Primăria Municipiului Arad prin operatorul cont...
Primăria Municipiului Arad prin operatorul contractat în acest sens a demarat lucrările de reabilitare a treptelor de pe digul Mureșului, de la Podul Decebal până la Podul rutier Micălaca. Vorbim despre refacerea totală sau parțială a celor 41 de scări aflate de o parte și alta a digului.
În cadrul aceluiași proiect, municipalitatea și-a propus și refacerea celor 12 rampe existente, precum și amenajarea altor două rampe noi, în cartierul Micălaca. Acestea vor avea lungimea de 24-28 de metri și lățimea de 2 metri. Constructorul are la dispozițe 12 luni pentru a finaliza lucrările.
“Este o promisiune mai veche făcută arădenilor pe care o onorăm. Hățișurile birocratice ne-au împiedicat să demarăm mai devreme aceste lucrări. Am început azi refacerea și recondiționarea scărilor de acces la Faleza Mureșului, din cartierul Micălaca spre centru și intenționăm finalizarea tuturor, anul acesta”,a declarat primarul Călin Bibarț.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitare rampe și scări de acces pe digul Mureșului în municipiul Arad” se ridică la 654.305 lei.