R O M Â N I A
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROCESUL-VERBAL
ŞI STENOGRAMA
şedinţei extraordinare
din data de 12.03.2021
Nr. 29.781/13.04.2021
La şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 12 martie 2021, au fost prezenţi 22 consilieri din 22 în funcţie. Domnul Fordon Decebal-Ciprian şi-a exprimat voturile prin mijloace electronice, respectiv printr-o platformă on-line de videoconferinţă (Join Zoom Meeting) până la punctul 6, iar de la punctul 7 a fost prezent în sala de şedinţă. Pentru domnul consilier Mihai Paşca s-a constatat încetarea mandatului prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 98/12.03.2021. Şedinţa a început la ora 10,00 şi s-a încheiat la ora 11,00.
Şedinţa a fost condusă de către domnul consilier Mihai SZABO.
Au participat: din partea executivului: dl. primar Călin Bibarţ, dl. viceprimar Lazăr Faur, dna Lilioara Stepanescu - Secretar General al Municipiului Arad, dl. Sorin Ciurariu, arhitect şef, dna Elena Portaru - director executiv al Direcţiei Tehnice, dna Liliana Florea - director executiv al Direcţiei Edilitare, dna Claudia Grozavu, director executiv al Direcției Economice, dl. Szuchanszki Ştefan - director executiv al Direcţiei Patrimoniu, dna Linda Ocenic, şef serviciu, Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Privat, dl. Pavel Neamţiu, director executiv al Direcţiei Venituri, dl. Ioan Ignat, director executiv al Direcţiei Dezvoltare şi Întreţinere, dna Ioana Albu, şef serviciu, Serviciul Juridic, Contestaţii, dna Mihaela Balaş, şef serviciu, Serviciul Evidență și Administrare Domeniul Public, dna Ralu Cotrău, şef birou, Biroul Relaţii Mass-Media, dl. Alexandru Popa – referent, Biroul Relaţii Mass-Media, dl. Krisztian Varjasi – referent, Cabinet Primar, dl. Adrian Barbeş – referent, Cabinet Primar, dl. Florin Maruşca – consilier, Biroul Relaţii Mass-Media, dl. Denis Bot – consilier, Cabinet Primar, dl. Gabriel Lăbău, inspector de specialitate, Cabinet Viceprimar, dl. Cristian Cotuna, inspector de specialitate, Cabinet Viceprimar, dna Oana Blaghi – inspector de specialitate, Cabinet Primar, dl. Marinel Blaj, referent, Cabinet primar, dna Monica Czibrik, şef serviciu, Serviciul Administraţie Publică locală, dna Florina Ispas – consilier, dna Ana Maria Ciobotariu, consilier juridic, dl. Emanuel Cotuna - consilier juridic, dna Mirela Sonyi - consilier juridic, dl. Vlad Baciu - consilier juridic, dna Doris Micu - consilier, dna Carmen Popa - consilier în cadrul aceluiaşi serviciu.
Alţi participanţi:
- reprezentanţi ai agenţilor economici şi instituţiilor culturale de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, dna Oana Pârvulescu, director general Serviciului Public de Interes Local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”,
- presa: Diana Duţu – „Aradon”, Bognar Tunde - „Nyugati Jelen”, Raluca Medeleanu – „Special Arad.ro”, Lucian Şerban – „Arq.ro”, Sârb Ciprian Vlad – „Arădeanul. info”, Orlando Toader – „Newsar.ro”, Natalia Berlo – „TV Arad”, Marius Zbranca – „TV Arad”, Irházi János – „Aradinap.ro”
- alţii: dl. Schwartz Gheorghe, cetăţean de onoare (reprezentant societatea civilă), dl. Vermeşan Răzvan, invitat, Rende Onur-Can, invitat, dl. Balint Ovidiu, jurnalist (site propriu) dl. Glaser Wili, invitat.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 8.03.2021, a Dispoziţiei nr. 522/8.03.2021 a Primarului Municipiului Arad, prin comunicarea tuturor reprezentanţilor mass-media acreditaţi a acestei dispoziţii, cuprinzând data, ora, locul şedinţei, ordinea de zi şi documentele înscrise pe ordinea de zi. La dosarul prezentei şedinţe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.
Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul general, precum şi toţi responsabilii din executiv, societatea civilă, precum şi reprezentanţii mass-media au primit documentele şedinţei, avizele comisiilor de specialitate şi amendamentele formulate de consilieri.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin punerea la dispoziţie fiecărui consilier, în ziua de 08.03.2021, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, precum şi ordinea de zi.
Documentele înscrise pe ordinea de zi au fost puse la dispoziţie în data de 08.03.2021 în format electronic şi transmise prin poşta electronică tuturor aleşilor locali, funcţionarilor publici implicaţi, presei ş.a.
Înaintea dezbaterii şedinţei extraordinare propriu-zise, proiectele au fost analizate pe comisii, astfel:
Dl. Faur L: - Bună-ziua! Avem cvorum. O să fie on line şi domnul consilier Decebal Fordon şi vreau să precizez că noi suntem deschişi pentru o participare on-line, la şedinţele publice ale Consiliului Local, numai că trebuie să găsim o modalitate tehnică, să poată intra cetăţenii doritori pe un alt link decât cel unde se votează de către consilieri, aşa ca în cazul domnului Fordon. O să studiem această posibilitate şi vom oferi link-ul respectiv, public, pentru o participare on line, care, în aceste vremuri, probabil că este cumva potrivită. Da. Domnule Cheşa!
Dl. Cheşa I: - Domnule viceprimar, vă salut! De peste doi ani de zile discutăm despre acest link, live. De peste doi ani zile! Este foarte simplu!
Dl. Faur L: - Ok!
Dl. Cheşa I: - Vă rog să faceţi ceva!
Dl. Faur L: - Da, sigur! Domnul Alex Popa este pe aici?
Dl. Cheşa I: - Eu, personal, de doi ani de zile am şi depus proiect de hotărâre.
Dl. Faur L: - Eu nu am ştiut, nu am ştiut de treaba aceasta! Dar o facem!
Dl. Cheşa I: - Vă comunic doar!
Dl. Faur L: – Bine, domnule consilier, suntem de aceeaşi părere!
Dl. Cheşa I: - Mulţumesc!
Dl. Faur L: - Şi eu vă mulţumesc. Haidem să vedem acum, cred că merge. Bun. Deci, ne-am înţeles! În cazul în care avem solicitări şi în comisii, pentru cele care nu sunt şedinţe publice, hotărâm de fiecare dată şi avem deschiderea pentru transparenţă. Acum, vă propun să trecem la şedinţele comisiilor reunite şi să pornim cu primul proiect de hotărâre
1. Proiect de hotărâre nr. 115/2021 privind constatarea încetării de drept a mandatului și declararea ca vacant a locului de consilier al domnului Pașca Mihai– iniţiativa primarului
Comisia nr. 1 are întrebări? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, întrebări? Nu sunt. Supun la vot proiectul de hotărâre. Cin este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisa nr. 5? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc frumos. Trecem la
2. Proiect de hotărâre nr. 113/2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 252/2020 privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare privind activitatea de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare în municipiul Arad pentru atribuirea acordului-cadru, cu modificările şi completările ulterioare – iniţiativa primarului.
Comisia nr. 1, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate).
3. Proiect de hotărâre nr. 108/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 14, situat în Arad, str. Mețianu, nr. 2, corp A, etaj II – iniţiativa primarului.
Comisia nr.1, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4 , întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate).
4. Proiect de hotărâre nr. 109/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 49, situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 78, etaj II – iniţiativa primarului.
Comisia nr. 1, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4 , întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc.
5. Proiect de hotărâre nr. 111/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 10, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 90, sc. A – iniţiativa primarului.
Comisia nr.1, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr.2, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4 , întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc frumos.
6. Proiect de hotărâre nr. 112/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 11, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 90, sc. A – iniţiativa primarului.
Comisia nr. 1, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4 , întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, întrebări? Supun la vot proiectul de hotărâre. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc frumos.
7. Proiect de hotărâre nr. 120/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului situat în Arad, str. Gheorghe Lazăr nr. 3 – iniţiativa primarului. Comisia nr. 1? Sunteţi împotrivă sau abţineri? (n.n. 2 voturi pentru, 1 abţinere (dl. Bognar), 2 împotrivă (dna Vornicu şi dl. Stana). Comisia nr. 2? (n.n. 1 vot pentru, 3 împotrivă (dl. Curcanu, dna Săbău, dl. Costea). Mulţumesc frumos. La Comisia nr. 3?
Dl. Buruc C: - Aici aş avea eu un amendament de făcut.
Dl. Faur L: – Vă rog!
Dl. Buruc C: - Suntem pentru exercitarea dreptului de preempţiune! Deci, „modificarea proiectului – din neexercitare, în exercitare a dreptului de preemţiune” .
