MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 29-07-2003
M I N U T A
şedinţei ordinare
a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de 29 iulie 2003
La şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 29 iulie 2003, au fost prezenţi 23 de consilieri. Au absentat: dl. Ciprian Zolotar şi dl.Horvath Levente, fiind în concediu de odihnă. Preşedinte de şedinţă a fost doamna consilier Amalia Aslău.
Au participat:
-din partea Primăriei Municipiului Arad:, dl. primar Dorel Popa, dl.viceprimar Bognar Levente, dl.viceprimar Emanoil Voicu, dna Doina Paul - secretarul municipiului Arad, dra Corina Oarşă - şef Serviciu Control, Asociaţii de Proprietari, Protecţie Civilă, dna Daniela Bucşă,, consilier şi Diana Roţcu, consilier -în cadrul aceluiaşi serviciu, dl. Neamţiu Pavel, director al Direcţiei Fiscale, dra Ioana Albu, Şef Birou Soluţionarea Obiecţiunilor şi Contestaţiilor, dl. Marian Gheorghe - şef Birou Primar, dna Carmen Cohan - consilier - Birou Primar, dl. Drăgan Radu - şef Serviciu Urbanism şi Construcţii, dna Viorica Boţocan - şef Serviciu Contabilitate, dra Claudia Belin - şef Serviciu Buget, d-na Eliza Barbură, consilier -Biroul Resurse Umane, membrii Serviciului Logistica Actelor Administrative: dna Lilioara Stepănescu - şef Serviciu Logistica Actelor Administrative, dra Mirela Boroica - referent specialitate, dra Czibrik Monica - consilier juridic, dna Carmen Popa - referent.
-din partea Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local :dl. Teodor Marian -director executiv, dl. Dugăeşescu Marin- director tehnic, dna Lucia Giurgiu - şef Serviciu Evidenţă Patrimoniu, dna Dora Sibii - consilier- Serviciul Administrare Imobile, dna Gabriela Arcereanu- şef Serviciu Cadastru şi Agricultură.
- din partea Serviciului Public "Direcţia Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară":dra Nagy Etelca - director executiv, dra Carmen Radu - director economic, dl. Cezar Jancă - Şef Serviciu Social, dra Adriana Memetea -consilier.
-alţi participanţi directori ai agenţilor economici şi instituţiilor publice de sub autoritatea Consiliului Local: dl. Doru Câmpan - SC ARTERM SA; dl. Radu Torsin - Compania de Transport Public Arad, dl. Balint Ovidiu - Casa de Cultură a Municipiului Arad, dl. Clodniţchi Iosif - SC SALUBRITATE SA Arad, dl. Galea Mircea - SC Gospodărie Coimunală SA Arad, dl. Cociuba G, director economic la SC CET SA Arad,
-reprezentantul Prefecturii Arad, dl.Călin Albu, dl. Claudiu Cristea - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dl. Ilie Cernea - membru al Ligii Pensionarilor din România-Filiala Arad, dl. Doru Chişbora - preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, dl. Miloş Cristea - arhitect, dl. Czister Kalman- arhitect, numeros public, reprezentanţi ai presei locale, reprezentanţi ai partidelor politice, dl. Jarko Simion -preşedinte al Uniunii Sârbilor- Filiala Arad.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin afişarea pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 23.07.2003, a Dispoziţiei nr. 921/23.07.2003 a Primarului Municipiului Arad, precum şi prin intermediul mass-media.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin înmânarea fiecărui consilier, în ziua de 25.07.2003, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, ordinea de zi, precum şi câte un set de copii a materialelor înscrise pe ordinea de zi.
Preşedintele şedinţei, doamna consilier Amalia Aslău, constatând că şedinţa este legal constituită, în conformitate cu cerinţele prevăzute de lege în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Local, a declarat şedinţa deschisă.
În continuare, domnul primar a supus la vot următoarea
Ordine de zi
1. Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului Miloş Constantin Cristea, arhitect - iniţiativă domnului Darida Ioan., consilier local.
2. Conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului arhitect Miloş Constantin Cristea.
3. Întrebări/interpelări adresate executivului.
4. Informare privind activitatea desfăşurată de către agenţii economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad pentru luna iulie 2003 şi programul principalelor activităţi pentru luna august 2003.
