Polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice, în colaborare cu angajați ai S.C. RECONS S.A., au dispus ridicarea mai multor automobile parcate pe strada Voluntarilor, fără ca acestea să aparţină riveranilor. Această acțiune se înscrie într-o campanie a DGPLA și survine în urma reclamațiilor locuitorilor din zonă referitoare la parcarea/accesul neregulamentar al unor vehicule deținute de persoane care nu au domiciliul ori reședința în proximitate.
Drept urmare, Serviciul Circulație pe Drumurile Publice și Parcări a efectuat verificări cu privire la proprietarii vehiculelor staționate și a procedat la ridicarea celor ce nu se încadrau în această categorie. Activitatea de identificare a conducătorilor auto ce nu respectă indicatoarele „cu excepția riverani” va continua, fiind vizat inclusiv tranzitul străzilor cu acces permis doar locuitorilor din zonele respective. DGPLA anunță conducătorii auto care obișnuiesc să staționeze fără a ține cont de indicatoarele sus-menționate, că autovehiculele ridicate sunt depuse la depozitul Primăriei Municipiului Arad, situat pe strada Dosoftei, F.N. Amenda contravențională pentru oprire în loc nepermis este de 290 de lei, în vreme ce staționarea în loc nepermis se sancționează contravențional cu amendă de 580 de lei, sumă la care se adaugă taxa de ridicare și transport a autovehiculului, de 350 de lei și taxa aferentă depozitării autovehiculului, de 20 de lei /zi.