R O M Â N I A
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
PROCESUL-VERBAL
ŞI STENOGRAMA
şedinţei extraordinare
din data de 31.03.2021
Nr. 35.772/05.05.2021
La şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 31 martie 2021, au fost prezenţi 23 de consilieri din 23 în funcţie (domnul consilier Ilie Cheşa (carantină), şi-a exprimat votul prin mijloace electronice, respectiv printr-o platformă on-line de videoconferinţă (Join Zoom Meeting)).
Şedinţa a început la ora 11,00 şi s-a încheiat la ora 11,33.
Şedinţa a fost condusă de către domnul consilier Mihai SZABO.
Au participat: din partea executivului: dl. primar Călin Bibarţ, dl. viceprimar Lazăr Faur, dna Lilioara Stepanescu - secretar general, dl. Bogdan Boca, administrator public, dl. Sorin Ciurariu, arhitect şef, dna Elena Portaru - director executiv al Direcţiei Tehnice, dl. Szuchanszki Ştefan - director executiv al Direcţiei Patrimoniu, dna Liliana Florea – director executiv al Direcţiei Edilitare, dna Ioana Albu – şef serviciu, Serviciul Juridic, Contestaţii, dna Lucia Giurgiu, şef serviciu, Serviciul Investiţii, dl. Sorin Munteanu – şef serviciu, Serviciul Monitorizare Strategii, dl. Corneliu Neamţiu, şef serviciu, Serviciul Societăţi Comerciale, dl. Dacian Moţ, şef serviciu, Serviciul Dezvoltare Imobile, dl. Alexandru Popa – referent, Biroul Relaţii Mass-Media, dl. Florin Maruşca – consilier, Biroul Relaţii Mass-Media, dl. Mihai Mitrofan, consilier Biroul Relaţii Mass-Media, dl Denis Bot, consilier, Cabinet Primar, dl. Variasi Krisztian, consilier, Cabinet Primar, dl. Adrian Barbeş – referent, Cabinet Primar, dna Solya Emilia, consilier, Serviciul Relaţii Externe, Protocol, dna Sorina Groza, inspector de specialitate, Cabinet Primar, dl. Gabriel Lăbău, inspector de specialitate, Cabinet viceprimar, dl. Cristian Cotuna, inspector de specialitate, Cabinet viceprimar, dna Monica Czibrik, şef serviciu, Serviciul Administraţie Publică Locală, dna Florentina Stana, consilier juridic, Ana Maria Ciobotariu, consilier juridic, dl. Emanuel Cotuna - consilier juridic, dna Mirela Sonyi - consilier juridic, dl. Vlad Baciu - consilier juridic, dna Ionela Domilescu, consilier, dna Doris Micu – consilier, în cadrul aceluiaşi serviciu.
Alţi participanţi:
- reprezentanţi ai agenţilor economici şi instituţiilor culturale de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad: dl. Stelian Nistor, director general al SC Târguri, Oboare, Pieţe SA Arad, dl. Claudiu Godja, director general al SC Compania de Transport Public SA Arad, dl. Doru Orban, manager, Filarmonica Arad, dl. Bogdan Costea, manager, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, dna Daniela Pădurean-Andreica, director executiv al Centrului Municipal de Cultură Arad, dna Oana Pârvulescu, director general al Serviciului Public de Interes Local “Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, dna Mariana Szucs, director executiv al Centrului Social „Cantina Municipală Arad”, dl. Nicolae Mehelean, director general al SC Recons SA Arad, dl. Victor Ciulean, director general al SC CET Hidrocarburi SA Arad, dl. Ovidiu Ilie, director executiv A.D.I. Transporturi;
- presa: Diana Duţu – „Aradon”, Raluca Medeleanu – „Special Arad.ro”, Lucian Şerban – „Arq.ro”, Sârb Ciprian Vlad – „Arădeanul. info”, Claudiu Kovacs - „Arădeanul. info”
- alţii: dna Tuchlei Florica Felicia, cetăţean.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 26.03.2021, a Dispoziţiei nr. 624/26.03.2021 a Primarului Municipiului Arad, prin comunicarea tuturor reprezentanţilor mass-media acreditaţi a acestei dispoziţii, cuprinzând data, ora, locul şedinţei, ordinea de zi şi documentele înscrise pe ordinea de zi. La dosarul prezentei şedinţe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.
Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul general, precum şi toţi responsabilii din executiv, societatea civilă, precum şi reprezentanţii mass-media, au primit documentele şedinţei, avizele comisiilor de specialitate şi amendamentele formulate de consilieri.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin punerea la dispoziţie fiecărui consilier, în ziua de 26.03.2021, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, precum şi ordinea de zi.
Documentele înscrise pe ordinea de zi au fost puse la dispoziţie în data de 26.03.2021, în format electronic şi transmise prin poşta electronică tuturor aleşilor locali, funcţionarilor publici implicaţi, presei ş.a.
În cadrul acestei şedinţe, am consemnat următoarele:
Dl. primar: - Întrăm în plenul şedinţei extraordinare.
(n.n. În cadru solemn este ascultat Imnul Național al României).
Dl. primar: - Dacă, faţă de prezenta ordine de zi, mai sunt alte propuneri? Supun votului dumneavoastră următoarea
Ordine de zi
1. Proiect de hotărâre nr. 157/2021 privind aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a unor imobile – iniţiativa primarului.
2. Proiect de hotărâre nr. 156/2021 privind aprobarea documentației tehnico-economice actualizate D.A.L.I. „Reabilitare învelitoare și șarpantă la clădirea Primăriei Municipiului Arad – iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 158/2021 privind aprobarea Studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiție publică „Branșamente și racorduri de canalizare menajeră la apartamente din fondul locativ al Municipiului Arad, imobil Calea Timișorii nr. 25, ap. 2, imobil str. E. Gârleanu nr. 12, imobil str. Bihorului nr. 4-6, ap. 8 și 10” – iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 163/2021 cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție DALI - „Reabilitare și amenajare terenuri de sport – Colegiul Național Moise Nicoară” – iniţiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 162/2021 privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. „Reabilitare și modernizare ansamblu fântână “Cap de leu” din Parcul Eminescu’’– iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre nr. 171/2021 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Arad în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad - iniţiativa primarului.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri în sală (1 consilier a votat on line)
S-a adoptat Hotărârea nr. 161 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. primar: - Vă mulţumesc frumos. Vă rog, domnule preşedinte.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr.1.
1
Proiect de hotărâre nr. 157/2021 privind aprobarea intenției de expropriere de către Municipiul Arad a unor imobile – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot.
Cine este pentru? Unanimitate - 22 consilieri în sală (1 consilier a votat on line)
S-a adoptat Hotărârea nr. 162 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Punctul nr. 2 – Proiect de hotărâre…
Dl. Buruc C: - Dacă-mi permiteţi, aici aş avea o mică intervenţie.
Dl. Szabo M: - Da!.
Dl. Buruc C: - Salutăm dorinţa aceasta de expropriere. Vă aducem aminte că s-a format, acum câţiva ani, o comisie, din care făceam şi eu parte, care trebuia să negocieze achiziţionarea acestui pământ, mă rog, a acestui teren, comisia s-a întrunit o dată şi a rămas aşa, în aer. Am vrea ca acest proiect să nu tergiverseze, cum a fost iniţiativa cealaltă, să fie doar aşa, un subiect de, nu ştiu, campanie politică.
Dl. primar: - Da. Aveţi perfectă dreptate. Nu, este dimpotrivă! Şi mă explic. Am solicitat acest vot, al dumneavoastră, de intenţie, tocmai pentru că suntem în procedurile legale şi este de durată PUZ - ul, SF - ul de acolo şi mi-am dat seama că, în urmă, aşa cum aţi spus dumneavoastră, s-a votat intenţia de cumpărare, s-a făcut şi o comisie, noi fiind de bună - credinţă, ca şi dumneavoastră şi s-au invitat la discuţii, negocieri, reprezentanţii firmei. Dacă nu mă înşeală memoria, dumneavoastră poate confirmaţi, au venit, la un moment dat, nişte domni avocaţi, care au promis că revin şi s-au dus şi duşi au fost! Tocmai ca să tragă de timp. Şi atunci am recurs la a doua posibilitate pe care o avem, dacă partea de la care vrei să cumperi în relaţia cu tine, administraţie-stat, nu doreşte să vândă, nu te ia în seamă, expropriezi. Şi de aceea am venit în faţa dumneavoastră, e doar exprimarea intenţiei de expropriere, ea urmându-şi ulterior tot parcursul legal şi încâlcit al birocraţiei, până se ajunge la stabilirea valorii şi, dacă este mulţumit, acceptă, dacă este nemulţumit, te dă în judecată şi cum se hotărăşte, se stabileşte valoarea, dar nu îţi opreşte demersul de expropriere şi de a intra în domeniul public al Aradului. Te rog!