5. Informare privind executarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad în perioada 01.10-31.12.2002.
6. Informare privind execuţia bugetară a obiectivelor de investiţii, detaliată pe ordonatorii de credite.
7. Proiect de hotărâre privind acordarea unor facilităţi pensionarilor din municipiul Arad la transportul în comun cu tramvaiele - iniţiativa dnei Rodica Borza, consilier local.
8. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA la SC ARTERM SA Arad pentru a aproba majorarea aportului de capital în natură la SC MPC SRL - iniţiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de contorizare a energiei termice la consumatorii casnici pentru anul 2003, etapa a II-a - iniţiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de restructurare, modernizare şi retehnologizare în vederea eficientizării activităţii SC ARTERM SA Arad - iniţiativa primarului.
11. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Arad pentru anul 2003 - iniţiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului de cheltuieli rectificat al Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local" pentru anul 2003 - iniţiativa primarului.
13. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public < Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad > pentru anul 2003 - iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pentru anul 2003 al Casei de Cultură a Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Consiliului Local - iniţiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local" - iniţiativa primarului.
17. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 64/2002 a Consiliului Local, privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local datorate de SC CONAR SA Arad - iniţiativa primarului.
18. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dnei Szirbusz Rozalia - iniţiativa primarului.
19. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dnei Heim Eva - iniţiativa primarului.
20. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Dragoş Emanoil - iniţiativa primarului.
21. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata impozitului pe teren dlui Popa Ilie - iniţiativa primarului.
22. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Butari Manasie - iniţiativa primarului.
23. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata taxei speciale de salubrizare d-nei Balog Victoria - iniţiativa primarului.
24. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Stan Viorel - iniţiativa primarului.
25. Proiect de hotărâre privind unificarea, reparcelarea şi transmiterea unui teren în folosinţa gratuită a CNI- SA, situat în Arad, Bulevardul Revoluţiei nr.20, în vederea construirii unei săli de sport pentru Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" Arad.
26. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în municipiul Arad, Str. Lucian Blaga nr. 3, în suprafaţă de 20 mp, către Fundaţia Takacs - iniţiativă consilieri, Aslău Amalia şi Foşlea Mircea.
27. Proiect de hotărâre privind privind modificarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare a activităţii de exploatare a WC-urilor publice din municipiul Arad şi a caietului de sarcini aprobate prin Hotărârea nr. 361/2002 a Consiliului Local - iniţiativa primarului.
28. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, caietului de sarcini şi a Detaliilor de execuţie "Legătură rutieră între pasaj inferior Aradul-Nou şi pod rutier Micalaca - iniţiativa primarului.
29. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi a Detaliilor de execuţie la obiectivul de investiţie "Reabilitare reţea stradală fără îmbrăcăminţi moderne din municipiul Arad - Etapa I" -iniţiativa primarului.
30. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Reţea branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Cabinete medicale individuale medicină generală - Dispensar Urban nr. 1, Arad, Str. Steagului nr. 19" - iniţiativa primarului.
31. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Reţea branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad, P-ţa Academician Caius Iacob nr. 1" -iniţiativa primarului..
32. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Grădiniţa cu Program Normal nr. 25, str. Câmpia Turzii nr. 43" - iniţiativa primarului.
33. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiul de fezabilitate a obiectivului de investiţie "Reţea branşament şi instalaţii de utilizare gaze naturale la Cabinete medicale individuale - medicină generală, Dispensar urban nr. 1 Arad, Str. Steagului nr. 19" - iniţiativa primarului.
34. Proiect privind aprobarea Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiţie "Branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Şcoala Generală nr. 10 Arad, Str. Grădinarilor nr. 15" - iniţiativa primarului.
35. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru stabilirea formei de gestionare delegată prin concesionare a serviciului de iluminat public din municipiul Arad- iniţiativa primarului.
36. Proiect de hotărâre privind notificarea Ministerului Apărării Naţionale în legătură cu renunţarea la dreptul de folosinţă asupra Cetăţii Aradului - iniţiativa primarului.
37. Proiect de hotărâre privind preluarea şi adiţionarea contractului de închiriere nr.5546/2001 încheiat între Spitalul Clinic Municipal şi SC Euromedic România SRL Arad. - iniţiativa primarului.
38. Proiect de hotărâre privind propunerea de împroprietărire cu 500 mp teren intravilan a unor veterani de război conform Legii nr. 44/1994 - iniţiativa primarului.
