COMUNICAT DE PRESĂ
Filmul „Povestea lui Johnny Cash - Walk the Line“ (r. James Mangold), care spune povestea chitaristului cu același nume, care a cântat despre iubire, viață și moarte, într-o manieră plină de disperare și pasiune, așa cum nu se mai auzise până la el, va putea fi văzut vineri, 7 octombrie 2022, de la ora 19.00, la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Accesul la film este gratuit.
Proiecțiile de filme de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.
„De când cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul răsunau în deșert, nu s-a mai auzit o astfel de voce“, scria Bono (U2), pe coperta albumului „The Essential Johnny Cash“.
Cash s-a bucurat de un succes enorm, vânzând mai multe discuri decât Beatles. „Walk the Line - Povestea lui Johnny Cash“ este cronica nașterii unui nou tip de artist american, care a suportat ravagiile dependenței de droguri și a rezistat tentațiilor celebrității, lăsând moștenire generațiilor viitoare o voce inconfundabilă, interpretând o muzică cu teme universal umane: iubirea, moartea, trădarea, păcatul, speranța și credința.
Povestea începe în Arkansas, în perioada marii depresiuni economice, în copilăria lui Cash, continuă cu turneurile sale răsunătoare alături de pionerii rock and roll-ului - Elvis Presley, Carl Perkins, Roy Orbison, Jerry Lee Lewis și Waylon Jennings - și atinge punctul culminant cu memorabilul concert de la închisoarea Folsom, din 1968.
Johnny Cash este omul care a încântat cu muzica sa generații întregi de melomani, transmițându-le bucuria de a trăi și de a iubi cum nici un cântăreț nu a reușit să o facă. Vocea sa plăcută și acordurile melodioase ale cântecelor sale vor rămâne veșnic în amintirea celor ce le-au ascultat, înduioșându-i până la lacrimi.
Filmul „Walk the Line” reușește să redea în mare parte cele mai importante aspecte ale primei jumătăți a vieții marelui artist, insistând atât asupra necazurilor sale legate de vina resimțită pentru moartea fratelui său, de relația încordată cu tatăl său, de greutatea ieșirii din anonimat, de problemele cu drogurile și de relația sa de dragoste cu June Carter, cât mai ales asupra eforturilor depuse pentru a depăși toate aceste necazuri.