cazul sancțiunii aplicate în 16 iulie a.c.