39. Proiect de hotărâre privind parcelarea şi apartamentarea unor imobile proprietatea Statului Român situate în municipiul Arad - iniţiativa primarului.
40. Proiect de hotărâre privind repartizarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Arad, str. P-ţa Veche nr. 7, subsol, cu titlu de închiriere, Clubului Sportiv < BOX CLUB Arad > - iniţiativa primarului.
41. Proiect de hotărâre privind rezilierea unor contracte de concesionare încheiate cu Consiliul Local al Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
42. Proiect de hotărâre privind parcelarea şi vânzarea unor terenuri proprietatea privată a municipiului Arad, situate în Zona Industrială Vest şi aprobarea caietelor de documente întocmite în vederea organizării licitaţiei publice - iniţiativa primarului.
43. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Ciosescu Mihai Stelian -iniţiativa primarului.
44. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Faur Branco - iniţiativa primarului.
45. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Mihai Viorel şi Trifu Marieta - iniţiativa primarului.
46. Proiect privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat d-nei Bejan Maria şi Opreţ Maria - iniţiativa primarului .
47. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Galea Cornelia - iniţiativa primarului.
48. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dnei Tătar Draghina - iniţiativa.
49. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dnei Ivanca Haţegan - iniţiativa primarului.
50. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Curuţiu Gheorghe - iniţiativa primarului.
51. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Szeiman Ilona. - iniţiativa primarului.
52. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu < Staţie distribuţie carburanţi Arad, Calea Radnei 190-192, beneficiar SC ROMPETROL DOWNSTREAM Bucureşti - iniţiativa primarului.
53. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu < Staţie distribuţie carburanţi Arad, P-ţa Eroilor nr. 5-8, beneficiar SC ROMPETROL DOWNSTREAM Bucureşti - iniţiativa primarului.
54. Diverse.
Ordinea de zi a fost aprobată cu 13 voturi "pentru" şi 9 voturi "împotrivă" (22 de consilieri prezenţi). Dl. consilier Dekany T. a intrat în sală după adoptarea ordinii de zi.
În continuare, au fost dezbătute documentele înscrise pe ordinea de zi. Precizăm în cele ce urmează amendamentele formulate şi rezultatul tuturor voturilor exprimate.
1
Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului Miloş Constantin Cristea, arhitect.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (23 consilieri prezenţi).
2
Conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad
domnului arhitect Miloş Constantin Cristea.
În cadru festiv, solemn, după elogii şi felicitări adresate de dl primar, dl. Chişbora Doru, dl. Darida Iona, dna Aslău Amalia, reprezentantul Prefecturii, a fost conferit titlul domnului arhitect Miloş Cristea.
3
Întrebări/interpelări adresate executivului.
Au fost formulate 18 interpelări adresate executivului. Unele au primit răspuns pe loc, iar pentru altele, urmează să se formuleze răspunsul în scris
4
Informare privind activitatea desfăşurată de către agenţii economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad pentru luna iulie 2003
şi programul principalelor activităţi pentru luna august 2003.
A fost prezentată consiliului activitatea desfăşurată de către agenţii economici de sub autoritatea Consiliului Local pentru luna iulie 2003 şi programul principalelor activităţi pentru luna august 2003.
5
Informare privind executarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad în perioada 01.10-31.12.2002.
Executivul a prezentat situaţia executării hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad în perioada 01.10-31.12.2002.
6
Informare privind execuţia bugetară a obiectivelor de investiţii,
detaliată pe ordonatorii de credite.
Executivul a prezentat Consiliului Local execuţia bugetară a obiectivelor de investiţii, detaliată pe ordonatorii de credite
7
Proiect de hotărâre privind acordarea unor facilităţi pensionarilor din municipiul Arad
la transportul în comun cu tramvaiele.
S-au propus următoarele amendamente:
1.-Doamna Borza a propus ca articolu1 1 să se completeze astfel: <. începând cu data de 15.09.2003 >.
Amendamentul a fost aprobat cu 22 de voturi <pentru> şi o <abţinere> (dl.Vancu).
2.-Al doilea amendament: La Metodologie, la alineatul 2, să se completeze:<Eliberarea legitimaţiilor se va efectua de către Compania de Transport Public Arad împreună cu reprezentanţii Ligii Pensionarilor - Filiala Arad>.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi : 10 voturi <pentru> (dl. Kiraly, dl. Roman, dl. Matica, dna Borza, dl. Năstase, dl. Truţ, dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Masut, dl.Blajovici, 11 voturi <împotrivă> şi 2 <abţineri> (dna Aslău şi dl. Darida).