Dl. Faur L: - Poftiţi, doamna secretar!
Dna Stepanescu L: - Nu poate fi admis ca amendament, ci propunerea de exercitare a dreptului de preemţiune trebuie să îmbrace forma unui proiect de hotărâre, cu rapoarte de specialitate…
Dl. Buruc C: - Atunci, dacă se poate, să faceţi acest lucru pentru exercitarea dreptului de preemţiune, ca şi un proiect…
Dna Stepanescu L: - Da. Dar trebuie să existe un proiect de hotărâre, chiar iniţiat de dumneavoastră, în acest sens, pentru exercitarea dreptului, însoţit de rapoarte de specialitate. Codul Administrativ nu permite dezbaterea şi supunerea la vot a unui proiect care nu este însoţit de aceste documente. Nu avem rapoarte de specialitate decât în sensul celui care se află pe ordinea de zi.
Dl. Buruc C: - Am înţeles. Atunci suntem împotrivă!
Dl. Faur L: - Bun. Dacă mai are cineva intervenţii? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Comisia nr. 3 – 2 voturi pentru, 3 împotrivă (dl. Buruc, dl. Mayer, dl. Chifa). Domnul Fordon?
Dna Stepanescu L: - Am notat trei voturi împotrivă la Comisia nr. 3. Domnul Buruc, domnul Mayer şi domnul Chifa,
Dl. Faur L: - Da. Îl întrebăm la final (n.n. pe dl. Fordon) ca să nu mai stăm! Comisia nr. 4? Aveţi întrebări ? Dacă nu, supun la vot.
Cine este pentru? (n.n. 4 voturi pentru, 1 vot împotrivă (dl. Costea). Comisia nr. 5, aveţi întrebări? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? Ne aude domnul Fordon? Da. Cum votaţi la Comisa nr. 5? La Comisia nr. 3, pentru acest proiect de hotărâre? Pentru, împotrivă sau abţinere? La Comisia nr. 5? 1 pentru (dl. Ilioni), 3 împotrivă (dna Aur, dl. Galea, dl. Vlad), 1 abţinere (dl. Szabo).
Dl. Fordon D: - Pentru.
Dl. Faur L: - Ok. Mulţumim. Da, da. Vă auzim şi noi! Bun. A votat toată lumea? Bun. Mergem mai departe .
8. Proiect de hotărâre nr. 92/2021 cu privire la respingerea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 587/2020 privind majorarea cu 100% a impozitului pentru clădirea situată în Arad, str. Piața Avram Iancu nr. 10, începând cu data de 01.01.2021 – iniţiativa primarului.
Comisia nr. 1, aveţi întrebări? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? 4 pentru, 1 împotrivă (dl. Stana). Comisia nr. 2, aveţi întrebări? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? 1 pentru, 4 împotrivă (dl. Curcanu, dna Săbău, dl. Costea). Comisia nr. 3, aveţi întrebări? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? 2 pentru, 3 împotrivă (dl. Buruc, dl. Mayer, dl. Chifa). Comisia nr. 4, aveţi întrebări? Supun la vot. Cine este pentru? 4 pentru, 1 împotrivă (dl. Costea). Comisia nr. 5, sunt întrebări? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? 3 voturi pentru, 2 împotrivă (dna Aur, dl. Vlad C.).
9. Proiect de hotărâre nr. 56/2021 privind instituirea unor taxe speciale – iniţiativa primarului.
Dl. Faur L: - Aici, nu vreţi prima dată să ne spună personalul nostru de specialitate şi pe urmă o să avem intervenţia. Haideţi să vedem, cine ne spune ce avem aici? Domnule Neamţiu, vă rog! Haideţi la microfon!
Dl. Neamţíu P: - Bună ziua. Este vorba de trei taxe de la Direcţia Venituri şi o taxă de la Direcţia Edilitară, de la doamna Lili Florea. Primele două taxe de la Direcţia Venituri există deja, dar s-a modificat formularul de înregistrare a mijloacelor de transport. Nu mai este acea fişă de înmatriculare, ci este un contract de vânzare-cumpărare, care se vizează cu numărul de registru de evidenţa mijloacelor de transport şi, în loc de certificat fiscal, că nu are datorii, se vizează tot acel contract de vânzare-cumpărare. În loc să avem fişă de înmatriculare, avem acest contract şi în loc să avem certificat fiscal, din nou, avem acel contract. Şi acele taxe s-au înlocuit. La a treia taxă este vorba de prelucrarea pe loc a declaraţiilor fiscale, este o taxă, cumva de a determina oamenii să se înscrie în platformă electronică, unde pot să-şi depună documentele electronic. Dacă îşi completează declaraţia de înregistrare în platformă electronică, nu plăteşte această taxă, dacă nu doreşte şi doreşte să fie prelucrat pe loc dosarul fiscal, atunci plăteşte 10 lei.
Dl. Faur L: - Ok. Mulţumesc. Vă rog să rămâneţi la microfon, poate mai sunt necesare detalii cu precizări! Domnule Stana, vă rog!
Dl. Stana F: - Mulţumesc. Vreau să vă atrag atenţia că în forma în care este formulat acest proiect de hotărâre încalcă prevederile legale şi mă refer la articolele 11 din anexa 1 şi anexa 2, care spun că veniturile vor fi folosite pentru anumite destinaţii. Vorbesc de principiul neafectării veniturilor bugetare către anumite cheltuieli, care este prevăzut în Legea nr. 273/2006, legea finanţelor publice locale, la art. 7 alin. (2) se menţionează: „Veniturile bugetare nu pot fi direct afectate unei cheltuieli bugetare anume, cu excepţia donaţiilor şi sponsorizărilor care au stabilite destinaţii distincte". Şi o să vă rog să scoateţi de pe ordinea de zi proiectul, pentru a fi reanalizat. Vă mulţumesc frumos!
Dl. Faur L: - Mulţumim şi noi. Vă ascultăm, domnule Neamţiu, poftiţi!
Dl. Neamţiu P: - Taxele speciale au un regim special şi, conform Legii nr. 273/2006, articolul nr. 30, dacă nu mă înşel, trebuie să le dăm o destinaţie acestor taxe, pentru că ele sunt create pentru anumite servicii, iar cheltuielile trebuie să fie destinate acestor servicii.
Dl. Faur L: - Bun. Mai sunt intervenţii la Comisia nr. 1, vă rog? Dacă nu, supun la vot. Cine este pentru? (n.n. 4 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (dl. Stana). Mulţumesc. Comisia nr. 2, dacă sunt intervenţii? Supun la vot. Cine este pentru? (n.n. 1 vot pentru şi 3 împotrivă (dl. Curcanu, dl. Costea, dna Săbău)). Comisia nr. 3, sunt intervenţii? Supun la vot. Cine este pentru? (n.n. 2 pentru şi 3 împotrivă (dl. Buruc, dl. Mayer, dl. Chifa)). Pe domnul Fordon nu-l auzim. Comisia nr. 4, supun la vot. Cine este pentru? (n.n. 4 voturi pentru şi 1 vot împotrivă (dl. Costea). Comisia nr. 5, supun la vot. Cine este pentru? (n.n. 3 voturi pentru şi 2 împotrivă (dna Aur, dl. Vlad C.). Mulţumesc frumos.
10. Proiect de hotărâre nr. 116/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare_2 a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 28.12.2020
Dl. Faur L: - Comisia nr. 1 – supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, supun la vot, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate).Comisia nr. 3, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr.4, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate).
11. Proiect de hotărâre nr. 117/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare_1 a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 28.12.2020 - iniţiativa primarului
Dl. Faur L: - Cea de-a doua, că au fost două şedinţe extraordinare.
Comisia nr. 1 – supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, supun la vot, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc.
12. Proiect de hotărâre nr. 118/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 08.01.2021
Comisia nr. 1 – supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, supun la vot, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc. Şi ultimul punct
13.Proiect de hotărâre nr. 119/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 20.01.2021
Comisia nr. 1 – supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, supun la vot, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Vă mulţumesc foarte mult. A, mai avem un proiect, cu centrul de vaccinare, chiar eu l-am cerut!
14. Proiect de hotărâre nr. 122/2021 privind schimbarea temporară a destinației Centrului de zi pentru vârstnici Micalaca, situat în Arad, str. Crinului, nr. 16, în centru de vaccinare împotriva COVID-19, organizat în Municipiul Arad
Dl. Faur L: - Şi aici vă mai spun că în momentul de faţă noi am funcţionat cu trei centre de vaccinare, cu două fluxuri fiecare, avem şase fluxuri de vaccinare. De luni urmează să deschidem şi al patrulea centru, în Micălaca, cu un flux de vaccinare, cu Moderna. Şi tot de luni s-ar putea, scriptic, să fie deschise încă trei centre de vaccinare, în municipiul Arad, în felul acesta vom avea, la un moment dat, şapte. Aceste ultime trei centre de vaccinare urmând să fie operaţionalizate, în momentul în care vine vaccinul noi suntem pregătiţi pentru treaba aceasta.
