COMUNICAT DE PRESĂ
Festivalul „Rock Maris“, ediția 2022, la Arad
Festivalul „Rock Maris“ va fi organizat în primul sfârșit de săptămână din luna septembrie, în zona Port Arthur, cu scopul de a promova muzica rock dar și o zonă turistică atractivă din oraș.
Astfel, în 2 - 3 septembrie, sunt programate două concerte cu soliști renumiți ai muzicii de gen, printre care „Compact“, „Timpuri Noi“, „Semnal M“, „Rezident Ex Reloaded“.
Concertele vor începe în fiecare seară la ora 19.00.
Port Arthur este o zonă situată pe Malul Mureșului, în care peisajele naturale se îmbină cu ofertele culinare și de relaxare, care, în ultimii ani a fost căutată în special de arădenii care și-au dorit să petreacă timpul liber într-o oază de liniște dar și de turiștii atrași de natură.
Festivalul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.