Proiect adus la cunoştinţă publică în data de 14-08-2019 H O T Ă R Â R E nr. _______ din __________
Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fundamentare si stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică - Serviciul de organizare, amenajare, intretinere si exploatare a parcarilor cu plata, a parcarilor de resedinta si a activitatii de ridicare, transport, depozitare si eliberare a vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila, precum si a vehiculelor fara stapan si abandonate din municipiul Arad - initiativa primarului
Nr. 63416/14.08.2019
Bibarţ Călin, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, republicată, transmit următorul
A N U N Ţ
Începând cu data de miercuri, 14.08.2019, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind:
Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad – iniţiativa primarului
Până la data de 24.08.2019, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 15.08.2019, între orele 8,00 - 18,00 Luni- Joi şi 08:00-16:00 Vineri, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5.
Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.
P R I M A R
Bibarţ Călin
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL PROIECT
Nr. 415/14.08.2019 Avizat
SECRETAR GENERAL
Lilioara Stepanescu
H O T Ă R Â R E A nr._______
din _____________________2019
privind aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad
Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de aprobare înregistrat cu nr. 63.308/14.08.2019,
Analizând raportul nr.63.311/14.08.2019 al Serviciului Evidență și Administrare Domeniul Public,
Ținând seama de art. 3 alin. (1) lit. i), art. 5, pct. 2, lit. j), art. 10 alin. (1) lit. b), art.13 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului României nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
Văzând art. 24 alin. (1), alin. (2), alin. (4) din Anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere Legea nr. 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform Hotărârii Guvernului nr. 156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrative teritoriale,
În baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Ţinând cont de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), lit. d), alin. (6), lit. a), alin. (7) lit. s), art. 139 alin (1) alin. (3), lit. g) art. 196, alin. (1), lit. a), art. 286, alin. (4) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART. 1: Se aprobă studiul privind fundamentarea şi stabilirea soluţiei optime de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2: Se aprobă forma de delegare a serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, respectiv gestiune delegată, prin atribuirea directă a concesiunii către operatorul economic S.C. RECONS SA S.A.
ART. 3: Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad şi se comunică celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL
Cod:PMA-S4-01
Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. ______din _______2019 a Consiliului Local al Municipiului Arad
STUDIU DE FUNDAMENTARE
privind delegarea gestiunii serviciului de utilitate publică pentru
organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad
1. Date generale. Descrierea şi identificarea serviciului, a ariei teritoriale şi a sistemului a cărui gestiune urmează să fie delegată.
1.1. Serviciul public de utilitate publică organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad este un serviciu public sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţii publice locale şi funcţionează în conformitate cu prevederile OG nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare, HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, HG nr.156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art.36, alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
1.2. Scopul studiului. Prezentul studiu reprezintă un pas absolut necesar pentru regularizarea şi fluidizarea traficului în Municipiul Arad. Serviciile de parcări si ridicari vehicule sunt servicii de utilitate socială influenţând direct calitatea vieţii într-un oraş, prin asigurarea dreptului fundamental la mobilitate a oricărui cetăţean. Studiul cuprinde analiza care permite definirea si cuantificarea în termeni tehnici si financiari a soluţiei optime pentru o cât mai bună gestiune a serviciului de organizare, amenajare şi întreținere a parcărilor cu plată din Municipiul Arad, parcări de reşedinţă şi a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad luând în considerare atât dezavantajele, cât şi avantajele pentru autoritatea locală, aferente acestei soluţii, pe termen scurt, mediu si lung.