Dl. Buruc C: - Domnule viceprimar, ce înseamnă scriptic?
Dl. Faur L: - Adică, se deschide pe toate documentele naţionale şi locale ale platformei de vaccinare. Se dau aprobări, se iau hotărâri. Cum facem şi noi acum, la un moment dat o să vină şi cele trei. Aşa ca informaţie – am înţeles că o să vină o cantitate de vaccin mai mare şi ne pregătim pentru acel moment. Iar, când totul este pregătit scriptic şi vine vaccinul, îi dăm drumul şi faptic! Da.
Comisia nr. 1 – dacă sunt întrebări? Supun la vot. Cine este pentru? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 2, supun la vot, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 3, cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 4, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Comisia nr. 5, supun la vot. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? (n.n. Unanimitate). Mulţumesc frumos.
Facem o pauză şi ne întâlnim pentru şedinţa propriu-zisă.
Urmează şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. primar: - Sărut-mâna! Bună-ziua! Din ce văd, este prezentă toată lumea. Aşteptăm preşedintele de şedinţă. Dacă sunteţi de acord, până atunci, o să fac un scurt preambul organizatoric: pentru colegii consilieri, sistemul de a participa la şedinţe on-line, pe regulament, este gândit strict pentru consilieri, pe acest sistem având şi dreptul să voteze, la fel cum la Parlament, există posibilitatea votului on-line, în anumite condiţii. De aceea, avem rugămintea la dumneavoastră să nu distribuiţi mai departe, cum s-a întâmplat astăzi, altor persoane, care nu au calitatea de consilier! Mă obligaţi ca, prin staff-ul tehnic, să le blocăm accesul acelor persoane în sistemul de vot on-line al Consiliului Local. Referitor la şedinţele de consiliu, ele sunt publice, asta însemnând că există posibilitatea participării la şedinţe, aşa cum consilierii vin şi sunt prezenţi aici, aşa au dreptul şi alte persoane să vină şi să fie prezente în sală. De-a lungul timpului, funcţie de cum au fost situaţiile cu pandemia, am încercat de fiecare dată să ne organizăm, chiar în varianta în care am mers unii la balcon, pentru a fi în situaţie cât mai de siguranţă. De aceea am rugămintea să înţelegeţi de ce am spus că nu se fac sesiuni video, on-line-uri şi altele de pe aici! Aşa cum consilierii, cu răspundere, vin şi sunt prezenţi la şedinţe, aşa cum oamenii din societatea civilă fac efortul să vină, la fel, cine doreşte, poate să vină şi să participe la şedinţe. Cam asta ar fi, introductiv. Acum, fiindcă a venit şi domnul preşedinte, nu cred că lipsesc alţi colegi, cu acordul dumneavoastră cred că putem începe cu Imnul de Stat.
(n.n. In cadru solemn este ascultat Imnul Național al României).
Dl. Mayer S: - Mulţumesc, domnule primar, mă scuzaţi că intervin, Mayer Siegfrid sunt. Pentru precizările dumneavoastră, autorul moral al acestei transmisii, de fapt, a transmiterii mai departe a link-ului, se datorează acelui fapt că nu era un text foarte bine conturat, nu ştiam că este doar pentru uz intern. Şi mă refeream, în principal, la acea adresă pe care am primit-o cu deschiderea dumneavoastră pentru a se înregistra live, doar că nu există tehnică pentru asta. Deci, aceasta era confuzia care mi-a conferit această…
Dl. primar: - Da. N-am spus-o ca reproş, am spus-o ca un mod de organizare, nu este supărare!
Dl. Mayer S: - Sper ca în viitor acest lucru să fie cât mai curând posibil. Deci, este o cerinţă a cetăţenilor. Mulţumesc!
Dl. primar: - Da. V-am spus încă o dată – şedinţele sunt publice şi cine doreşte, poate să participe, nu este show TV! Sau show on-line! Aşa cum aţi constatat de fiecare dată, domnii din presă sunt prezenţi, nu-i restricţionează nimeni să ia imagini, să filmeze, dar nu să facem show-uri TV! Nu se face nici în Parlament, nu se face nici în Parlamentul European, nu se face nicăieri! Eu înţeleg demersul dumneavoastră, dar înţelegeţi şi dumneavoastră că, totuşi, suntem în consiliul local al unui municipiu şi trebuie să existe o oarecare prestanţă şi respect pentru funcţiile pe care le ocupaţi! În contextul acesta am făcut prezentarea aceasta şi vă mulţumesc pentru înţelegere. Înainte de ordinea de zi, conform Regulamentului, aş dori să vă fac o scurtă informare –ştiu că este legat şi de subiect şi l-am văzut şi în presă, unii chiar dând interpretări, că taman ieri, înainte de şedinţa de azi, ne-am întâlnit cu cei de la Astra Vagoane, cu tot dragul, dar noi nu ne facem agenda administrativă după evenimentele de o factură sau de alta. Am fost în discuţii de foarte mult timp cu Astra Vagoane – marfă, pentru a fi înţeleşi, Astra Rail, am avut programată o întâlnire săptămâna trecută, împreună cu domnul Bognar şi cu staff-ul tehnic, pentru că domnia-sa s-a ocupat şi înainte, în calitate de viceprimar, de acest subiect, din păcate nu au putut cei de la Astra Vagoane să vină. A rămas că ne auzim lunea care a trecut şi au convenit că ar fi onoraţi dacă aş merge până la ei, joi. Acesta a fost motivul pentru care m-am întâlnit ieri cu directorul, cu doamna director economic şi cu un avocat de-al domniilor lor. Dânşii reiterând intenţia companiei de a dona municipalităţii complexul clădire „Marta”, să-i spunem aşa, cum este cunoscut şi o bucată de teren aferentă de acolo. Am convenit, de comun acord cu dânşii, că partea, pentru că este o bucată de teren şi clădire, trebuie un C.F. clar, distinct pentru aşa ceva şi şi-au asumat domniile lor că fac acum demersurile, să le spunem, cadastrale, pentru a dezmembra din C.F.-ul mare al lor respectivul teren şi clădirea, pentru a face următorii paşi spre donaţie către Primărie. Am mai convenit că îmi pune la dispoziţie o persoană de la dânşii, din staff-ul tehnic, îmi va trimite nume şi număr de telefon, pe care îl pun în legătură cu Direcţia Patrimoniu de la noi, pe care am şi anunţat-o ieri, pentru a ţine legătura pe tot ce înseamnă parte de documentaţie, spunându-le că la ei, probabil, este mai simplu, la partea de stat, întotdeauna, hârtiile sunt mai complicate şi ca paşi, şi ca termene. În final, va trebui să ajungem cu tot proiectul pregătit, când este totul clar, din toate punctele de vedere şi asumat, să spunem, tehnic, juridic, de ambele părţi, la momentul respectiv, o să venim în faţa dumneavoastră cu proiectul, prin care Consiliul Local este de acord sau nu este, nu cred că este cazul, să accepte donaţia. De la momentul la care dumneavoastră veţi da un vot în acest sens, va urma cea de-a doua parte, pe care, sper să fim sănătoşi cu toţii şi să ajungem s-o discutăm ca oameni serioşi şi aplecaţi, ce destinaţie îi dăm şi cum realizăm paşii, inclusiv financiar şi pe etape, pentru respectiva clădire şi terenul aferent. Pentru că aşa cum îmi spuneau ieri, dacă ne vom uita şi sunt convins că o vom face, la istorie, pornind de la momentul „Marta”, acolo n-a fost doar „Marta”, acela a fost momentul de pornire, ulterior, inclusiv când au apărut centrele de calcul, spuneau ei, au avut loc acolo, dar astea vor fi discuţii ulterioare. Eu, inclusiv, i-am întrebat ieri dacă rămâne oferta fermă şi o putem an
unţa public. Mi s-a spus că da şi acesta a fost motivul pentru care am anunţat-o, atât prin primărie, cât şi pe mijloacele on line. Cam acesta a fost subiectul de ieri şi, oarecum, istoricul său.
Dl. Mayer S: - Domnule primar, dacă-mi permiteţi, aş avea o intervenţie aici – mulţumim pentru aprecierea dumneavoastră, ca fiind foarte benefică această preluare şi donaţie din partea conducerii Fabricii de Vagoane şi apreciez foarte mult activitatea dumneavoastră, împreună cu a domnului Bognar, în această direcţie. Ţin să vă informez că au fost foarte multe demersuri, inclusiv a societăţii civile, respectiv şi a unei părţi a echipei de consilieri USR PLUS referitor la acest lucru, ne-am şi întâlnit cu domnul Bognar pe tema aceasta şi dacă sunteţi de acord, am dori, cu tot respectul, să facem şi noi parte din acea comisie sau, mă rog, din echipa care o să mai discute, în continuare, despre această preluare, poate putem veni cu vreo idee constructivă. Mulţumesc!