3 Al treilea amendament se referă la completarea articolului 4 < .cu excepţia celor referitoare la toate categoriile de persoane cuprinse în Hotărârea Consiliului Local nr. 73/2001>.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (21 consilieri prezenţi în sală - dl.Puia şi dl. Popescu - ieşiţi din sală).După votarea amendamentului, au revenit în sală consilierii ieşiţi.
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unanimitate de voturi. (23 consilieri în sală).
8
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA la SC ARTERM SA Arad pentru a aproba majorarea aportului de capital în natură la SC MPC SRL.
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi (23 consilieri prezenţi în sală).
9
Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de contorizare a energiei termice la consumatorii casnici pentru anul 2003, etapa a II-a.
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi. (23 consilieri prezenţi în sală).
10
Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de restructurare, modernizare şi retehnologizare în vederea eficientizării activităţii SC ARTERM SA Arad.
Comisia nr. 1 a formulat următorul amendament : actualul articol 3 să devină articolul 4, iar noul articol 3 să aibă următorul conţinut: <Programul de restructurare, modernizare şi retehnologizare va face parte integrantă din strategia energetică a municipiului Arad, se va corela cu prevederile acesteia şi se va executa după aprobarea strategiei energetice de către Consiliul Local>.
Amendamentul a fost aprobat cu 21 de voturi <pentru> şi un vot <împotrivă> (dl. Darida). (22 consilieri prezenţi în sală- dl. Popescu este afară).
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unanimitate de voturi. (23 consilieri prezenţi în sală - a intrat dl. Popescu).
11
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Arad pentru anul 2003.
S-au formulat următoarele amendamente :
A - la pagina 4 (punctul 6 din raport) corelat cu pagina 13 din documentaţie :
< Se diminuează 1.156.000 mii lei creditele acordate Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară. >
1.Cheltuieli de personal: <se diminuează 406.000 mii lei care se compensează de la bugetul Consiliului Local - sumele corespunzătoare celor 4 posturi transferate de la Primărie, diminuându-se proporţional cheltuielile de personal la ordonatorul de credite Primăria Arad.>.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi: 6 voturi <pentru> (dl. Huţiu, dna Faur, dl. Popescu, dl. Puia, dl. Dekany, dl. Neamţ) şi 15 voturi >împotrivă>
(21 consilieri în sală - dl. Darida a plecat, fiind învoit de Consiliul Local, iar dl. Popescu a ieşit din sală).
2.Cheltuieli de întreţinere : "se diminuează suma de 200.000 mii lei" (în cadrul şedinţei, preşedintele Comisiei nr. 1 a revenit asupra propunerii menţionate în aviz, adică, faţă de 450.000 mii lei, a propus 200.000 mii lei-propunere însuşită de către membrii comisiei).
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi : 11 <pentru> (dl. Kiraly, dl.Roman, dl. Matica, dl. Năstase, dna Borza, dl. Truţ. Dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Masut, dl.Blajovici, dl. Dekany) şi 9 împotrivă. (20 consilieri prezenţi în sală-dl. Popescu şi dl. Puia -ieşiţi din sală, dl. Darida- învoit).
3.Transferuri: "se reduce suma de 300.000 mii lei propusă pentru plata abonamentelor de tramvai pentru persoanele cu handicap"; pentru soluţionarea problemei abonamentelor se propune ca persoanele cu handicap să circule gratuit, fără suportarea unor sume din bugetul local.
Comisia nr. 1 a revenit asupra amendamentului anterior, în sensul că <nu se va mai reduce sumade 300.000 mii lei >.
Acest amendament a fost aprobat, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri în sală - au intrat dl. Popescu şi dl. Puia, dl .Darida- învoit).
4. > 200.000 mii lei se diminuează de la poziţia nr. 12 din aviz-pagina 5, publicitate Direcţia Fiscală >.