Dl. Buruc C: - Făcusem în cadrul comisiei o interpelare, aşteptam un răspuns de la aparatul administrativ – dacă terenul respectiv, până în prezent, a intrat sub incidenţa impozitului acela de 500%? Pentru că spaţiul este clar degradat şi este un focar de infecţie acolo !
Dl. primar: - Mi-au spus dimineaţă, dau să verifice, cu precizare, eu nu vreau să greşesc, faţă de clădiri, terenurile au fost decalate cu impozitarea cu vreun an şi ceva sau cu doi, n-au intrat în vigoare în acelaşi timp. Legea, nu ştiu dacă intră pe anul acesta sau de anul viitor. Referitor la cât la sută, asta o stabileşte strict comisia, n-aş vrea să ne pronunţăm noi. Dar ceea ce întreb este mai mult decât de elementar. O să verific la finanţe – dacă nu s-a întâmplat, cel puţin, să trimitem comisia şi să aibă în vedere. Mulţumesc frumos.
Dl. Szabo M: - Punctul nr. 2
2
Proiect de hotărâre nr. 156/2021 privind aprobarea documentației tehnico-economice actualizate D.A.L.I. „Reabilitare învelitoare și șarpantă la clădirea Primăriei Municipiului Arad – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri în sală (1 consilier a votat on line)
S-a adoptat Hotărârea nr. 163 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Următorul punct
3
Proiect de hotărâre nr. 158/2021 privind aprobarea Studiului de fezabilitate privind obiectivul de investiție publică „Branșamente și racorduri de canalizare menajeră la apartamente din fondul locativ al Municipiului Arad, imobil Calea Timișorii nr. 25, ap. 2, imobil str. E. Gârleanu nr. 12, imobil str. Bihorului nr. 4-6, ap. 8 și 10” – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri în sală (1 consilier a votat on line)
S-a adoptat Hotărârea nr. 164 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc.
4
Proiect de hotărâre nr. 163/2021 cu privire la aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție DALI - „Reabilitare și amenajare terenuri de sport – Colegiul Național Moise Nicoară” – iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Avem un amendament. Vă rog şi după aceea citesc amendamentul!
Dl. Stana F: - Mulţumesc. Ştiu că în legătură cu acel teren a fost o discuţie acum câţiva ani buni – dacă este oportun să amenajăm acolo, oraşul Arad, municipiul Arad, să amenajeze o parcare subterană. Având în vedere că, în proximitatea terenului de sport, există cetatea, ca un potenţial punct de atracţie, ştrandul şi, de asemenea, este destul de aproape de acel capăt al bulevardului dinspre Teatru şi că, probabil, tehnic, ar fi o soluţie mai simplă şi mai uşor de implementat decât aceea a parcării subterane din Piaţa Avram Iancu, vreau să vă rog să aveţi în vedere sau Consiliul Local să aibă, în viitor, în vedere că poate ar fi necesar să ne gândim şi la o eventuală parcare subterană, înainte de a investi aceşti bani. Trebuie făcută măcar o analiză şi o discuţie în direcţia aceasta! Mulţumesc!