Dl. primar: - Mulţumesc frumos. Poate n-am fost suficient de clar – am spus că de la momentul acesta, până la momentul la care vom veni cu hotărârea de consiliu, se va ocupa strict staff-ul tehnic, respectiv Direcţia Patrimoniu, de la ei şi cu cine o să ne dea domniile- lor de acolo. La momentul la care va fi finalizat, că este vorba de CF-uri, de cum trebuie să sune actele, de notari, nici eu nu pot să vi le prezint acum, că nu mi-am bătut capul cu ele. La momentul la care avem, ca şi la alte proiecte, creionat proiectul de hotărâre, prin care ni se propune acceptarea donaţiei, venim cu el în consiliu. De la momentul aprobării şi semnării documentelor suntem proprietari, arădenii. De la acel moment încolo cred şi văd necesar să ne punem la masă, nu doar noi, consilierii, ci şi societatea civilă şi altcineva, cu pixul în mână – ce destinaţie şi cum îi vedem conceptul şi paşii pe câţiva ani. Cred că partea politică nu are ce să …
Dl. Mayer S: - Ce putem comunica, domnule primar, către societatea civilă, care aşteaptă cu nerăbdare o informaţie pe această cale?
Dl. primar: - Nu am înţeles, vă rog!
Dl. Mayer S: - Ce putem comunica societății civile?
Dl. primar: - Ce am spus acum! Intenţia, deocamdată verbală, a conducerii Astra, că vor să ne doneze acel complex. Şi noi, eu, în numele meu, dumneavoastră, cum doriţi, sunt convins că dorim să-l primim! Şi mai departe, putem genera o discuţie, dacă se doreşte, cam ce soluţii ar fi. Ştiu că domnul Bognar căutase prin străinătate un model de maşină, a găsit şi un şasiu, care s-a construit acolo (n.n. F. Marta), poate altcineva mai are… ,nu ne deranjează să avem cât mai multe opinii pe acest subiect. Îl rog pe domnul Bognar şi apoi facem ordinea de zi.
Dl. Bognar L: - Da. Mulţumesc, domnule primar! Având în vedere că totdeauna când pornim la un drum, când întocmim o strategie, este foarte clar că cineva începe şi trebuie să ducem mai departe, că, de obicei, o strategie o facem pe termen lung, chiar 20 de ani. Aşa cum am inclus acest obiectiv, ca şi, mă rog, un monument istoric deosebit pentru patrimoniul industrial al Aradului, atunci. Aşa cum şi domnul consilier m-a pomenit, într-adevăr, am avut discuţii şi este bine să conştientizăm şi să sensibilizăm arădenii că terenul şi, inclusiv în momentul respectiv, înlesnirile la impozit, în 1908, când s-a donat Fabricii „Marta”, inclusiv Aradul a participat cu capital, deci toţi arădenii. Deci, practic, proprietatea este a tuturor arădenilor de atunci, şi când revine, tot pentru toţi arădenii va fi. Aşa că implicarea trebuie să fie nu partinică, din punctul meu de vedere, ci, într-adevăr, civică, pentru toţi. De fapt, şi noi reprezentăm arădenii, fiecare un segment şi sper că putem găsi soluţii comune. Mulţumesc!
Dl. primar: - Mulţumesc tuturor, inclusiv pentru răbdare. Supun la vot, dacă nu mai sunt alte propuneri pentru ordinea de zi, vă rog! A ridicat domnul consilier mâna!
Dl. Buruc C: - La ordinea de zi aş avea eu o propunere, de scoatere a punctul 7 de pe ordinea de zi şi repunerea lui într-o şedinţă viitoare, în care se vor pune, din câte am înţeles, colegii de la USR au depus un proiect, ca să nu mai pierdem timpul, cum spunea doamna secretar, în comisii, cu dreptul de exercitare a dreptului de preempţiune pentru acest imobil, vorbim de Teatrul Vechi, aici! Deci, am înţeles că este un proiect depus mai de mult de către dânşii, mă gândesc că este deja trecut prin comisiile de specialitate şi o să avem în curând avizele favorabile sau nefavorabile. Deci, consider inoportună punerea acestui punct pe ordinea de zi, fără proiectul respectiv.
Dl. primar: - Dacă-mi permiteţi, „de mult” este de ieri, dar, am discutat ieri cu doamna Stepanescu…
Dl. Buruc C: - Cu două zile mai devreme decât l-am depune noi, astăzi.
Dl. primar: - Nu! Nu! Ascultaţi-mă! Ştiu că dacă doamna secretar, am vorbit ieri – era o variantă să suplimentăm cu el şi ordinea de zi, problema este alta – că indiferent cum trece sau nu trece un proiect pe lege, într-o şedinţă de consiliu, oricând, de a doua zi, peste o lună sau peste un an, nu există nicio restricţie, corect, doamna secretar? (n.n. Da) Orice consilier poate să revină din nou cu acelaşi proiect sau rescris. Şi atunci…
Dl. Buruc C: - Da. Dar aici este vorba de neexercitarea dreptului de preempţiune!
Dl. primar: - Da. Se votează cum se doreşte…
Dl. Buruc C: - Şi atunci nu se bat cap în cap? Dacă se votează acesta, care ar mai fi rostul celuilalt proiect?
Dl. primar: - Legea ne obligă să ne încadrăm în câteva termene cu neexercitarea sau exercitarea, altfel, să spunem aşa, proprietarul are dreptul să nu mai aştepte după deciziile consiliului. Sunt prezenţi din societatea civilă, în sală, oameni care poate doresc să îşi spună cuvântul, nu avem nicio problemă dacă peste o săptămână sau o lună mai avem subiect de acest gen pe ordinea de zi. Dar, conform Regulamentului, eu supun, dacă dumneavoastră vă menţineţi, plenului Consiliului, propunerea, ca acest proiect să fie retras de pe ordinea de zi, eu susţinând ca el să rămână pentru că este un subiect de discuţie şi nu fugim de el. Vă rog frumos - Cine este pentru retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect?
3 pentru (dl. Buruc, dl. Cheşa, dna Aur), 19 împotrivă – 22 consilieri prezenţi.
Dl. primar: - Mulţumesc frumos. Supun votului dumneavoastră suplimentarea cu punctul 14 - Proiect de hotărâre nr. 122/2021 privind schimbarea temporară a destinației Centrului de zi pentru vârstnici Micalaca, situat în Arad, str. Crinului, nr.16, în centru de vaccinare împotriva COVID-19, organizat de Municipiul Arad a ordinii de zi.
Aşa cum v-am mai spus şi la şedinţa cealaltă, dinamic, pe cum ni se solicită de către DSP, vom mai avea astfel de proiecte. Supun la vot suplimentarea ordinii de zi cu punctul 14 - Proiect de hotărâre nr.122/2021 privind schimbarea temporară a destinației Centrului de zi pentru vârstnici Micalaca, situat în Arad, str. Crinului, nr.16, în centru de vaccinare împotriva COVID-19, organizat de Municipiul Arad.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
Dl. primar: - Mulţumesc frumos. Supun la vot întreaga ordine de zi până la punctul punctul 14.
Ordinea de zi
1. Proiect de hotărâre nr. 115/2021 privind constatarea încetării de drept a mandatului și declararea ca vacant a locului de consilier al domnului Pașca Mihai– iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre nr. 113/2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 252/2020 privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare privind activitatea de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare în municipiul Arad pentru atribuirea acordului-cadru, cu modificările şi completările ulterioare – iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 108/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 14, situat în Arad, str. Mețianu, nr. 2, corp A, etaj II – iniţiativa primarului
4. Proiect de hotărâre nr. 109/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 49, situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 78, etaj II – iniţiativa primarului
5. Proiect de hotărâre nr. 111/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 10, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 90, sc. A– iniţiativa primarului
6. Proiect de hotărâre nr. 112/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 11, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 90, sc. A – iniţiativa primarului
7. Proiect de hotărâre nr. 120/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului situat în Arad, str. Gheorghe Lazăr nr. 3 – iniţiativa primarului
8. Proiect de hotărâre nr. 92/2021 cu privire la respingerea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 587/2020 privind majorarea cu 100% a impozitului pentru clădirea situată în Arad, str. Piața Avram Iancu nr. 10, începând cu data de 01.01.2021 – iniţiativa primarului
9. Proiect de hotărâre nr. 56/2021 privind instituirea unor taxe speciale – iniţiativa primarului
10. Proiect de hotărâre nr. 116/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare_2 a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 28.12.2020- iniţiativa primarului
11. Proiect de hotărâre nr. 117/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare_1 a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 28.12.2020- iniţiativa primarului
12. Proiect de hotărâre nr. 118/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 08.01.2021- iniţiativa primarului
13. Proiect de hotărâre nr. 119/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 20.01.2021- iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre nr. 122/2021 privind schimbarea temporară a destinației Centrului de zi pentru vârstnici Micalaca, situat în Arad, str. Crinului, nr.16, în centru de vaccinare împotriva COVID-19, organizat de Municipiul Arad – introdus suplimentar pe ordinea de zi.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 97 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. primar: - Mulţumesc frumos. Domnule preşedinte, vă rog!