1.3. Definiţii. Pentru definirea obiectivului prezentului studiu, termenii şi noţiunile utilizate se definesc după cum urmează:
a) delegarea gestiunii unui serviciu de utilităţi publice - acţiunea prin care Municipiul Arad atribuie unuia sau mai multor operatori, în condiţiile legii, furnizarea şi prestarea unui serviciu ori a unei activităţi din sfera serviciilor de utilităţi publice a cărei răspundere o are;
b) utilizatori – persoane fizice sau juridice care beneficiază direct sau indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legii;
c) sistem de utilităţi publice - ansamblul bunurilor mobile şi imobile, dobândite potrivit legii, constând în terenuri, clădiri, construcţii şi instalaţii tehnologice, echipamente şi dotări funcţionale, specifice unui serviciu de utilităţi publice, prin ale cărui condiții exploatare şi funcţionare se asigură furnizarea/prestarea serviciului;
d) domeniu public - totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite potrivit legii, aflate în proprietatea publică a Municipiului Arad, care, potrivit legii ori prin natura lor, sunt de folosinţă sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local şi care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz ori interes public naţional;
e) domeniul privat – totalitatea bunurilor mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute la litera d) intrate în proprietatea Municipiului Arad, prin modalităţile prevăzute de lege;
1.4. Serviciul de organizare, amenajare și întreținere a parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad este destinat satisfacerii unor nevoi ale comunităţii locale, contribuie la ridicarea gradului de civilizaţie şi confort al acesteia şi grupează activităţi edilitar-gospodăreşti şi acţiuni de utilitate şi interes public local având ca obiect printre altele:
a) Organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor;
b) Ridicarea de pe domeniul public a vehiculelor abandonate, fără stăpân şi a celor parcate neregulamentar.
1.5. Serviciul trebuie să aibă în vedere respectarea şi îndeplinirea următoarelor cerinţe:
a) securitatea serviciilor furnizate/prestate;
b) continuitatea serviciilor din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
c) adaptabilitatea serviciilor la cerinţele comunităţii locale;
d) accesul liber la servicii şi la informaţiile referitoare la acestea;
e) tarifarea echitabilă a serviciilor furnizate/prestate;
f) consultarea locuitorilor cu privire la organizarea, exploatarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat.
1.6. Desfăşurarea activităţilor edilitar-gospodăreşti, specifice serviciului, trebuie să aibă în vedere următoarele obiective:
a) satisfacerea cerinţelor şi nevoilor de utilitate publică ale comunităţii locale şi creşterea calităţii vieţii;
b) administrarea şi gestionarea infrastructurii edilitar-urbane a unităţii administrativ-teritoriale în interesul comunităţii locale;
c) funcţionarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficienţă economică a infrastructurii edilitar-urbane aferente;
d) ridicarea continuă a standardelor şi a indicatorilor de performanţă ai serviciului prestat;
e) crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii edilitar-urbane a unităţii
administrativ-teritoriale, în corelare cu planurile şi documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului;
f) descentralizarea serviciilor publice şi aplicarea principiilor economiei de piaţă şi ale
liberei concurenţe;
g) protejarea domeniului public şi privat şi punerea în valoare a acestuia;
h) protecţia şi conservarea mediului natural şi construit, precum şi a monumentelor şi a
siturilor istorice şi arhitectonice, în conformitate cu regulamentele legale în vigoare;
i) protecţia igienei şi sănătăţii publice, în conformitate cu reglementările specifice în
vigoare;
j) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin disciplinarea staţionărilor auto în
perimetrul stradal administrat, fluidizarea şi creşterea siguranţei în trafic;
k) promovarea calităţii şi eficienţa activităţilor de administrare a parcărilor publice;
l) dezvoltarea durabilă a serviciilor de administrare a parcărilor publice.
2. Serviciul de organizare, amenajare şi întreținere parcări cu plată
din Municipiul Arad, parcări de reşedinţă şi ridicare a vehiculelor
A. 1. (1) Parcările cu plată pot fi utilizate astfel:
a) în anumite intervale orare, pe baza tichetului de parcare emis de parcometre sau prin plata taxei de parcare prin intermediul telefonului mobil;
b) pe baza abonamentelor de parcare.
(2) Parcările dotate cu parcometre vor fi administrate de către operatorul economic. Măsurile concrete sunt stabilite prin proceduri specifice.
(3) Abonamentele pentru utilizarea parcărilor cu plată pot fi emise la cerere de către operatori.
(4) Tariful de utilizare a parcărilor cu plată precum si intervalele orare de funcţionare se aprobă de Consiliul Local al Municipiului Arad.
(5) Tichetul de utilizare a parcărilor cu plată poate face dovada plăţii tarifului de parcare numai în cazul în care este expus în mod vizibil pe bordul autovehiculului. În caz contrar, utilizarea parcării este considerată ilegală si este sanctionată.
(6)Modul de respectare a prevederilor regulamentare de utilizare a parcărilor cu plată se verifică de către împuterniciţii Primarului şi / sau de către operatorul serviciului public.