Dl. primar: - Da. Aşa este! Cu precizarea că ea este şi făcută. La momentul respectiv, când s-a făcut propunerea şi s-au avansat documentaţiile, Comisia de monumente nu a aprobat construirea cu parcare subterană, pentru că, dacă vă uitaţi puţin cu atenţie, terenul este mai jos decât nivelul şi al străzii şi al liceului şi tehnic, construcţia subterană prevedea cu puţin ridicare, şi ne-au dat Comisia de la Timişoara, că nu se încadrează cu zona adiacentă istorică şi atunci, pentru a nu mai prelungi şi veşnicele discuţii, având în vedere că este mult mai înaintat proiectul cu parcarea subterană din Avram Iancu, care este şi mai mare, ca spaţiu, şi desparte o stradă de două sute de metri între ele, am optat să mergem mai departe şi să renunţăm la a căuta soluţii tehnice şi a obţine sau a nu obţine, pentru că avizul a fost negativ, domnul Bognar ştie cât s-a luptat cu cei de la Timişoara şi nu mai putem lăsa liceul fără teren de sport, să-l amenajăm terenul de sport şi rămânem pe zona respectivă cu o parcare mare, subterană, în Avram Iancu. Şi, să fim noi sănătoşi, cu siguranţă, când va intra şi cetatea în circuitul civil, găsim soluţii, poate chiar pe partea cealaltă de Mureş pentru o parcare subterană. Vă rog!
Dl. Bognar L: - Ca şi o completare – ştiu că au fost discuţii, destul de controversate pe problema aceasta. Deci, pe de altă parte, este un teren, pe care îl destinăm sportului, şi, mă rog, ar trebui să avem aer cât se poate de curat. Şi a fost şi această temere, la un moment dat, că, prin crearea unei parcări, unde concentraţia de gaze este destul de mare, ar pune, mă rog, în pericol, sănătatea celor care fac sport. Poate soluţia care s-a găsit acum este în armonia celor discutate de atunci.
Dl. primar: - Deci, concluzionăm că dorim terenul de sport să nu fie strict doar pentru liceu, va avea şi regim deschis pentru cei care doresc, de aceea l-am prevăzut inclusiv cu iluminat de seară, iubitorii sportului să se poată bucura. Vă mulţumesc!
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Comisia nr. 5 are un amendament. Domnul Ilioni!
Dl. Ilioni F: - Mulţumesc. Următorul amendament pentru acest punct – „Dotările cuprinse în cadrul documentaţiei tehnico-economice „DALI – Reabilitare şi amenajare terenuri de sport - Colegiul Naţional „Moise Nicoară”” prezentate conform Anexei 1 şi 2 a proiectului de hotărâre, se completează cu o toaletă publică. Suma aferentă achiziţiei şi montajului toaletei publice se asigură prin reducerea cheltuielilor diverse şi neprevăzute, evidenţiate conform devizului general al investiţiei”.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Supun la vot acest amendament.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri în sală.(1 consilier a votat on line.
Dl. Szabo M: - Şi întregul proiect.
Cine este pentru? Unanimitate – 22 consilieri în sală (1 consilier a votat on line)
S-a adoptat Hotărârea nr. 165 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Buruc C: - Ţinând cont că era amendamentul meu, acesta, în Comisia nr.3, noi votăm pentru. Dar mulţumesc, oricum!
Dl. primar: - Ne cerem scuze dacă a fost o inadvertenţă. Treceţi la iniţiatori şi pe colegii de la PSD, cred că domnul Ilioni nu are nimic împotrivă!
Dl. Ilioni F: - Nu şi nici nu ştiam de iniţiativa aceasta!
Dl. primar: - Da. Este bine când…
Dl. Buruc C: - Să se prevadă, aceasta era discuţia în comisie – să se prevadă o toaletă publică, nu o toaletă ecologică, că văd că aici aţi trecut „toaletă ecologică”.
Dl. primar: - Nu. Nu. Am şi întrebat-o şi eu azi dimineaţă, când am semnat, pe doamna Portaru şi mi s-a spus aşa, simplu: „cum este cea din „ 23 August”, din Regina Maria, care nu e…
Dl. Buruc C: - Mai ales pentru că va avea accesul publicul acolo şi…
Dl. primar: - Nu. Nu din aia de plastic! Nu! O toaletă automată, cu întreţinere, ca şi celelalte pe care le mai am în plan, discuţie de dimensiune, acum, câte şi cum, asta rezultă din socotelile tehnice. Mulţumesc frumos!
5
Proiect de hotărâre nr. 162/2021 privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție D.A.L.I. „Reabilitare și modernizare ansamblu fântână “Cap de leu” din
Parcul Eminescu’’– iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Supun la vot. Cine este pentru?