Amendamentul a fost aprobat cu 18 voturi <pentru> ( dna Aslău, dl. Kiraly, dl. Roman, dl.Matica, dna Borza, dl. Năstase, dl. Truţ, dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Masut, dl. Blajovici, dl.Vancu, dl.Marian, dl. Mureşan, dl. Chişcan, dl. Dekany, dna. Faur, dl. Huţiu), 3 voturi "împotrivă" (dl. Puia, dl. Mladin, dl. Neamţ) şi 1 abţinere (dl. Popescu). 22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
5.Alocarea sumei de 150.000 mii lei pentru acţiunea "Character First", organizată de Casa Corpului Didactic şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida- învoit).
6 domnul Roman a propus următoarele amendamente :
a) În vederea încasării impozitelor şi taxelor locale şi prin oficiile poştale, propunem majorarea alocaţiilor bugetare pentru anul 2003, la capitolul 51-"Autorităţi Publice >, după cum urmează :
Cheltuieli materiale-prestări servicii :400.000 mii lei, pentru plata comisionului de 2,5% aplicat la sumele încasate prin oficii poştale;
Achiziţie server pentru asigurarea legăturii cu oficiile poştale : 349.337 mii lei,
Achiziţie software necesar pentru utilizarea şi prelucrarea bazelor de date existente la Direcţia Fiscală : 165.410 mii lei.
Se diminuează rezerva bugetară în mod corespunzător.
Amendament aprobat, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
b) Se majorează cu suma 104.000 mii lei lista de dotări a Primăriei Municipiului Arad, în vederea achiziţionării unui program antivirus pentru servere şi staţii de lucru.
Se diminuează rezerva bugetară cu suma de 104.000 mii lei.
Amendament aprobat cu unanimitate voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - (dl. Darida învoit).
c) Se diminuează sursa de venit <Sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale> cu suma de 237.055 mii lei, rămasă neutilizată ca urmare a aplicării prevederilor art.19 din OUG 5/2003 şi în mod corespunzător, se diminuează creditele bugetare alocate pentru plata ajutoarelor de urgenţă conform legislaţiei invocate anterior.
Amendamentul a fost aprobat cu unaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală, dl. Darida învoit).
d) În procesul aplicării Legii nr. 10/2001, se majorează cu suma de 500 milioane lei creditele bugetare alocate la titlul cheltuieli materiale - prestări servicii (Administraţia Patrimoniului Local) pentru lucrări de identificare a terenurilor, verificare a existenţei unor utilităţi, parcelare evaluare, s.a.
Se diminuează rezerva bugetară cu 500.000 milioane lei.
Amendamentul a fost aprobat cu unaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
e) Se transferă suma de 226.050 mii lei rămasă de executat pentru activităţi privind promovarea turismului de la ordonatorul de credite Primăria Municipiului Arad, în urma trecerii postului corespunzător la organigrama Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară.
Amendamentul a fost aprobat cu unnaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
f) Se majorează cu suma de 104 milioane coreditele bugetare alocate pentru cheltuieli cu prestările de servicii, reprezentând comisionul estimat pentru plata impozitelor şi taxelor locale prin intermediul mijloacelor moderne de plată (card, sistem POS).
Se diminuează rezenva bugetară cu suma de 104 milioane lei.
Amendamentul a fost aprobat cu unaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
12
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului de cheltuieli rectificat al Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local" pentru anul 2003.
Hotărârea a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, cu precizarea de a se ţine seama de influenţele bugetului Consiliului Local al Municipiului Arad. (22 consilieri în sală-dl. Darida învoit).
13
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public < Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad >
pentru anul 2003.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi, cu influenţele bugetului rectificat al Consiliului Local. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
14
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pentru anul 2003 al Casei de Cultură a Municipiului Arad.
Domnul consilier Dekany a propus următorul amendament : < sumele alocate în buget pentru Programul <Zilele Dramaturgiei Maghiare> să se transfere la acţiunea culturală <Teatrul din Curte>.
Amendamentul a fost aprobat, cu unanimitate de voturi (22 consilieri prezenţi în sală- dl. Darida învoit).
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, cu influenţele bugetului rectificat al Consiliului Local. (22 consilieri prezenţi în sală- dl. Darida învoit).
15
Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Consiliului Local.
Domnul consilier Marian O, dl.Popescu G şi dl Puia D au susţinut amendamentul dnei consilier A Aslău, şi anume:: <contractele anexă la proiectele de hotărâri să fie vizate de legalitate de către Secretarul Municipiului>.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit), cu precizarea de a fi reţinut doar în conţinutul următorului proiect de hotărâre prin care se va reveni asupra regulamentului, într-o viitoare şedinţă.
