Marți, 18 iunie 2019, a avut loc la Gyula, în U...
Marți, 18 iunie 2019, a avut loc la Gyula, în Ungaria tradiționala manifestare „Strângeri de mâini - Kézfogások”, eveniment jubiliar prin care s-au marcat cei 25 de ani de înfrățire a municipiului Arad cu orașul Gyula. Delegația arădeană, condusă de viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar și secretarul municipiului Arad, Lilioara Stepănescu, a fost primită în Sala Festivă a primăriei orașului maghiar de către primarul dr. Görgényi Ernő.
Acțiunea a avut loc în continuarea întâlnirii organizate la Arad, în data de 8 mai 2019. Evenimentul solemn a fost deschis de primarul dr. Görgényi Ernő, cel care a propus invitaților să păstreze un moment de reculegere în memoria celei care a contribuit personal la consolidarea relațiilor de colaborare între cele două orașe. Este vorba despre Nora Groșan, consilier în cadrul Serviciului Programe Europene de Dezvoltare, răpusă recent de o boală necruţătoare.
Potrivit primarului din Gyula, în cei 25 de ani s-a dovedit că această relație este una de prietenie, care a dat roade în diferite domenii. Cele două orașe au reușit să depășească barierele formale, să aducă în prim plan cetățenii, dezvoltând inițiativele cetățenești.
”Cetățenii de naționalitate maghiară din Arad și cei de naționalitate română din Gyula au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea relațiilor dintre orașele noastre. Însă dacă ar trebui să nominalizez pe cineva care s-a remarcat în mod deosebit în aceşti 25 de ani, atunci acela ar fi fără discuții, domnul Levente Bognar. Legătura dintre cele două oraşe probabil nu ar fi atât de puternică azi, dacă domnul Bognar nu s-ar fi implicat în măsura în care a făcut-o”, a declarat Görgényi.
La rândul lui, viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar a afirmat că legătura dintre Arad și Gyula s-a consolidat datorită celor care acum 25 de ani au crezut în prietenie. Această moștenire spirituală va trebui dusă mai departe de generațiile viitoare.
Prezent la eveniment, Consulul General al României la Gyula, domnul Florin Vasiloni a subliniat faptul că Ungaria și România au o colaborare fructuoasă şi la nivelul instituțiilor europene şi a mărturisit că apreciază relaţia de prietenie care s-a legat între Arad și Gyula.
La ședința festivă au participat deopotrivă membrii actuali și membrii vechi din conducerea celor două orașe.
Întâlnirea de la Gyula s-a încheiat cu un concert deosebit al trupei arădene Mario And The Teachers, primit cu mare drag de către publicul orașului vecin.