(7) Staţionarea în parcările publice cu plată orară trebuie să fie permisă numai după plata taxei de parcare sau în baza abonamentelor emise în acest scop. Tichetul de parcare sau abonamentul va face dovada plăţii taxei de parcare doar în cazul în care este expus pe parbrizul maşinii. În cazul în care reprezentanţii operatorului de parcare nu pot verifica (citi) informaţiile înscrise pe tichet sau abonament, ei vor putea considera parcarea ilegală (neplătită) şi vor acţiona în consecinţă.
(8) Abonamentele se pot elibera doar pentru un singur mijloc de transport (având înscris numărul de înmatriculare, perioada de valabilitate si zona de valabilitate) şi, ca şi în cazul tichetelor, pot fi valabile numai dacă sunt afişate pe parbrizul autovehiculului.
(9) Mijloacele auto aparţinând serviciilor de intervenţie de orice natură pot fi scutite de orice plată dacă sunt în timpul misiunii.
(10) Din veniturile realizate în urma concesionării serviciului public de administrare a parcărilor publice operatorulul va plăti o redevenţă Primăriei Municipiului Arad, contribuind astfel la creşterea bugetului local şi, implicit, la construirea unor noi parcări moderne, atât de necesare conducătorilor auto. Totodată managementul parcărilor publice cu plată face parte dintr-un program amplu, foarte ambiţios, în urma căruia Municipiul Arad va deveni un oraş turistic atractiv, cu servicii europene.
A.2.1. Obiectul de activitate al serviciului public al parcărilor cu plată din Municipiul Arad
Sistemul de plată în municipiul Arad se aplică pe un număr de 48 străzi şi 7 pieţe aflate în municipiul Arad, parcările fiind delimitate prin marcaje şi semnalizate prin indicatoare astfel: zona A cuprinde 26 străzi, zona B cuprinde 29 străzi, iar zona C - 2 străzi şi gestionarea unui număr de cca. 5795 locuri de închiriat pentru parcări rezidenţiale.
În anul 2018 au fost emise un număr de 1128 abonamente, gratuitate în număr de 60, carduri legitimaţie pentru persoanele cu handicap în număr de 1.037 şi urmărirea unui număr de 5235 contracte de închiriere pentru parcări rezidenţiale. În anul precedent s-a realizat un venit de 677.721 lei din locurile de parcare rezidențiale.
Astfel, la nivelul anului 2018, s-au realizat venituri în valoare de 3.311.249 lei din care ponderea cea mai mare este constituită din plata anticipată a taxei de parcare, realizându-se un venit din sms-uri de 1.441.555,72 lei și venit din parcometre de 914.970 lei, cu un număr de 21 agenţi constatatori.
A.2.1.1. Atribuţiile şi obiectivele aferente serviciului public de organizare, amenajare și întreținere a parcărilor cu plată sunt:
a) Aplicarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Arad, cu modificări ulterioare;
b) Verificarea modului de respectare a Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Arad;
c) Participarea la administrarea creanţelor fiscale locale – amenzi – constatând contravenţii şi aplicând sancţiunile cu amenda prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Arad şi a Regulamentului privind parcările de reşedinţă;
d) Identificarea proprietarilor de vehicule;
e) Expedierea Proceselor verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor către proprietarii vehiculelor care nu şi-au achitat contravaloarea acestora conform OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;
f) Încasarea prin casierie a contravalorii abonamentelor, cardurilor, aprobate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Arad;
g) Delimitarea prin marcaje şi indicatoare cu simbolul „parcare” – P, a spaţiilor destinate parcărilor;
h) Asigurarea bunei funcţionări a parcometrelor (întreţinerea şi revizia tehnică a parcometrelor);
i) Eliberarea abonamentelor, cardurilor şi încheierea contractelor de rezervare;
j) Achiziţionarea lucrărilor, produselor sau serviciilor necesare funcţionării serviciului parcări;
k) Asigurarea păstrării integrităţii, protejarea şi valorificarea patrimoniului public încredinţat.
l) Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin disciplinarea staţionărilor auto în perimetrul stradal administrat, fluidizarea şi creşterea siguranţei în trafic;
m) Promovarea calităţii şi eficienţa activităţilor de administrare a parcărilor publice;
n) Dezvoltarea durabilă a serviciilor de administrare a parcărilor publice;
o) Montarea de indicatoare informative în zonele de parcare cu plată;
p) Marcarea zonelor de parcare cu plată;
r) Identificarea de noi zone de parcare pentru extinderea sistemului de parcări cu plată.
