Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a făcut joi, 6 ianuarie 2022, o analiză succintă a primului an de mandat. La capitolul realizări a punctat investițiile în modernizarea rețelei de termoficare a municipiului, cele în infrastructură (reabilitarea Podului Decebal, asfaltarea celor 50 de străzi de pământ și repararea a altor 30 străzi din oraș, numai în anul 2021) și nu în ultimul rând demararea lucrărilor la două dintre cele mai mari proiecte ale municipalității, realizate din fonduri europene: „Reconversia funcțională și revitalizarea terenului din zona Micălaca 300” și „Revitalizarea zonei Mărului”.
Tot anul trecut au fost modernizate zonele din oraș care nu au fost incluse în proiectul de regenerare urbană a spațiilor dintre blocuri, cum este cazul zonei blocurilor Z de pe Calea Aurel Vlaicu. Edilul a anunțat că aceste lucrări vor continua și anul acesta, vizată fiind zona străzii Udrea. Tot în 2021 a fost finalizată și cea de-a opta parcare supraterană, amenajată în cartierul Alfa și au fost marcate zone de parcare destinate motoarelor și scuterelor.
Alte promisiuni onorate sunt: finalizarea Arenei Francisc Neuman și a reabilitării exterioare a Teatrului Clasic, amenajarea unei piețe de lemne și a uneia agroalimentare (Piața Ioan Rusu Șirianu), asfaltarea tronsonului din strada Constituției care trece pe sub centura în regim de autostradă a orașului, construirea unei stații de sortare, modernizarea falezei Mureșului (iluminat, zonă de promenadă, căi de acces) și înnoirea flotei CTP Arad cu tramvaie noi, în culorile echipei fanion a orașului. În 2022, investițiile în modernizarea transportului public local vor continua, promite primarul Călin Bibarț.
Anul 2021 a însemnat și colaborări de succes cu societatea civilă (Fântâna Cap de Leu din Parcul Mihai Eminescu, revitalizarea inesteticelor puncte de transformare din stațiile de tramvai “Crișan” și “Podgoria“ ), investiții în sistemul sanitar și în infrastructura educațională.
O altă satisfacție este dată de îmbogățirea patrimoniului orașului cu două clădiri emblematice: clădirea celui mai vechi club de canotaj din România, Clubul Voința și cea a fostei fabrici de autoturisme Marta, primite în mod gratuit. În patrimoniul municipiului se dorește introducerea casei care a aparținut lui Ștefan Cicio Pop, care este cel puțin unul dintre dezideratele acestui an.
Marele regret al primarului Călin Bibarț este cel legat de stadiul lucrărilor de reabilitare a Colegiului Național Elena Ghiba Birta.
“Parte din anul 2020 și mai ales 2021 au fost, după cum știm, ani complicați, ca să nu le spunem grei. Am făcut un scurt bilanț a ceea ce am promis și am și realizat în orașul nostru, de la lucrări punctuale, mai mici, până la cele de anvergură. Cel mai important lucru este că niciunul din proiectele începute nu s-a blocat, ci au fost finalizate, iar dacă au fost la stadiul de documentații, de finanțări, acum sunt în desfășurare. Nu a fost ușor mai ales că vorbim despre o creștere semnificativă a prețurilor la materiale și servicii. Nu pot să mă declar decât mulțumit pentru o astfel de perioadă complicată și să pornim în noul an cu speranța că vom realiza cel puțin atât cât am realizat în anul 2021. Sunt sigur că o vom face!”,a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.