Cuplurile care anul acesta împlinesc 50 de ani ...
Cuplurile care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă vor fi sărbătorite de reprezentanții administrației locale arădene, care le vor oferi câte o „Diplomă de aur“, în cadrul manifestărilor „Zilele Aradului”.
“În fiecare an ne arătăm admiraţia şi respectul faţă de cuplurile care au reuşit să depăşească încercările vieţii şi au rămas ÎMPREUNĂ. Ele sunt un adevărat model pentru comunitatea noastră şi un exemplu demn de urmat pentru generaţiile viitoare.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Un număr de 150 de cupluri au fost luate în evidență de reprezentanții Centrului Municipal de Cultură pentru a fi sărbătorite joi, 22 august 2019, în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare.
După premierea sărbătoriților, în parc va avea loc un concert de muzică ușoară românească cu Gabriel Cotabiță, Cătălin Crișan și Carmen Rădulescu.
Începând din anul 2006, administraţia publică locală a decis ca în fiecare an, cu prilejul Zilelor Aradului, să fie sărbătorite, în cadru festiv, toate cuplurile din municipiul Arad, care împlinesc în decursul anului curent 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Acţiunea trebuie înţeleasă ca un semn de preţuire şi respect a celor care conduc destinele oraşului nostru pentru toate aceste familii.