A.2.2. Atribuţiile şi obiectivele aferente serviciului public privind parcările rezidenţiale
a) Aplicarea Regulamentului de organizare şi funcţionare privind parcările de reşedinţă;
b) Verificarea modului de respectare a Regulamentului de organizare şi funcţionare privind parcările de reşedinţă;
c) Întocmirea contractelor de închiriere pentru locurile de parcare rezidenţiale;
d) Încasarea prin casierie a contravalorii abonamentelor, cardurilor, aprobate prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată în municipiul Arad şi a Regulamentului privind parcările de reşedinţă;
parcărilor;
e) Asigurarea bunei funcţionări a dispozitivului de rezervare montat pe locul de parcare rezidenţial închiriat;
f) Achiziţionarea lucrărilor, produselor sau serviciilor necesare funcţionării serviciului parcări;
g) Asigurarea păstrării integrităţii, protejarea şi valorificarea patrimoniului public încredinţat.
h) Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin disciplinarea staţionărilor auto în perimetrul stradal administrat, fluidizarea şi creşterea siguranţei în trafic;
i) Promovarea calităţii şi eficienţa activităţilor de administrare a parcărilor publice;
j) Dezvoltarea durabilă a serviciului de administrare a parcărilor publice;
k) Montarea de indicatoare informative in zonele cu parcări de reşedinţă.
B. Serviciul public de ridicări vehicule
B.1.1. In anul 2018, au fost ridicate de pe raza municipiului Arad un număr de 552 autoturisme parcate neregulamentar în colaborare cu Politia Rutieră Arad, un număr de 21 autoturisme abandonate si un număr de 5 autoturisme fără stăpân, realizându-se astfel un venit în valoare de 193.200 lei, din care ponderea cea mai mare este constituită din plata taxei de ridicare si depozitare, cu un venit de 102.370 lei, un număr de 2 automacarale, iar cheltuielile de exploatare au fost în valoare de 112.972 lei.
De menţionat faptul că cele 21 autoturisme abandonate si cele 5 autoturisme fără stăpân nu au fost valorificate, aflându-se încă în proprietatea municipiului Arad.
B.1.2. Obiectivele serviciului public de ridicări vehicule
Rezultatele preconizate ale serviciului public de ridicări vehicule, sunt în principal:
a) creşterea numărului de vehicule ridicate;
b) reducerea costurilor de exploatare şi întreţinere;
c) siguranţă în exploatare.
B.1.3. Atribuţiile aferente serviciului public de ridicări vehicule:
Administrarea activităţii de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân, respectă următoarele condiţii:
1. Filmează şi fotografiază vehiculele sau remorcile oprite şi staţionate neregulamentar şi cele abandonate sau fără stăpân cu evidenţierea momentului ridicării (prin filmările şi fotografiile realizate trebuie surprinse eventualele defecţiuni existente la caroseria vehiculului).
2. Procedează la ridicarea vehiculelor şi remorcilor în condiţiile stabilite de Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân.
3. Eliberează vehiculele şi remorcile numai după ce s-a făcut dovada achitării sumelor prevăzute în Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor sau remorcilor oprite şi staţionate neregulamentar şi a celor abandonate sau fără stăpân şi de normele legale în vigoare.
4. Ţine evidenţa zilnică a vehiculelor şi remorcilor ridicate.
5. Asigură dotarea materială pentru buna desfăşurare a activităţii şi se preocupă permanent de modernizarea acesteia.
6. Încheie un contract cu o societate de asigurare pentru acoperirea riscurilor în activitatea de transport a vehiculelor şi remorcilor ridicate şi transportate în spaţiul special amenajat.
7. În cazul nerevendicării vehiculelor sau remorcilor ridicate şi depozitate ia măsuri legale privind valorificarea lor.
8. Formulează, întocmeşte şi expediază răspunsuri la cererile adresate
9. Asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor care, potrivit legii, constituie informații cu caracter personal și nu pot fi date publicităţii.
10. Respectă procedurile de sistem şi operaţionale în vederea atingerii obiectivelor calităţii, asigură ducerea la îndeplinire a acţiunilor preventive iniţiate la nivelul compartimentului din care fac parte, propun măsuri de îmbunătăţire a proceselor în care sunt implicaţi şi iniţiază acţiuni preventive, asigură ducerea la îndeplinire a măsurilor corective iniţiate la nivelul compartimentului din care fac parte, răspunde de: calitatea informaţiilor incluse în înregistrări; datarea şi semnarea înregistrărilor; utilizarea formularelor codificate stabilite, îndosariază şi păstrează în cadrul compartimentului înregistrările pe care le-a întocmit.
