ASOCIAȚIA GRUP DE ACȚIUNE LOCALĂ ARAD VEST, anunță:
Asociația Grup de Acțiune Locală Arad Vest anunță publicarea în consultare publică a Ghidului Solicitantului, Intervenția Solidaritate, Măsura 3 - Creșterea capacității ONG-urilor și structurilor sociale de a dezvolta servicii sociale și campanii publice în favoarea integrării persoanelor din comunitățile rome, în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală GAL ARAD VEST.
Ghidul și anexele pot fi consultate accesând website-ul: htps://galaradvest.ro/
Invităm toți cei interesați să consulte ghidul și să transmită observații și sugestii până la data de 11 iulie 2025 inclusiv, la adresa de e-mail: consultare@galaradvest.ro.
După finalizarea perioadei de consultare, GAL ARAD VEST va publica lista observațiilor și propunerilor primite, precum și răspunsul la aceste observații.
Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, vom organiza o serie de evenimente dedicate prezentării, explicării și înțelegerii Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 3: „Creșterea capacității ONG-urilor și structurilor sociale de a dezvolta servicii sociale și campanii publice în favoarea integrării persoanelor din comunitățile rome”, evenimente la care vor participa reprezentanți ai potențialilor beneficiari de finanțare, așa cum sunt ei prezentați în Ghidul Solicitantului. Prezența la evenimente se face în baza unei solicitări în prealabil prin transmiterea unui e-mail la adresa: asociatia.gal.aradvest@gmail.com în care vă rugăm să ne comunicați numele persoanei juridice, numele și prenumele reprezentanților care vor participa la eveniment, datele de contact, precum și evenimentul la care doresc să participe.
Evenimentele se vor desfășura la Hotel Continental Forum Arad, conform următorului program:
• Evenimentul 1: 30 iunie – 1 iulie 2025, orele 12:00-16:00
• Evenimentul 2: 2 iulie – 3 iulie 2025, orele 12:00-16:00
• Evenimentul 3: 7 iulie – 8 iulie 2025, orele 12:00-16:00
Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a afla toate detaliile necesare și a clarifica eventualele întrebări!
Proiect ,,Sprijin pentru funcționare GAL ARAD VEST’’, CodSMIS: 322185.