Nr. 104547/ 27.12.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Revelion 2024 în centrul Aradului
Primăria Municipiului Arad va organiza o petrecere de Revelion, în centrul Aradului, cu artiști arădeni și nu numai, care își propun să ofere o atmosferă specială de sărbătoare, la kilometrul 0 al orașului.
Startul petrecerii va fi dat la ora 20.45 când pe scena din fața Palatului Administrativ vor urca Dragoș Moldovan&Band, lugojenii de la Springtime Band 2.1 și arădenii de la Progresiv A.
Înainte de miezul nopții, trupa Cargo va face atmosferă cu un recital special.
Ca în fiecare an, trecerea în anul 2024 va fi marcată cu un spectaculos show de artificii, după care, atmosfera va mai fi întreținută de Cargo, până în jurul orei 00.30.
“Ca în fiecare an, am pregătit un concert ce va avea loc în fața Primăriei. Acesta se va întinde puțin după miezul nopții, întrerupt de un spectaculos foc de artificii. Capul de afiș este trupa Cargo. Așteptăm cât mai mulți arădeni să ni se alăture și sunt convins că și anul acesta participarea va fi numeroasă. Să ne bucurăm de aceste momente, privind retrospectiv la ceea ce a fost frumos în anul ce se încheie și cu optimism spre 2024.”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Progresiv A
Trupa arădeană Progresiv A este cunoscută publicului pentru numeroasele recitaluri din cluburile și restaurantele din oraș.
Springtime Band 2.1
Formația a luat naștere în primăvara anului 2016 cu muzicieni tineri (Cristi Vetan, Nelu Căpraru, ambii componenți ai trupei de metal melodic – MIST, Csilla Gyorgy, Daniela Marcu, componente în diverse trupe de jazz și folk din cadrul Școlii de Arte lugojene), dar și cu un veteran al scenei rock bănățene (Vali Ivănescu, ex-SAH-MAT, ex-ROCK ABIL), având în palmares o bogată activitate concertistică. Numele provine de la anotimpul când s-a pus piatra de temelie a trupei: primăvara, care semnifică renaștere, trezire la viață, bucurie, speranță.
Noua componență a trupei Springtime Band 2.1 este Csilla Gyorgy-vocal, Vali Ivănescu – vocal, chitară bas, chitară acustică, Cristi Vetan – chitară solo, Tavi Logos – chitară electro-acustică si Andrei Mezei – tobe, percuție, vocal.
Trupa are deja în repertoriu trei piese proprii compuse de Valentin Ivănescu (versuri Daniela Marcu). Pentru recitalul de la Arad, Springtime Band 2.1 a pregătit cover-uri după clasici ai genului rock, jazz-blues şi country-rock. Se va cânta pe trei voci, ceea ce în ziua de azi nu prea se mai întâlnește.
Dragoș Moldovan&Band
Dragoș Moldovan, câștigătorul concursului Vocea României 2019, este un tânăr talentat, originar din Timișoara, care și-a dedicat viața muzicii. El este acum liderul unei trupe care cântă la evenimente private. Dragoș a câștigat concursul datorită vocii sale impresionante și a interpretării sale deosebite a pieselor rock. De la vârsta de 7 ani, Dragoș a fost pasionat de muzica rock și a cântat încă din copilărie. A studiat la Conservatorul din București și a participat la numeroase concerte și evenimente. Dragoș este un artist care reușește să impresioneze prin vocea sa puternică și abilitățile sale de chitarist, fiind capabil să adapteze repertoriul în funcție de preferințele publicului său.
Cargo
Formația Cargo a fost înființată de către Adi Bărar, la Timișoara, în anul 1985. De-a lungul anilor, în cadrul formației au avut loc mai multe schimbări de componență, formula actuală fiind Adrian „Baciu” Igrișan (voce/chitară), Tavi Pilan (tobe), Alin Achim (bass), Ionuț Cârjă (clape) și David Cristian (chitară).
În anul 1990, prin intermediul unor fani ai formației, un grup de reporteri francezi ascultă câteva cântece înregistrate pe o casetă audio, rămânând plăcut impresionați. Aceștia iau legătura cu o casă de discuri din Paris și cu câteva posturi de radio, demers ce naște un turneu al formației în Franța, ocazie cu care aceștia înregistrează și primul single pe vinil – „Ana”.
Perioada de cristalizare a genului muzical, cu elemente balcanice combinate cu rock-ul occidental, încep să definească expresia muzicală/stilul CARGO.
Datorită bogatei activități concertistice și de studio, formația se maturizează, își găsește drumul și genul muzical pe care nu îl mai schimbă, muzica compusă devenind tot mai profundă, cu teme și texte diverse, trecând de la socio - politic la iubire, istorie, mistic, religie, supranatural. Toate acestea, alături de emblema „dracon” (stindardul armatei dacilor) fac ca astăzi, formația CARGO să fie unică și ușor de identificat.
Melodii precum „Aproape de voi”, „Doi pași”, „Nu pot trăi fără tine”, „Mama” etc. sunt cântece de referință ale trupei, iar melodia „Dacă ploaia s-ar opri” de pe albumul „Spiritus Sanctus”, este considerată una dintre cele mai frumoase balade rock românești, fiind cea mai difuzată melodie de după Revoluția din 1989 și numărul 1 pentru 41 de săptămâni la Europa FM.
Premii și distincții
Până în prezent, CARGO a primit:
Dublul disc de aur – Media Pro Music (2004);
Nominalizare la MTV Europe Music Awards Roma la categoria „Best Romanian Act” (conform statisticilor Bill board);
Premiul MTV la categoria „Best Romanian Rock” (2004 și 2005);
Disc de aur – Media Pro Music (2007);
Premiul Life Time Award „Romanian Music Awards” (2013);
Media Music Awards, Metalhead Meeting, Maximum Rock Awards, Ambasadori ai Asociației RoRec și membrii de onoare „Music for Autism”.
Anul 2015 le aduce membrilor CARGO titlurile de cetățeni de onoare ai orașului Timişoara, la propunerea primarului Nicolae Robu. Tot în 2015, pentru promovarea muzicii rock în România în decursul întregii activități, membrii trupei primesc Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, oferit de președintele României, Klaus Iohannis.
Pentru activitatea sa, pentru numeroasele concerte și pentru apropierea față de publicul său, Cargo primește din partea fanilor titulatura de „Cea mai iubită trupă rock” din România.