11. Respectă procedurile prevăzute de Legea 421/2002, date în responsabilitatea agenţilor constatatori.
3. MOTIVATIA GESTIUNII INDIRECTE
3.1. În conformitate cu prevederile OG nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat de interes local, ale HG nr.955/2004 pentru aprobarea regulamentelor cadru de aplicare a Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002, gestiunea serviciilor publice se realizează în următoarele modalităţi:
- gestiune directă;
- gestiune indirectă sau gestiune delegată.
3.2. Indiferent de forma de gestiune adoptată, activităţile specifice serviciilor de administrare a domeniului public şi privat se organizează şi se desfăşoară pe baza unui caiet de sarcini şi a unui regulament de serviciu, prin care se stabilesc nivelurile de calitate şi indicatorii de performanţă ai serviciilor, condiţiile tehnice, raporturile operator-utilizatori, precum şi modul de tarifare, facturare şi încasare a contravalorii serviciilor furnizate/prestate.
3.3. În cazul gestiunii directe, autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă nemijlocit toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea, finanţarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor de administrare a domeniului public şi privat, respectiv administrarea şi exploatarea infrastructurii aferente.
3.4. În cazul gestiunii indirecte sau gestiunii delegate, autorităţile administraţiei publice locale pot apela pentru realizarea serviciilor la unul sau mai mulţi operatori cărora le încredinţează, în totalitate sau numai în parte, în baza unui contract de delegare a gestiunii, sarcinile şi responsabilităţile proprii cu privire la gestiunea propriu-zisă a serviciilor, precum şi la administrarea şi exploatarea infrastructurii edilitar-urbane necesare realizării serviciilor.
3.4.1. Gestiunea indirectă sau gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori furnizori/prestatori de servicii de administrare a domeniului public şi privat, care pot fi:
a) societăţi comerciale pe acţiuni cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale, înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale;
b) societăţi comerciale pe acţiuni cu capital privat, intern sau extern;
c) societăţi comerciale cu capital mixt, public şi privat.
3.4.2. Atribuirea contractelor de delegare a gestiunii se face cu respectarea principiilor liberei concurenţe, transparenţei tratamentului egal şi a confidenţialităţii şi cu respectarea prevederilor contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor de administrare a domeniului public şi privat, aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice poate fi:
- contract de management;
- contract de concesiune;
- contract de închiriere;
- contract de locație de gestiune;
- contract de parteneriat public-privat.
3.4.3. Delegarea gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat se poate realiza prin:
a) negociere directă, în cazul operatorilor cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale, înfiinţaţi de autorităţile administraţiei publice locale sau rezultaţi ca urmare a reorganizării administrative din raţiuni operaţionale şi economico-financiare a serviciilor de administrare a domeniului public şi privat;
b) licitaţie publică, în cazul operatorilor societăţii comerciale cu capital public, privat sau mixt.
3.4.4. Participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional/operatorului este exclusă.
3.5. Conform prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, consiliul local are ca atribuţii:
- administrarea domeniului public și privat,
- gestionarea serviciilor de interes local;
- darea în administrare și concesionarea bunurilor proprietate publică precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii.
Ţinând cont de cele de mai sus, precum şi de contextul legislativ care reglementează recrutarea resurselor umane în sistem bugetar (limitat de normativul de personal şi plafonul de cheltuieli de personal şi care nu permite în condiţiile actuale să asigure numărul de personal suficient) este necesară atribuirea directă către un operator economic a serviciului public de administrare a parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, iar monitorizarea şi controlul funcţionării şi gestionării serviciului public vor intra în atribuţiile şi responsabilitatea autorităţii locale.
3.6. Modalitatea de gestionare propusă a serviciului de utilitate publică este cea delegată, în baza unui contract de delegare a gestiunii şi se realizează cu respectarea prevederilor OG nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, HGR 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale și art. 36, alin. (1) din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.
