Duminică seara maratonul vaccinării de la Arad ...
Duminică seara maratonul vaccinării de la Arad a luat sfârșit. 948 de persoane s-au vaccinat în cadrul acestei acțiuni în care medici, asistente și voluntari s-au implicat pentru ca numărul persoanelor imunizate din municipiu să crească. Mulțumim pe această cale UVVG Arad, DSP Arad şi Crucii Roşii pentru implicare. Mulțumim de asemenea tuturor artiştilor care au creat o atmosferă minunată pe durata întregului maraton și nu în ultimul rând, mulțumim HoReCa pentru sprijin şi pentru premiile oferite!
Maratonul vaccinării a început vineri după amiaza la ora 15:00 și s-a încheiat duminică seara, la ora 22:00. Numărul persoanelor vaccinate a crescut gradual de la o zi la alta. Astfel, dacă în prima zi 156 de persoane s-au prezentat la centrul temporar amenajat în holul Palatului Administrativ, în cea de a doua zi au fost 360 de persoane imunizate cu prima doză de vaccin, iar în ultima zi, 432.
Vaccinarea s-a făcut fără programare, doar pe bază de buletin sau carte de identitate, iar vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer.
Toate persoanele care s-au vaccinat în acest weekend la Primărie participă automat la o tombolă a cărei premii au fost oferite de Art Café, La Pergola, Euphoria Biergarten, La Bottega Beer&Grill, Terasa Mureșul și Restaurantul Noi care pun la bătaie câte o cină pentru 4 persoane în locațiile lor, iar Cafeneaua Literară Joy’s oferă un lot de bere artizanală.
Extragerea câștigătorilor va avea loc marți, 11 mai 2021, la orele amiezii și va fi transmisă live pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului Arad, https://www.facebook.com/primariamunicipiului.arad.