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unaimitate de voturi (22 consilieri prezenţi).
Precizare : Domnul consilier Puia a propus ca Regulamentul să fie dezbătut, din nou, în următoarele şedinţe ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Arad, pentru a putea fi promovat din nou în Consiliul Local.
16
Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare
şi funcţionare a Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local".
Hotărârea a fost adoptată, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală- dl. Darida învoit), cu precizarea formulată la proiectul anterior.
17
Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 64/2002 a Consiliului Local,
privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local
datorate de SC CONAR SA Arad.
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi <pentru> (dna Aslău, dl. Kiraly, dl. Roman, dl. Matica, dnaBorza, dl. Truţ, dl. Năstase, dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Blajovici, dna Faur, dl. Dekany, dl.Neamţ, dl. Chişcan, dl. Marian, dl. Mladin, dl. Puia), 3 voturi "împotrivă" (dl. Vancu, dl. Huţiu, dl. Mureşan) şi 2 "abţineri" (dl. Popescu şi dl. Masut).(22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
18
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dnei Szirbusz Rozalia.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi-dl. Darida învoit).
19
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dnei Heim Eva.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi- dl. Darida învoit).
20
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Dragoş Emanoil.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi-dl. Darida învoit).
21
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata impozitului pe teren
dlui Popa Ilie
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi-dl. Darida învoit).
22
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Butari Manasie.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
23
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata taxei speciale de salubrizare
d-nei Balog Victoria.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
24
Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Stan Viorel.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
25
Proiect de hotărâre privind unificarea, reparcelarea şi transmiterea unui teren în folosinţa gratuită a CNI- SA, situat în Arad, Bulevardul Revoluţiei nr.20, în vederea construirii unei săli de sport pentru Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" Arad.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală).
26
Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în municipiul Arad, Str. Lucian Blaga nr. 3, în suprafaţă de 20 mp, către Fundaţia Takacs.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
27
Proiect de hotărâre privind privind modificarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare a activităţii de exploatare a WC-urilor publice din municipiul Arad şi a caietului de sarcini aprobate prin Hotărârea nr. 361/2002
a Consiliului Local.
S-au formulat următoarele amendamente :
1.Comisia nr. 3 a formulat un amendament : <calitatea managementului opţiunea - ISO 9002>
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
2.Domnul Chişcan a formulat următorul amendament: "eliminarea cerinţei de îndeplinire a condiţiilor ISO 9002".
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit.).
3. În perioada de vară programul de funcţionare să fie corelat cu cel al pieţelor.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi-dl. Darida învoit).
4.Domnul consilier Popescu a propus amânarea proiectului de hotărâre.
Această propunere a fost respinsă. S-au înregistrat următoarele voturi : 1 vot <pentru> (dl. Popescu) şi 4 abţineri (dl. Neamţ, dl. Puia, dl. Huţiu, dna Faur). 17 voturi împotrivă.
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu 20 voturi "pentru" şi o <abţinere> (dl. Popescu). (21 consilieri în sală - dl. Dekany ieşit din sală, dl. Darida învoit).
28
Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, caietului de sarcini şi a Detaliilor de execuţie "Legătură rutieră între pasaj inferior Aradul-Nou şi pod rutier Micalaca".
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi.(22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
29
Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi a Detaliilor de execuţie la obiectivul de investiţie "Reabilitare reţea stradală fără îmbrăcăminţi moderne din municipiul Arad - Etapa I"
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi.(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
30
Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Reţea branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Cabinete medicale individuale medicină generală - Dispensar Urban nr. 1, Arad, Str. Steagului nr. 19".
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală).
31
Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Reţea branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad, P-ţa Academician Caius Iacob nr. 1".
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
32
Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Grădiniţa cu Program Normal nr. 25, str. Câmpia Turzii nr. 43".
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
33
Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiul de fezabilitate a obiectivului de investiţie "Reţea branşament şi instalaţii de utilizare gaze naturale la Cabinete medicale individuale - medicină generală, Dispensar urban nr. 1 Arad, Str. Steagului nr. 19".
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi.(22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
34
Proiect privind aprobarea Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiţie "Branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Şcoala Generală nr. 10 Arad, Str. Grădinarilor nr. 15".
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
35
Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru stabilirea formei de gestionare delegată prin concesionare a serviciului de iluminat public din municipiul Arad.
