În perioada 20-22.06.2019, în intervalul orar 0...
În perioada 20-22.06.2019, în intervalul orar 06.00-10.00 şi 19.00-22.00, Primăria Municipiului Arad va derula prin intermediul firmei specializate contractate în acest scop, cel de-al doilea tratament de combatere a ţânţarilor. Acesta va fi efectuat cu ajutorul aviaţiei utilitare. Substanţa utilizată este K-Othrine Profi EC 250. Persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace, precum și copiii sunt rugaţi să nu intre în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizat.
Efectuarea tratamentelor este însă condiţionată de evoluţia fenomenelor meteorologice, prin urmare în cazul în care condițiile meteo nu vor fi favorabile, programul va fi ușor modificat.
Această etapă de tratament vine în completarea celei executate la începutul săptămânii trecute, mai exact luni şi marţi noaptea. Cele 8 echipe ale firmei D.D.CHIM Deva, contractate de Primăria Arad pentru a desfăşura acţiuni de dezinsectie, au acţionat între orele 22,00 - 07,00 pe aliniamentele stradale, în parcuri, scuaruri şi alte zone verzi de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Arad.