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Bună-ziua! Punctul nr.1
1
Proiect de hotărâre nr. 115/2021 privind constatarea încetării de drept a mandatului și declararea ca vacant a locului de consilier al domnului Pașca Mihai
– iniţiativa primarului
Dl. primar: - Supun la vot.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 98 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr.2 –
Dl. primar: - Îmi cer scuze – strict tehnic, îmi fac datoria să anunţ – în momentul de faţă Consiliul funcţionează cu 22 de consilieri în funcţie, în loc de 23, prin urmare, majorităţile de două treimi se calculează la 22, nu la 23, până va fi complet. Ca să nu fie discuţii la un moment dat, dacă sunt voturi, dar probabil că nu va dura mult, nu mai ştiu procedura acum, cu instanţele, până se completează consiliul. Vă mulţumesc.
2
Proiect de hotărâre nr. 113/2021 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 252/2020 privind delegarea gestiunii serviciului de salubrizare privind activitatea de dezinsecție, dezinfecție şi deratizare în municipiul Arad pentru atribuirea acordului-cadru, cu modificările şi completările ulterioare – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 99 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. primar: - Tehnic, vreau să o întreb pe doamna secretar dacă domnul Fordon, care este on-line, trebuie să spună de fiecare dată că este pentru sau doar dacă este împotrivă sau se abţine, ca să ştim cum votăm?
Dna Stepanescu L: - Este de preferat să se exprime de fiecare dată cu pentru!!!
Dl. primar: - Nuuu!!! Cum doreşte! Numai să se exprime! Atunci îl rog pe domnul Fordon, la primele două puncte, da, aşa este, dacă sunt proiectele primarului, şi eu sunt de acord cu dumneavoastră! Da. Bună precizarea! Îl rog să se exprime pe cele două puncte şi domnia- sa! Mulţumesc.
Dl. Fordon D: - Pentru.
3
Proiect de hotărâre nr. 108/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 14, situat în Arad, str. Mețianu, nr. 2, corp A, etaj II – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru? Domnul Fordon?
Dl. Fordon – Pentru!
Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 100 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr.4
4
Proiect de hotărâre nr. 109/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 49, situat în Arad, B-dul Revoluției, nr. 78, etaj II – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru? Domnule Fordon?
Dl. Fordon D: - Pentru.
Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 101 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr.5.
5
Proiect de hotărâre nr. 111/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 10, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 90, sc. A– iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru?
Dl. Fordon D: - Pentru.
Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 102 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr.6.
6
Proiect de hotărâre nr. 112/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 11, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr. 90, sc. A – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru?
Dl. Fordon: - Pentru.
Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 103 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr. 6.
7
Proiect de hotărâre nr. 120/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului situat în Arad, str. Gheorghe Lazăr nr. 3 – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Da, doamna consilier, vă rog!
Dna Aur C: - Aş dori să vă amintesc tuturor că vorbim despre o clădire, deci vorbim despre Teatrul Vechi, este o clădire cu o vechime de 200 de ani, da, care face parte din patrimoniul cultural local, care confirmă multiculturalitatea şi convieţuirea multinaţională din Arad, prin urmare, mi se pare inadmisibil să ne permitem să pierdem o astfel de clădire, de o asemenea importanţă istorică. Mulţumesc!
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Vă rog!
Dl. Cheşa I: - Bună-ziua! Eu am o singură întrebare – cum ne puteţi chema să votăm împotriva unui drept, pe care îl avem, noi, ca arădeni?! Simplă întrebarea şi grea! Şi vreau să-i daţi cuvântul domnului Schwartz!
Dl. Scwartz G: - Bună-dimineaţa!
Dl. primar: - O secundă, daţi-mi voie! Domnule Schwartz, haideţi să respectăm Regulamentul şi regulile! Dacă mai sunt luări de cuvânt de la consilieri, îi rog frumos, după care, din partea Societăţii Civile, dacă domnul Schwartz doreşte să ia cuvântul, o să-l invităm frumos în faţă, cu respect şi onoare, nu aşa, dând microfonul pe masă de la stânga la dreapta!
Dl. Cheşa I: - Corect, domnule primar, respectăm Regulamentul! Şi noi ne respectăm între noi, aşa sper! Înainte de şedinţă am întrebat-o pe doamna Stepanescu dacă se poate să se aşeze aici, dacă are dreptul să vorbească la acest punct şi mi-a spus că „da, sigur!”.
Dl. primar: - Ok. Nu v-am criticat, am făcut o propunere şi cred că este toată lumea de acord că…
Dl. Cheşa I: - Îi daţi cuvântul să vorbească sau nu-i daţi?
Dl. primar: - Sigur, va vorbi frumos aici, în faţă, la toată lumea, doar să vorbească, îi dăm noi microfon de aici, staţi liniştit!
Dl. Cheşa I: - Haideţi aici, în faţă (n.n. i se adresează domnului Schwartz)…
Dl. primar: - Lăsaţi-ne cu organizarea pe noi! Domnule Scwartz, vă rog frumos, un minut, să mai ia cuvântul şi alţi consilieri şi după aceea vă dăm cuvântul dumneavoastră. De acord? (n.n. din sală, dl. Schwartz – da).
Dl. primar: - Vă mulţumesc pentru înţelegere, cu tot respectul cuvenit! Vă rog, cine mai doreşte?
Dl. Szabo M: - Prima dată, domnul Stana, după aceea domnul Bognar şi după aceea domnul Schwartz şi doamna Săbău.
Dl. Stana F: - Mulţumesc. Problema clădirii Teatrului Vechi, nu voi relua aici valoarea istorică şi patrimonială a acestui imobil, pe care sper că o cunoaştem cu toţii, cei care ne găsim în această sală, spun doar că oraşul Arad, la ora actuală, nu şi-a găsit încă vocaţia. Suntem între două oraşe, care ştiu încotro merg: Oradea şi Timişoara. Suntem într-o lume în care avem o revoluţie în economie, cu o trecere de zeci de ani, dinspre domeniul industriei spre servicii, iar turismul, ca domeniu al serviciilor, poate să însemne direcţia spre care să se îndrepte Aradul. Avem, din fericire, câteva valori, pe care, dacă le putem pune să le aducem în circuitul civil, să le prezentăm corespunzător, vom putea sprijini această direcţie, Teatrul Vechi fiind fără îndoială una dintre ele. Eu cred că dacă ne gândim să renunţăm la achiziţia acestei clădiri, practic, o condamnăm, o condamnăm să rămână în această stare, poate, să se degradeze iremediabil, dincolo de punctul la care mai poate fi salvată şi, practic, ciobim o părticică din viitorul nostru şi al copiilor noştri. Eu, cel puţin, ştiu pentru ce mă aflu în acest Consiliu Local – pentru copii! Şi îmi doresc ca ei să rămână în acest oraş. Şi îmi doresc ca ei să rămână într-un oraş, în care să avem o cetate vie, să avem un teatru vechi, cu care să ne mândrim şi pe care să-l arătăm tuturor celor care ne vizitează şi de aceea vă rog să faceţi demersurile necesare! Aveţi acel proiect, pe care l-am depus noi, puteţi să iniţiaţi alt demers. Luaţi în considerare faptul că există o mobilizare a Societăţii Civile, a populaţiei, inclusiv, cred că oamenii, îi las pe ei să spună, sunt dispuşi să scoată bani din buzunar pentru achiziţia acestei clădiri. Haideţi să facem cumva, ca în cele 15 zile, pe care le avem la dispoziţie, fără să mai putem găsi apoi scuze, că uite că am pierdut ocazia, pentru că nu mai este timp, să votăm pentru achiziţia acestui imobil. Într-o nouă şedinţă, într-o şedinţă de îndată, când aveţi documentele puse la punct, dar haideţi să găsim soluţiile pentru ca acest imobil să intre în patrimoniu local şi să poată fi restaurat şi după aceea susţinut, ca un suport pentru activitatea culturală şi pentru ceea ce ne dorim să vedem pe viitor, un oraş turistic, un oraş care prosperă. Vă mulţumesc.