Domnul consilier Mladin a propus un amendament şi anume porpune ca în loc de < concesionare > să fie < management > pentru rersalizarea acestui proiect.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi : 3 voturi < pentru > propunerea domnului Mladin(dl. Chişcan, dl. Marian, dl. Mladin), 6 "abţineri" (dl. Popescu, dl. Puia, dl. Mureşan, dl. Huţiu, dl. Vancu şi dna Faur) şi 13 voturi <împotrivă>.
Hotărârea a fost adoptată în varianta propusă de executiv, cu 17 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" (dl. Mladin, dl. Marian şi dl. Chişcan) şi 2 "abţineri" (dl. Neamţ şi dl. Popescu).(22 consilieri în sală-dl. Darida învoit).
36
Proiect de hotărâre privind notificarea Ministerului Apărării Naţionale în legătură cu renunţarea la dreptul de folosinţă asupra Cetăţii Aradului.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
37
Proiect de hotărâre privind preluarea şi adiţionarea contractului de închiriere nr.5546/2001 încheiat între Spitalul Clinic Municipal şi SC Euromedic România SRL Arad.
Comisia nr. 1 a formulat un amendament - <chiria să se menţină la nivelul actual>.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi: 9 voturi <pentru> amendament (dl. Mladin, dl. Marian, dl. Chişcan, dl. Mureşan, dl. Neamţ, dl. Puia, dl. Dl. Popescu, dna Faur, dl. Huţiu), 11 voturi <împotrivă> şi o <abţinere> (dl. Vancu). ( 22 consilieri în sală-dl. Darida învoit).
Hotărârea nu a fost adoptată. S-au înregistrat umrmătoarele voturi: 12 voturi pentru proiect, 7 voturi "împotrivă" (dl. Chişcan, dl. Huţiu, dl. Mladin, dl. Popescu, dl. Puia, dl. Neamţ, dl. Mureşan) şi 2 "abţineri"(dna Faur şi dl. Marian).(21 consilieri prezenţi în sală, un consilier afară şi dl. Darida învoit).
38
Proiect de hotărâre privind propunerea de împroprietărire cu 500 mp teren intravilan a unor veterani de război conform Legii nr. 44/1994.
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri în sală-dl. Darida învoit).
39
Proiect de hotărâre privind parcelarea şi apartamentarea unor imobile proprietatea Statului Român situate în municipiul Arad.
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
40
Proiect de hotărâre privind repartizarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Arad, str. P-ţa Veche nr. 7, subsol, cu titlu de închiriere, Clubului Sportiv < BOX CLUB Arad.
Comisia nr. 3 a propus iniţial amânarea proiectului de hotărâre, ulterior a primit explicaţiile necesare, şi-a retras propunerea de amânare, avizând favorabil proiectul de hotărâre.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl.Darida învoit).
41
Proiect de hotărâre privind rezilierea unor contracte de concesionare încheiate cu Consiliul Local al Municipiului Arad.
Comisia nr. 5 a formulat următorul amendament : propunerea de completare a articolului 23 astfel : <la data adoptării prezentei hotărâri se reziliează prin acordul părţilor, fără restituirea sumelor achitate, contractul de concesionare nr.. >.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (21 consilieri în sală, dl. Popescu ieşit şi dl. Darida învoit).
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (21 consilieri prezenţi în sală, dl. Popescu ieşit din sală şi dl. Darida învoit).
42
Proiect de hotărâre privind parcelarea şi vânzarea unor terenuri proprietatea privată a municipiului Arad, situate în Zona Industrială Vest şi aprobarea caietelor de documente întocmite în vederea organizării licitaţiei publice.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl.Darida învoit).
43
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Ciosescu Mihai Stelian.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
44
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Faur Branco.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
45
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat d-lui Mihai Viorel şi Trifu Marieta.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
46
Proiect privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat d-nei Bejan Maria şi Opreţ Maria.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
47
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Galea Cornelia.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
48
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dnei Tătar Draghina.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
49
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dnei Ivanca Haţegan.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
50
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Curuţiu Gheorghe.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi
(22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
51
Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Szeiman Ilona.
Hotărârea a fost adoptată în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi.
(22 consilieri prezenţi- dl. Darida învoit).