Unanimitate – 22 consilieri în sală (1 consilier a votat on line)
S-a adoptat Hotărârea nr. 166 a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Dl. Szabo M: - Mulţumesc. Punctul nr. 6
6
Proiecte de hotărâre nr. 171/2021 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Arad în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad - iniţiativa primarului
Dl. Szabo M: - Aici avem vot secret. Domnule consilier!
Dl. Vlad C: - O mică intervenţie, dacă se poate, înainte. Am avut plăcerea, în ultimii 12 ani, să fiu într-un număr destul de mare de consilii de administraţie, la diferite şcoli şi nu ştiu dacă am văzut de două sau de trei ori reprezentanţii Primăriei sau ai Consiliului Local. Cel puţin în ultimii trei ani, de când sunt la şcoala la care îmi desfăşor acum activitatea, nu am văzut-o pe domnişoara respectivă, numai o dată şi, şi atunci a semnat procesele-verbale. Trecând, totuşi, peste chestiunea aceasta, cred că şi această metodă de selecţie a membrilor în consiliul de administraţie al şcolilor, duce la starea şcolilor. Dacă la Pedagogic a căzut acum tavanul la o clasă, ce se va întâmpla la Liceul Forestier, că putrezesc ferestrele pe şcoală sau la Agricol, unde cade acoperişul, sau la Textil, unde cade tencuiala? Deci, repet aceeaşi întrebare, pe care am repetat-o deja de două ori - care dintre aceste trei şcoli va intra într-o reabilitare ? Profit de faptul că are legătură cu şcoala acest proiect şi adresez din nou această întrebare şi vă rog să găsiţi o soluţie. Ştiu că avem o problemă cu liceele tehnologice, că tot există scuza că sunt puţini elevi în ele, Agricolul este cel mai mare liceu tehnologic sau Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Textilul este al doilea cel mai mare liceu tehnologic, lăsând la o parte Colegiul Economic, care ş.a.m.d. Şi se află ambele în centrul Aradului, ambele sunt clădiri ale Primăriei, ambele monumente istorice. Vă mulţumesc!
Dl. primar: - Mulţumesc frumos. La prima, cred că aveţi dreptate şi voi, mi-aţi dat o idee acum - voi cere, prin compartimentul, Biroul nostru de învăţământ, dacă nu lunar, trimestrial, să solicite prezenţa nominală, în consiliile de administraţie. Măcar să ştim şi noi cine, că nu-i pus nimeni, să mă scuzaţi, cu „musai”. Domnule şi acum, cei care au fost şi înainte, în general, şi de la primărie, cei care au copiii acolo, doar cei care doresc, că doar nu este nimic. Nu se remunerează, nu se plăteşte. Consilierii locali nu pot să fie membri, că atunci nu mai pot vota nimic ce ţine de bugete, de şcoli, tot ce-i pe subiectul acesta. Să vedem cine este serios, cine nu, data viitoare şi dacă mai vor, să nu-i mai punem! Referitor la imobile, ca întotdeauna, adevărurile sunt la mijloc. Acum, la Liceul Forestier, au şi parte de tâmplărie? Întrebaţi conducerea liceului, în activitatea, de la maistru până la elevii care învaţă acolo, câte geamuri au recondiţionat şi au pus, dacă spuneţi că astea putrezesc, în activitatea practică pe care o fac ei ?! Că doar n-o să facă cei din Consiliul de Administraţie!
Dl. Vlad C: - Vă pot eu răspunde, că sunt la ei în Consiliul de Administraţie şi predau acolo!
Dl. primar: - Aşa!
Dl. Vlad C: - Geamurile de la cantină le-au schimbat complet, jumătate din geamurile de la internat, dar să schimbi geamuri, presupune costuri. Noi am primit anul trecut pentru investiţii echivalent a 11.000 de euro, la un liceu de 3000-4000 de metri pătraţi. Cât are forestierul!
Dl. primar: - Aşa, din cei 3000-4000 de metri pătraţi sau număr de clase, câte sunt ocupate, în momentul de faţă?
Dl. Vlad C: - Toate!