Dl. Szabo M: - Domnule Bognar!
Dl. Bognar L: - Bună-ziua, încă o dată! N-aş vrea să spun altceva decât că susţin aceeaşi idee pe care am susţinut-o ani de zile, din 2000, privind această clădire, monument istoric deosebit pentru Arad. În afară de faptul că este o clădire, din păcate, ruinată, trebuie să spunem că este leagănul culturii arădene, deci al vieţii teatrale şi este un simbol. Aşa cum grecii au teatrele antice, chiar dacă de multe ori ruinate, dar reprezintă simbol şi atracţie pentru cei care se interesează de cultură. Ani de zile noi am avut preocupări vis a vis de acest teatru şi a fost inclus pe lista clădirilor, aşa cum, acum am observat că am reuşit, „Casa Marta”, să o ducem spre acea direcţie în care am dorit-o cu toţii când am întocmit Strategia Municipiului Arad, respectiv Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, votată în Consiliul Local, aşa cum am spus şi în şedinţa cealaltă, prin Hotărârea nr. 258/2017. Totodată, am în faţă o Hotărâre a Consiliului Local nr. 99/2005, care se referă la participarea Municipiului Arad şi a Casei de Cultură de atunci, la constituirea Asociaţiei Culturale – Centrul Multicultural „Teatrul Vechi Arad”: Articolul 1 – „În scopul atragerii de surse financiare pentru reabilitarea clădirii Teatrul Vechi din Arad, strada Gheorghe Lazăr nr. 3, vechi edificiu cultural şi istoric al oraşului şi în scopul creării unui mediu multicultural şi multilingvistic. În Expunerea de motive din 2005, 11 aprilie, a primarului de atunci, este un citat, dau un citat, o frază, care este valabilă şi astăzi. „Cu convingerea că Aradul contemporan trebuie să se ridice la înălţimea motivaţiei arădenilor, care au construit monumentalul edificiu acum aproape 200 de ani, consider că municipalitatea trebuie să sprijine şi să se alăture iniţiativei particulare, preocupate să redea strălucirea de altădată a Teatrului Vechi şi să contribuie la dezvoltarea vieţii culturale”. Au trecut 16 ani, dar menţinem acelaşi lucru şi nu refuzăm nici donaţia, în scopul păstrării tradiţiei, aşa cum, de exemplu, cei de la „Astra” au prezentat acest lucru. Mulţumesc.
Dl. primar: - Am zis să vă uitaţi, poate este chiar cu donaţia!
Dl. Szabo M: - Doamna Săbău!
Dna Săbău D: - Da. Eu vreau să-l întreb pe domnul primar dacă în calitate de primar a semnat sau dacă Primăria, ca instituţie, a emis un document prin care să renunţe la dreptul de preempţiune asupra Teatrului Vechi ?
Dl. primar: - Păi, nu vă supăraţi, suntem în şedinţă de consiliu pe acest subiect!
Dna Săbău D: - Da. Am întrebat pe acest subiect - dacă s-a emis un document? Întrebarea este foarte simplă, cu un răspuns… monosilabic…
Dl. primar: - Pe preempţiune nu am cunoştinţă de aşa ceva, pentru că, în conformitate cu cadrul legal, dreptul de a-şi spune cuvântul „da” sau „nu”, în cadrul preempţiunilor, îl are Consiliul Local.
Dna Săbău D: - Deci, nu s-a emis un asemenea document!
Dl. primar: - Am fost foarte atent la nuanţe, ce v-am spus – „pe preempţiune”! Subliniez încă o dată – atunci când este vorba de preempţiune, dacă cumva nu ştiţi…
Dna Săbău D: - Am înţeles. Eu v-am întrebat…
Dl. primar: - Îmi daţi voie să vă răspund? Dacă nu, vorbiţi tot dumneavoastră! Pe preempţiune, înseamnă că un cumpărător vine la proprietar, face o ofertă fermă de cumpărare, iar proprietarul, conform legii, nu poate merge la notar să vândă imobile clasificate altfel decât după ce anunţă, în speţă, Consiliul Local, Primăria, dacă nu-şi exercită acel drept de preempţiune. Dacă vă referiţi cumva la mai multe solicitări, de-a lungul anilor, în diferite mandate ale mai multor consilii locale şi primari, prin care proprietarii au trimis documente cu multe zero-uri spunând: „vă vindem vouă, primăriei”, nu este acelaşi lucru cu preempţiunea, să nu le confundaţi!” Mulţumesc frumos.
Dna Săbău D: - Domnule primar, nu confund! Am întrebat foarte simplu. Vreau un răspuns la fel de simplu. S-a emis sau nu s-a emis acest document?
Dl. primar: - V-am răspuns! Mai mult de atât nu mai am ce să vă răspund! Dacă doriţi să înţelegeţi, bine, dacă nu, este dreptul dumneavoastră!
Dl. Szabo M: - Domnul Buruc, apoi domnul Curcanu.
Dl. Buruc C: - Am să fiu foarte scurt în această privinţă. Avem o ocazie unică - până acum, discuţiile de preempţiune, la fel cum a fost cu achiziţia Cazinou-lui, s-au împiedicat de faptul că nu putea să fie bugetat, acum suntem chiar înainte de discuţiile despre buget şi putem să bugetăm această achiziţie în bugetul de anul acesta. Este păcat, este o clădire, cum spuneau colegii mai devreme şi cred că vor fi şi alte persoane care vor susţine asta, este o clădire emblematică pentru Arad, pentru multiculturalitatea arădeană, îmi cer scuze, şi se pretează ca această clădire să devină un simbol al Aradului. Ducem lipsă de aceste simboluri. Mulţumesc!
Dl. Szabo M: - Domnul Curcanu şi, în final, domnul Galea.
Dl. Curcanu D: - Vreau să fiu cât se poate de scurt. Noi, consilierii USR-PLUS, miercuri, acum două zile, am depus proiectul de hotărâre de consiliu local pentru achiziţionarea Teatrului Vechi şi vreau să cer Primăriei Arad organizarea unei şedinţe extraordinare, cât se poate de repede şi punerea proiectului pe ordinea de zi. Vă mulţumesc!
Dl. Szabo M: - Domnule Galea!
Dl. Galea C: - În această perioadă a fost, din perspectiva mea şi nu doar a mea, multă efervescenţă în jurul acestui subiect şi cred că este un moment bun, pentru că, oarecum, ne dăm seama cum anume se va finaliza votul în ziua de astăzi, în Consiliul Local, să fac un apel poate spre societatea civilă. Este destul de simplu să ridicăm astăzi mâna, să ne abţinem, dar greul va veni după ziua de astăzi. Oarecum, pentru că ştiu că şedinţele sunt publice şi ies lucrurile afară de aici şi este în regulă lucrul acesta. Mai degrabă fac un apel către cetăţenii Aradului, către societatea civilă, ca, într-adevăr, să pună umărul. Da, toată lumea spune că este şi va fi o clădire de patrimoniu. Este important ca, după ce se termină şi după ce, poate, reuşim să-l avem în custodia administraţiei, să pună tot Aradul, până la urmă, umărul la a rezolva această problemă. La renovare, la tot ce presupune aducerea acestui edificiu acolo unde şi-l doreşte toată lumea. Dar este foarte uşor să comentăm de pe margine, în schimb, mai greu să ne implicăm şi, repet, pe această cale eu fac apel către tot oraşul, către toţi consilierii, toată societatea civilă, toţi cetăţenii, chiar să punem umărul la salvarea acestui edificiu. Mulţumesc!
Dl. Szabo M: - Domnule Schwartz, vă invit la microfon!
Dl. primar: - Până ajunge domnul Schwartz, aşa, organizatoric, aş vrea să reiterez un exemplu pe care vi l-am mai dat astăzi, pe acest subiect, de la PSD a luat cuvântul un consilier, de la grupul PSD, de la UDMR, un consilier, de la PMP, un consilier, de la USR – trei, din cinci prezenţi.
Dna Săbău D: - USR-PLUS!
Dl. primar: - Poftiţi?
Dna Săbău D: - Alianţa USR-PLUS!
Dl. primar: - Alianţa USR-PLUS! Aţi candidat pe aceeaşi listă! Din respect pentru colegii dumneavoastră, v-aş ruga, dacă se poate, faceţi un efort şi faceţi o mică şedinţă între dumneavoastră, concretizaţi punctul de vedere al grupului Alianţei USR-PLUS şi cine doreşte de la dumneavoastră, să ia cuvântul! Dacă doriţi să vorbiţi mai mulţi, unii, la un punct, altul, la alt punct, ca să ne respectăm reciproc. Le mulţumesc celorlalţi colegi din grupurile parlamentare pentru respectul pe care îl acordă celorlalţi colegi în luările de cuvânt. Vă mulţumesc. Domnule Schwartz, vă rog!