3.6.1. Gestiune delegată
Avantaje:
1. parametrii serviciilor şi necesarul de investiţii trebuie să fie clar definiți în contract, cu mecanisme care impun ca majoritatea riscurilor de execuţie şi exploatare să treacă la operator;
2. din momentul când operatorul îşi intră în drepturi investiţiile se accelerează. Profitul operatorului va genera nevoia de schimbare urgentă a proceselor interne şi a relaţiilor cu clienţii;
3. Consiliul Local al Municipiului Arad va avea calitatea de reglementator /supervizor a conformării operatorului la cerinţele impuse în contract;
4. Consiliul Local al Municipiului Arad va avea dreptul de control final asupra derulării serviciului, având posibilitatea de a anula delegarea de gestiune în cazul în care operatorul are activitate defectuoasă persistentă;
Dezavantaje:
1. Consiliul Local trebuie să îşi adapteze rolurile de administrator şi reglementator pe durata contractului şi va trebui să se concentreze pe negociere, supervizare şi monitorizare.
2. Gestiunea delegată nu este prin ea însăşi o garanţie a unei performanţe mai bune, după cum nici capitalul privat nu este obligatoriu mai rapid şi mai ieftin.
3.7. Identificarea surselor de finanţare/Finanţarea serviciului public
3.7.1. Finanţarea cheltuielilor curente pentru furnizarea/prestarea serviciilor publice, precum şi pentru întreţinerea, exploatarea şi funcţionarea sistemelor aferente se realizează pe criterii economice şi comerciale; mijloacele materiale şi financiare necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărui serviciu se asigură prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor.
3.7.2. Veniturile operatorului se constituie prin încasarea de la utilizatori, sub formă de preţuri sau tarife, a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate şi după caz, din alocaţii de la bugetele locale, cu respectarea următoarelor principii.
a) asigurarea autonomiei financiare a operatorului;
b) asigurarea rentabilităţii şi eficienţei economice;
c) asigurarea egalităţii de tratament al serviciilor de utilităţi publice în raport cu alte servicii publice de interes general;
d) recuperarea în totalitate de către operatori a costurilor furnizării/prestării serviciilor.
3.7.3. Finanţarea şi realizarea investiţiilor aferente sistemelor de utilităţi publice se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind iniţierea, fundamentarea, promovarea şi aprobarea investiţiilor publice, în temeiul următoarelor principii:
a) promovarea rentabilităţii şi eficienţei economice;
b) păstrarea veniturilor realizate din aceste activităţi la nivelul comunităţilor locale şi utilizarea lor pentru dezvoltarea serviciilor şi a infrastructurii tehnico-edilitare aferente;
c) întărirea autonomiei fiscale a unităţilor administrativ-teritoriale pentru crearea mijloacelor financiare necesare în vederea funcţionării serviciilor;
d) întărirea autonomiei locale privind contractarea şi garantarea unor împrumuturi interne sau externe necesare pentru finanţarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor, în condiţiile legii;
e) respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice;
f) respectarea dispoziţiilor legale referitoare la calitatea şi disciplina în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului.
3.7.4. Finanţarea cheltuielilor de capital pentru realizarea de investiţii publice ale Municipiului Arad aferente sistemelor de utilităţi publice, se asigură din următoarele surse:
a) fonduri proprii ale operatorilor şi/sau fonduri de la bugetul local, în conformitate cu obligaţiile asumate prin actele juridice pe baza cărora este organizată şi se desfăşoară gestiunea serviciilor;
b) credite bancare, ce pot fi garantate de unităţile administrativ-teritoriale, de statul român sau de alte entităţi specializate în acordarea de garanţii bancare;
c) fonduri nerambursabile obţinute prin aranjamente bilaterale sau multilaterale;
d) fonduri speciale constituite pe baza unor taxe speciale, instituite la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit legii;
e) fonduri transferate de la bugetul de stat, ca participare la cofinanţarea unor programe de investiţii realizate cu finanţare externă, precum şi din bugetele unor ordonatori principali de credite ai bugetului de stat;
h) alte surse, constituite potrivit legii.