Dl. primar: - Dar nu aşa, că acum este pandemie şi îi pui la şapte metri! Ştim foarte bine că la acel liceu una dintre probleme este numărul redus, comparativ cu spaţiul ocupat. Şi atunci normal, costul per elev…
Dl. Vlad C: - Faptul că sunt cinci elevi într-o clasă, nu înseamnă că acea clasă nu este ocupată sau că trebuie să …
Dl. primar: - Ba da, dar din punctul de vedere al unei administraţii te uiţi unde, aşa, ţii o clădire cu clase cu cinci elevi, în altă parte, o să vin în faţa dumneavoastră şi cu acest subiect, că de aceea mi-aţi reamintit, în altă parte cu cinci elevi şi tu, administraţie şi dumneavoastră şi noi toţi plătim aceeaşi încălzire, aceleaşi geamuri, este puţin risipă! Pentru că unii doresc să fie, în continuare, directori, pentru că unii doresc să aibă în continuare norme! Cred că este momentul să ne aplecăm şi să ne uităm puţin ca oameni gospodari, luând, am dat în lucru şi acest aspect, unde şi cum mai pot fi comasate, tocmai pentru eficientizare.
Dl. Vlad C: - Cu chestia asta sunt de acord, cu o investiţie, în prealabil, în clădirea unde urmaţi să duceţi, de exemplu…
Dl. primar: - Şi atunci te focalizezi pe o clădire şi o iei aşa cum spuneţi, investeşti în ea şi o duci la un standard, dar ea să fie ocupată sută la sută, peste 90 de la sută. Să aibă un randament corespunzător banilor pe care arădeanul îi plăteşte.
Dl. Vlad C: - Dar aţi luat cazul cel mai nefericit! Hai să luăm cazul Agricolului, unde sunt sălile pline.
Dl. primar: - La fel putem lua, deocamdată, nu suntem cu cifrele pe masă, am spus de principiu şi mă bucur că sunteţi de acord cu noi, să ne aplecăm pe acest subiect, împreună cu Inspectoratul Şcolar şi vom vedea ce rezultă şi ce variante avem. De bună- credinţă, cred că suntem cu toţii. Mulţumesc frumos!
Dl. Vlad C: - Mulţumesc şi eu!
Dl. primar: - Mai are cineva de votat? Haideţi să…vă rog! Aici, doamna secretar, mai trebuie să voteze ulterior, ceva? Sau se anunţă rezultatul?
Dna Stepanescu L: - Se anunţă rezultatul !
Dl. primar: - Bun. Se va anunţa doar rezultatul final. Nu mai este nevoie de încă un vot, că nu este nevoie de încă un vot, că nu este regulament. Prin urmare, cine doreşte, este binevenit, să rămână în sală sau, dacă doreşte, să stea la o ţigară, dacă cineva nu mai doreşte, şedinţa, practic, din punctul de vedere al ordinii de zi este epuizată, ne anunţă doar rezultatul. Oricum îl anunţă la microfon, ca să rămână înregistrat, să nu credeţi cumva că s-a votat una şi se consemnează altceva. Vă mulţumesc frumos tuturor.
(n.n. se aşteaptă rezultatul votului secret).
REZULTATUL VOTULUI SECRET:
Dna Vornicu D: - Proces-verbal, încheiat astăzi, 31 martie 2021, în şedinţa Comisiei de Validare întrunită pentru exprimarea votului cu privire la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Arad în Consiliile de Administraţie ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad, proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a şedinţei, la punctul 6. Astăzi, 31 martie 2021, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Arad, Comisia de Validare, în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local a exercitat sub responsabilitatea sa operaţiunile privind votul secret desfăşurat cu privire la desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Arad în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad, Comisia a consemnat următoarele rezultate: consilieri prezenţi la şedinţă - 22, buletine de vot distribuite – 22. Reprezentanţii propuşi pentru Consiliul Local al Municipiului Arad nu au obţinut un vot favorabil, rezultatele votului fiind 11 voturi pentru.
Dna Stepanescu L: - Mulţumim.
S-a adoptat Hotărârea nr.167 a Consiliului Local al Municipiului Arad, de respingere a proiectului de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Arad în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Arad
Dl. Szabo M: - Declar şedinţa închisă.
(n.n. şedinţa s-a încheiat la ora 11,33).
Red./Dact. PC/PC Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Administrație Publică Locală
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 31.03.2021, extraordinară
Cod PMA -S4-02
Vizualizare PDF [ Înapoi ]