Dl. Stana F: - Domnule primar, îi mulţumim grupului PNL, care nu a luat cuvântul şi ne-a permis să nu încărcăm chiar atât de mult timpul!
Dl. primar: - Îmi spuneţi şi mie cine v-a dat permisiunea, din grupul PNL, să vorbiţi pe timpul alocat lor? Că n-am mai întrebat şi asta!
Dl. Stana F: - Îmi cer scuze dacă am deranjat Grupul PNL!
Dl. primar: - Mulţumesc frumos! Domnul Schwartz, vă rog!
Dl. Scwartz G: - Domnule primar, stimaţi domni consilieri, doamne consilieri, domnule primar, în primul rând vă mulţumesc că mi s-a dat cuvântul la această şedinţă extraordinară şi vreau să vă spun că vorbesc în numele unui număr foarte mare de arădeni, peste trei mii şi-au dat acordul scris pentru ceea ce vorbim acum. Sunt mandataţi de un număr mare de ONG-uri şi de fundaţii. Lista este deschisă şi chiar azi am mai primit două solicitări de la organizaţii nonguvernamentale, care vor să facă parte din acest demers pe care îl susţinem noi. Vreau să vă spun că este un lucru cunoscut că, dacă vrei să anihilezi un oraş sau o comunitate, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-i anulezi intelectualitatea şi să-i anulezi tradiţiile. Nu vreau să vă mai reţin foarte mult, ştiu că aveţi foarte multe puncte pe ordinea de zi, vreau doar să vă spun că acum peste treizeci de ani, când conduceam cultura Aradului, imediat după Revoluţie, am reuşit să fac un proiect, împreună cu nişte austrieci, care erau dispuşi să facă un centru cultural uriaş din acel imobil. Din păcate, eu a trebuit să plec în diplomaţie şi lucrurile nu s-au mai realizat. Există foarte mult interes, nu numai din Arad, noi am primit adeziuni şi din afara Aradului, din afara României, chiar din Ungaria, din Austria, din Germania, oameni care au plecat din Arad şi care mai simt ca şi arădenii. Eu am fost foarte impresionat în vara aceasta când fostul Consiliu Municipal a acordat o serie întreagă de distincţii unui număr mare de intelectuali. Aceasta dovedeşte că Aradul, încetul cu încetul, se întoarce la tradiţiile sale şi am fost, de asemenea, impresionat, când am citit în presă că printre proiectele mari ale Aradului sunt şi proiecte culturale. Cred că cel mai bun lucru pe care îl putem face acum este să revigorăm această „perlă” a Aradului, care, chiar dacă este acum aşa cum este, are încă posibilitatea de a fi construită. Am vorbit cu arhitecţi, am vorbit cu oameni care se pricep în domeniu şi care au spus că nu este imposibil, este chiar foarte bine să se refacă acum, aşa cum a fost, acest complex. Acest complex a fost dăruit de către Hirschl acum 200 de ani comunităţii Aradului, n-a fost dat nici evreilor, nici nemţilor, ci comunităţii Aradului. Şi noi trebuie să respectăm acest testament spiritual extraordinar, pe care îl avem. Nu vă mai spun că suntem pe primul loc din ţară, alături de Oraviţa, ca teatre de limbă română, în România, România de astăzi. Am fost la Oravița, teatrul de acolo, Oraviţa este un târg în clipa aceasta, mai ales după ce au dispărut minele de acolo, ei au reuşit, chit că n-au niciun fel de trupă de teatru, au reuşit să refacă teatrul acela la parametri la care a fost. Noi, încă nu, dar sunt convins că vom reuşi şi noi! Suntem parte la Proiectul „Capitală Culturală Europeană” – ce model mai bun am putea să le dăm decât faptul că reconstruim un asemenea simbol pentru istoria Aradului, un simbol care va dăinui şi eu chiar vreau să propun ca pe această tablă, pe acest perete refăcut al Teatrului, să apară şi un înscris cu toţi ctitorii acestui monument, adică cu dumneavoastră, cei care veţi vota să-l preluăm, să-l refacem şi să-l refolosim ca teatru şi ca centru cultural ş.a.m.d. Nu este o problemă de bani, în cel mai rău caz vom apela la „Daţi un leu pentru Ateneu”, dar nu asta este soluţia, probabil că vom primi şi avem deja semnale serioase că vom mai primi bani, dar principalii bani vor veni de la Uniunea Europeană. Cunosc foarte multe şi când am lucrat încă în diplomaţie, cunosc foarte multe exemple când s-au primit bani foarte mulţi de la Uniunea Europeană pentru asemenea simboluri. Deci, rugămintea mea este să luaţi
în considerare dorinţa tuturor arădenilor, cei care sunt aici, cei care au plecat, cei care nu mai sunt, dar ne privesc de sus, de a reface acest simbol pentru noi, toţi. Vă mulţumesc.
(n.n. a intrat în sală domnul consilier Decebal Fordon (fizic, sunt prezenţi în sală 22 de consilieri, din acest moment ).
Dl. Szabo M: - Vă mulţumesc. Trecem la vot. Cine este pentru?
8 voturi pentru, 10 voturi împotrivă (dna Aur, dl. Buruc, dl. Cheşa, dl. Vlad, dna Săbău, dl. Costea, dl. Curcanu, dl. Mayer, dl. Stana, dl. Chifa), 4 abţineri (dna Vornicu,
dl. Galea, dl. Bognar, dl. Szabo) – 22 consilieri prezenţi în sală.
S-a adoptat Hotărârea nr. 104 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind respingerea proiectului de hotărâre nr. 120/2021 referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea imobilului situat în Arad, str. Gheorghe Lazăr nr. 3.
Dl. primar: - Mulţumesc. Conform Regulamentului, o să vă rog să-mi permiteţi să spun şi eu câteva cuvinte - îi mulţumesc, în primul rând, colegului Fordon pentru efortul pe care l-a făcut să vină aici şi îi urăm multă sănătate şi.., dacă simţi că poţi, îţi mulţumim că eşti aici…, a, dacă tot ai făcut un drum, ştim că-ţi prinde bine. Mulţumim. Fac o paranteză pentru unii colegi mai noi în consiliu, care au susţinut, uneori, să le facem în totalitate, on line, şedinţele, cei care au prins şi anul trecut, când am încercat, ştiu că este foarte dificil. Aţi văzut şi astăzi cu o singură persoană cât de greu se comunică, de aceea, sperăm noi, să nu fim nevoiţi să ajungem la varianta în care să stăm toţi în birou sau acasă, pentru că este foarte dificil, credeţi-ne, că am trecut prin asta – nu poţi interacţiona, dacă vorbeşte unul cumva peste altul, se face microfonie. Bun. Revenind la punctul 7, pe care l-aţi avut în atenţia dumneavoastră. Eu am încercat aşa, foarte succint, să notez, de la Grupul PSD ni s-a spus: „suntem pe cale să pierdem”. Domnul Stana a spus să-l aducem în circuitul civil. Să ştiţi că nu este în circuitul militar, cetatea da. Nu pierdem, clădirea nu pleacă de acolo. Apoi, nu suntem în situaţia în care să emitem vreo autorizaţie de demolare, vreo autorizaţie de construcţie cu altă destinaţie. Ca să fac o comparaţie, şi cazinoul, care este tot un reper al oraşului, şi-a schimbat de câteva ori proprietarii şi a ajuns în momentul de faţă să fie într-o reconstrucţie, din bani privaţi. Iar aici, primăria oraşului, arădenii, au cheiţa de constrângere, pentru că orice intervenţie la o clădire, cum sunt cele istorice şi cu o anumită destinaţie, nu poate fi făcută, nici simple reparaţii, decât cu o autorizaţie de construire şi cu anumite repere şi anumite condiţionări. Deci, nu avem acest risc până, să spun, se va clarifica o dată o variantă financiară, pentru acest imobil. Aşa cum a spus şi domnul Bognar că s-a început în 2005, aşa cum făcea referire şi domnul Schwartz la trei mii de doritori, aşa cum şi domnul Stana spunea – „…sunt dispuşi să scoată bani din buzunar”, haideţi, oamenilor, să vedem! Deschideţi un cont! Domnule Stana, vă rog frumos! Şi să vedem câţi bani se adună. Staţi de vorbă cu proprietarul, poate face minimum gest de a ni-l dona. Pentru că valoarea cea mai mare pe care arădenii trebuie să o plătească este ulterior! Am verificat ieri, n-o văd aici pe doamna de la fonduri europene, dacă există vreo axă deschisă în acest moment, şi nu există! Dacă nu mă credeţi, le dau cuvântul lor, celor din tehnic, ne-am bucura să existe! Apoi, este o discuţie ulterioară, cea a destinaţiei, pentru că, vă rog să verificaţi, de asemenea, oricare dintre cei care aţi luat cuvântul, sunteţi consilieri, dacă credeţi că nu vă primeşte, eu sun la ISU şi luaţi de acolo de mână un specialist, să vedeţi dacă va mai putea fi vreodată avizat cu circuitele şi normele de azi! Pentru vreo destinaţie culturală: cinema, spectacol, muzeu! Dacă suntem oameni serioşi, trebuie să luăm toate lucrurile acestea în analiză, când discutăm de ban public. Este o realitate, ne place sau nu ne place! A trebuit să schimbăm proiecte în derulare, de la momentul colectiv încoace. Acelea sunt normele! Şi atunci, ca să închid şi să nu mai rostogolesc subiectul, nu suntem într-un pericol, decât starea ei de degradare. Vă rog frumos pe toţi cei care doriţi să vă implicaţi, să faceţi un efort de a discuta cu proprietarii, ce înseamnă un minim gest de donaţie către arădeni şi ce înseamnă o contribuţie, să vedem câţi sunt dispuşi să pună umărul, în
tr-adevăr, nu doar din declaraţii! Că la declaraţii suntem fruntaşi toţi! Na, începând cu mine, ca să nu facem nicio diferenţiere! Conform Regulamentului, după vot, mai ia cuvântul, pe subiect, doar primarul şi se trece la celelalte subiecte! Vă mulţumesc, domnule Stana!