3.7.5. Conform Hotărârii Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cheltuielile curente pentru asigurarea funcţionării propriu-zise a serviciilor de administrare a domeniului public şi efectuării/prestării activităţilor edilitar-gospodăreşti specifice acestora, respectiv pentru întreţinerea, reabilitarea şi exploatarea infrastructurii edilitar-urbane aferente, se asigură prin încasarea de la utilizatori, pe baza tarifelor legal aprobate, a unor sume reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) organizarea şi desfăşurarea pe principii şi criterii comerciale şi concurenţiale a activităţii prestate;
b) reflectarea costului efectiv al furnizării/prestării serviciilor de administrare a domeniului public şi privat în structura şi nivelul tarifelor practicate;
c) ajustarea periodică a tarifelor;
d) recuperarea integrală a cheltuielilor prin tarife;
e) acoperirea prin tarife cel puţin a sumelor investite şi a cheltuielilor curente de funcţionare şi de întreţinere a serviciilor de administrare a domeniului public şi privat;
f) calcularea, înregistrarea şi recuperarea uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe specifice infrastructurii edilitar-urbane aferente acestor servicii prin redevenţă în cazul gestiunii delegate.
3.7.6. Motive de ordin social şi de mediu:
Prestarea serviciului de organizare, amenajare, întreţinere şi exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă și a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, presupune angajarea de către serviciul public a unui personal de specialitate care să se preocupe de verificarea modului de plată a taxei de parcare, realizarea lucrărilor de întreţinere amenajare şi exploatare a parcărilor cu plată etc.
3.7.7. Evaluarea indicatorilor tehnico – economici
Rezultatele preconizate ale delegării gestiunii Serviciului de administrare, întreţinere şi exploatare a parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi a activităţii de ridicare vehicule sunt în principal:
a. creşterea numărului de utilizatori;
b. reducerea costurilor de exploatare şi întreţinere;
c. asigurarea unui serviciu de calitate şi în condiţii de siguranţă a utilizatorilor;
d. siguranţă în exploatare;
e. o mai bună monitorizare a parcărilor cu plată din Municipiul Arad şi a parcărilor de reşedinţă.
f. accelerarea ritmului de eliberare a domeniului public de vehicule abandonate, fără stăpân sau parcate neregulamentar;
4. Investiţiile necesare pentru modernizarea parcărilor din
Municipiul Arad şi a parcărilor de reşedinţă
Pe baza unui studiu de fezabilitate, se stabilesc investiţiile necesare pentru modernizarea si extinderea parcărilor cu plată, în ceea ce priveşte:
- achiziţionarea de noi parcometre de taxare;
- amenajarea unor noi zone de parcare cu plată prevăzute cu bariere automate;
- extinderea parcărilor rezidenţiale.
5. Forma de gestiune optimă a serviciului comunitar de utilitate publică pentru serviciul de organizare, amenajare și întreținere a parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă şi a activităţii de ridicare a vehiculelor
Ordonanţa Guvernului nr.71/2002, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, la art.10, menţionează două modalităţi de organizare a gestiunii:
- prin gestiune directă;
- prin gestiune indirectă sau gestiune delegată.
5.1. Gestiunea indirectă permite un control asupra modului de îndeplinire a responsabilităţilor care decurg din lege privind asigurarea realizării lucrărilor şi a măsurilor necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului pentru serviciile furnizate cetăţenilor.
5.2. Având în vedere că este necesară desfăşurarea unor activităţi ce au ca scop organizarea, amenajarea, întreținerea și exploatarea parcărilor cu plată din Municipiul Arad, a parcărilor de reşedinţă în interesul cetăţenilor şi a activităţii de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, propunem modalitatea de gestiune delegată prin atribuire directă către operatorul SC RECONS SA Arad, societate comercială cu capital exclusiv al Municipiului Arad, ca soluţie optimă pentru realizarea acestui scop, deoarece atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic, această modalitate răspunde exigenţelor legale şi interesului comunităţii locale.
6. Redevenţa
6.1. Nivelul redevenţei este de 5 % calculat din valoarea sumelor încasate de către operator în anul curent (valoare fără T.V.A.).
6.2. Plata redevenţei se va achita trimestrial, până la data de 25 a primei luni următoare trimestrului.
7. Modalitatea de acordare a concesiunii
Modalitatea de acordare a concesiunii avută în vedere este atribuire directă.
8. Durata concesiunii.
Durata estimată a concesiunii este de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii acestui termen
prin acordul părţilor.
9. Termenul estimat pentru realizarea procedurii
Termenul estimat pentru încheierea contractului este de max. 2 luni de la data intrării
în vigoare a Hotărârii Consiliului Local pentru aprobarea Caietului de sarcini.