Dl. Stana F: - Am fost menţionat. Vă rog, conform Regulamentului, să-mi daţi dreptul la replică!
Dl. primar: - Nu există aşa ceva! Îmi pare rău!
Dl. Stana F: - Vă rog să-mi daţi dreptul la replică atunci, fără Regulament!
Dl. primar: - Domnule preşedinte, a avut mai multe minute decât sunt pe Regulament. V-aţi explicat.
Dl. Stana F: - Domnule primar, nu am menţionat numele dumneavoastră!
Dl. primar: - Vă urez succes în activitate! Vă rog să ne respectăm reciproc!
Dl. Szabo M: - Punctul nr. 8.
8
Proiect de hotărâre nr. 92/2021 cu privire la respingerea plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 587/2020 privind majorarea cu 100% a impozitului pentru clădirea situată în Arad, str. Piața Avram Iancu nr. 10, începând cu data de 01.01.2021 – iniţiativa primarului
Dl. Bognar L: - Vă rog, aş dori să intervin!
Dl. Szabo M: - Vă rog!
Dl. Bognar L: - Este un alt punct în care majorăm impozitul pentru clădirile neîngrijite. Sumele care vin în bugetul local, mai înainte am discutat de o clădire care are un impact deosebit pentru istoria şi cultura Aradului, ca să alocăm aceşti bani, pe care îi luăm de la alţii, pentru a impozita în intervenţiile pentru clădiri, ar trebui să facem o socoteală câţi bani sunt. Pe de altă parte, discutăm de buget, poate parlamentarii noştri, la Bucureşti, pot să facă demersuri pentru a face o cofinanţare în această situaţie, deci să dăm o parte din buget pentru încasările care vin suplimentar din clădiri, cred că nimeni nu s-ar supăra dacă în momentul respectiv ar contribui la reabilitarea Teatrului Vechi. Mulţumesc.
Dl. Szabo M: - Am rămas la punctul 8. Supun la vot.
Cine este pentru? 20 voturi pentru, 2 abţineri (dna Vornicu, dl. Galea)
– 22 consilieri prezenţi în sală.
S-a adoptat Hotărârea nr. 105 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc.
9
Proiect de hotărâre nr. 56/2021 privind instituirea unor taxe speciale
– iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru?
12 voturi pentru şi 10 voturi împotrivă (dna Aur, dl. Buruc, dl. Cheşa, dl. Vlad, dna Săbău, dl. Costea, dl. Curcanu, dl.Mayer, dl. Stana, dl. Chifa) – 22 consilieri prezenţi în sală.
S-a adoptat Hotărârea nr.106 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. primar: - Mulţumesc frumos, inclusiv consilierilor care au votat şi fac o precizare că nu sunt majorări de taxe, impozite, sunt câteva taxe speciale, punctuale, acolo, unde vin şi solicită mai repede de termen, se grăbeşte, doreşte un vraf de hârtii, ceea ce înseamnă cheltuială mai mare.
Dl. Buruc C: - Care, până acum, erau gratuite.
Dl. primar: - Cum?
Dl. Buruc C: - Pentru care nu se plătea până acum, iar acum se instituie o taxă în plus.
Dl. primar: - Sigur, care generează cheltuieli tot mai mari, constatând că sunt tot mai mulţi, să ştiţi, să nu ne supărăm, să vorbim deschis între noi – ca orice om, dacă găseşti o portiţă să obţii ceva mai repede, fără să te coste nimic, doreşti acest lucru. Bun. Mulţumesc frumos. Mergem mai departe!
10
Proiect de hotărâre nr. 116/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare_2 a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 28.12.2020
- iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Deci, încă o dată – la punctul nr. 10, la stenograma din 28.12.2020. Supun la vot. Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr.107 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc.
11
Proiect de hotărâre nr. 117/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare_1 a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 28.12.2020- iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 108 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc.
12
Proiect de hotărâre nr. 118/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 08.01.2021- iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 109 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc.
13
Proiect de hotărâre nr. 119/2021 privind aprobarea procesului-verbal/stenogramei ședinței extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 20.01.2021- iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 110 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc.
14
Proiect de hotărâre nr. 122/2021 privind schimbarea temporară a destinației Centrului de zi pentru vârstnici Micalaca, situat în Arad, str. Crinului, nr.16, în centru de vaccinare împotriva COVID-19, organizat de Municipiul Arad
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri prezenţi.
S-a adoptat Hotărârea nr. 111 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Domnule primar, vă rog!
Dl. primar: - Vă mulţumesc frumos tuturor. Probabil că în a doua parte a şedinţei, nu suntem la şedinţă ordinară, să mai avem luări de cuvânt…
Dl. Vlad C: - Este a treia oară când primesc la semnat documente greşite, elaborate de aparatul tehnic…
Dl. primar: - Uite, o domnişoară drăguţă a venit lângă dumneavoastră şi îi explicaţi…
Dl. Vlad C: - Este din cauză că facem şedinţe de comisii ad-hoc şi nu apucă să-şi…
Dl. primar: - Am înţeles. Încearcă să corecteze, fiind de bună - credinţă. Fiţi convins că n-a făcut-o deliberat! Şedinţa a fost anunţată din timp. Existau două variante, ca mod de lucru, pe care dumneavoastră vi le puteţi exprima, dacă doriţi, atunci când sunt doar 5, 10, 15 puncte pe ordinea de zi, din care multe sunt aşa, pentru că aşa este legea, vă puteţi întâlni şi cu o zi înainte sau din oră în oră, din două în două ore, dar nu cred că unii colegi de-ai dumneavoastră vor fi de acord. De aceea s-a propus, în situaţii de acest gen, să fie puţin înainte. Dar asta este strict dorinţa şi modul dumneavoastră de a vă organiza. Eu voiam să vă anunţ că, probabil, până în a doua jumătatea a lunii, peste vreo săptămână şi ceva, să avem şedinţa ordinară a acestei luni, apoi, ieri, am fost la Consiliul Judeţean şi ne-am întâlnit şi cu domnul director de la Finanţe, că era acolo, nu are indicatorii încă primiţi de la Bucureşti, ca urmare a aprobării bugetului central, nu-s veniţi încă nici la regională, acesta este motivul pentru care nici Consiliul Judeţean nu poate finaliza şi nici noi să tragem linie la buget, pentru a-l pune la transparenţă, moment în care ne putem întâlni şi să-l mai întoarcem pe toate părţile, el trebuind să stea, oricum, pe lege, două săptămâni, la transparenţă. Deci, doamna director economic stă cu pixul în mână şi aşteaptă aceşti indicatori, fără de care nu putem să-l închidem, să spunem. Acesta este motivul pentru care nu vă pot da un orizont de timp decât estimativ, sperăm noi, cam într-o săptămână şi ceva avem speranţă să primim aceste cifre pentru a-l echipa, a-l face public şi a ne întâlni inclusiv în dezbatere publică, pe acest subiect. Până atunci, noi ne ţinem ritmul nostru administrativ, funcţie de câte proiecte apar, facem mai repede sau împingem mai spre final de lună şedinţa ordinară, dacă nu aveţi nimic împotrivă. Vă mulţumesc încă o dată frumos şi vă urez o zi bună!
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Declar şedinţa închisă.
(n.n. şedinţa s-a încheiat la ora 11,00).
Red./Dact. PC/PC Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Administrație Publică Locală
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 12.03.2021, extraordinară
Cod PMA -S4-02
Vizualizare PDF [ Înapoi ]