Comisia numită în baza Dispoziției nr. 2415/2019 a Primarului Municipiului Arad
Ștefan Szuchanszki
Mihaela Balaș
Maria Micea
Eliza Barbura
Corneliu Neamțiu
Carmen Radu
Daiana Movileanu
Sorin Contraș
Carmen Balazs
Marius Panda
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 63.608/14.08.20192019
Primarul Municipiului Arad
În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: “aprobarea studiului de fundamentare și stabilirea formei de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad” proiect în susținerea căruia formulez următorul
REFERAT DE APROBARE
Ţinând cont de necesitatea satisfacerii cerințelor și nevoilor de utilitate publică ale comunității locale, creșterea calității vieții și ridicarea gradului de civilizaţie şi confort al acesteia este necesar înfiinţarea, organizarea, exploatarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat care vor avea în vedere respectarea şi îndeplinirea următoarelor cerinţe:
securitatea serviciilor furnizate/prestate;
continuitatea serviciilor din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
adaptabilitatea serviciilor la cerinţele comunităţilor locale;
accesul liber la servicii şi la informaţiile referitoare la acestea;
tarifarea echitabilă a serviciilor furnizate/prestate;
consultarea locuitorilor cu privire la organizarea, exploatarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat.
În acest sens se impune aprobarea studiului privind fundamentarea şi stabilirea soluţiei optime de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, prin adoptarea, de către Consiliul Local Municipal a unei hotărâri în acest sens.
P R I M A R
Călin BIBARŢ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
DIRECŢIA PATRIMONIU
SERVICIUL EVIDENŢĂ ȘI ADMINISTRARE DOMENIUL PUBLIC
Nr. 63.311/14.08.2019
R A P O R T
Având în vedere necesitatea înfiinţării, organizării, exploatării şi funcţionării serviciilor de administrare a domeniului public şi privat care să răspundă cerințelor comunității locale, trebuie să asigure:
a) satisfacerea cerinţelor şi nevoilor de utilitate publică ale comunităţilor locale şi creşterea calităţii vieţii;
b) administrarea şi gestionarea infrastructurii edilitar-urbane a unităţilor administrativ-teritoriale în interesul comunităţilor locale;
c) funcţionarea şi exploatarea în condiţii de siguranţă, rentabilitate şi eficienţă economică a infrastructurii edilitar-urbane aferente;
d) ridicarea continuă a standardelor şi a indicatorilor de performanţă ai serviciilor prestate;
e) crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii edilitar-urbane a unităţilor administrativ-teritoriale, în corelare cu planurile şi documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului;
f) descentralizarea serviciilor publice şi aplicarea principiilor economiei de piaţă şi ale liberei concurenţe;
g) protejarea domeniului public şi privat şi punerea în valoare a acestuia;
h) protecţia şi conservarea mediului natural şi construit, precum şi a monumentelor şi siturilor istorice şi arhitectonice, în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
i) protecţia igienei şi sănătăţii publice, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare.
Înfiinţarea, organizarea, coordonarea şi reglementarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat constituie dreptul exclusiv al autorităţii publice locale, la fel și monitorizarea, controlul funcţionării şi gestionării acestor servicii intră în atribuţiile şi responsabilitatea exclusivă a autorității locale.
Dobândirea, dezvoltarea, modernizarea, exploatarea, întreţinerea şi administrarea bunurilor proprietate publică şi privată specifice infrastructurii edilitar-urbane a unităţii administrativ-teritoriale sunt, de asemenea, de competenţa exclusivă a acesteia.
Ținând cont de:
- art. 3 alin. (1) lit. i), art. 5, pct. 2, lit. j), art. 10 alin. (1) lit. b), art.13 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului României nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 24 alin. (1), alin. (2), alin. (4) din Anexa 1 la HG nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
- HG nr.156/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrative teritoriale;
- art. 36 alin. (1) din Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;
P R O P U N E M:
aprobarea studiului privind fundamentarea şi stabilirea soluţiei optime de delegare a gestiunii serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, conform Anexei nr.1 la proiectul hotărâre.
aprobarea formei de delegare a serviciului de utilitate publică – Serviciul de organizare, amenajare, întreţinere și exploatare a parcărilor cu plată, a parcărilor de reşedinţă şi a activității de ridicare, transport, depozitare și eliberare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, precum și a vehiculelor fără stăpân și abandonate din municipiul Arad, respectiv gestiune delegată prin atribuirea directă a concesiunii, operatorului S.C. RECONS S.A.
DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU,
Ştefan Szuchanszki Mihaela Balaș