52
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu < Staţie distribuţie carburanţi Arad, Calea Radnei 190-192, beneficiar SC ROMPETROL. DOWNSTREAM Bucureşti
Hotărârea a fost respinsă. S-au înregistrat următoarele voturi:
11 voturi "pentru", 9 împotrivă (dl. Masut, dl. Blajovici, dna Aslău, dl. Foşlea, dl. Truţ, dl. Năstase, dl. Matica dna Borza, dl. Roman) 1 abţinere (dl. Kiraly). (20 consilieri prezenţi în sală).
53
Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu < Staţie distribuţie carburanţi Arad, P-ţa Eroilor nr. 5-8, beneficiar SC ROMPETROL DOWNSTREAM.
Hotărârea a fost respinsă. S-au înregistrat următoarele voturi: 10 voturi "pentru", 9 voturi "împotrivă" (dl. Masut, dl. Blajovici, dna Aslău, dl. Foşlea, dl. Truţ, dl. Năstase, dl. Matica dna Borza, dl. Roman) 1 <abţinere> (dl. Kiraly). (20 consilieri prezenţi în sală).
Preşedintele următoarei şedinţe de consiliu va fi domnul consilier Dekany Tiberiu.
Î N T O C M I T
Carmen Popa
R O M Â N I A
JUDETUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
M I N U T A
şedinţei ordinare
a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de 29 iulie 2003
La şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 29 iulie 2003, au fost prezenţi 23 de consilieri. Au absentat: dl. Ciprian Zolotar şi dl.Horvath Levente, fiind în concediu de odihnă. Preşedinte de şedinţă a fost doamna consilier Amalia Aslău.
Au participat:
-din partea Primăriei Municipiului Arad:, dl. primar Dorel Popa, dl.viceprimar Bognar Levente, dl.viceprimar Emanoil Voicu, dna Doina Paul - secretarul municipiului Arad, dra Corina Oarşă - şef Serviciu Control, Asociaţii de Proprietari, Protecţie Civilă, dna Daniela Bucşă,, consilier şi Diana Roţcu, consilier -în cadrul aceluiaşi serviciu, dl. Neamţiu Pavel, director al Direcţiei Fiscale, dra Ioana Albu, Şef Birou Soluţionarea Obiecţiunilor şi Contestaţiilor, dl. Marian Gheorghe - şef Birou Primar, dna Carmen Cohan - consilier - Birou Primar, dl. Drăgan Radu - şef Serviciu Urbanism şi Construcţii, dna Viorica Boţocan - şef Serviciu Contabilitate, dra Claudia Belin - şef Serviciu Buget, d-na Eliza Barbură, consilier -Biroul Resurse Umane, membrii Serviciului Logistica Actelor Administrative: dna Lilioara Stepănescu - şef Serviciu Logistica Actelor Administrative, dra Mirela Boroica - referent specialitate, dra Czibrik Monica - consilier juridic, dna Carmen Popa - referent.
-din partea Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local :dl. Teodor Marian -director executiv, dl. Dugăeşescu Marin- director tehnic, dna Lucia Giurgiu - şef Serviciu Evidenţă Patrimoniu, dna Dora Sibii - consilier- Serviciul Administrare Imobile, dna Gabriela Arcereanu- şef Serviciu Cadastru şi Agricultură.
- din partea Serviciului Public "Direcţia Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară":dra Nagy Etelca - director executiv, dra Carmen Radu - director economic, dl. Cezar Jancă - Şef Serviciu Social, dra Adriana Memetea -consilier.
-alţi participanţi directori ai agenţilor economici şi instituţiilor publice de sub autoritatea Consiliului Local: dl. Doru Câmpan - SC ARTERM SA; dl. Radu Torsin - Compania de Transport Public Arad, dl. Balint Ovidiu - Casa de Cultură a Municipiului Arad, dl. Clodniţchi Iosif - SC SALUBRITATE SA Arad, dl. Galea Mircea - SC Gospodărie Coimunală SA Arad, dl. Cociuba G, director economic la SC CET SA Arad,
-reprezentantul Prefecturii Arad, dl.Călin Albu, dl. Claudiu Cristea - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, dl. Ilie Cernea - membru al Ligii Pensionarilor din România-Filiala Arad, dl. Doru Chişbora - preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, dl. Miloş Cristea - arhitect, dl. Czister Kalman- arhitect, numeros public, reprezentanţi ai presei locale, reprezentanţi ai partidelor politice, dl. Jarko Simion -preşedinte al Uniunii Sârbilor- Filiala Arad.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin afişarea pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 23.07.2003, a Dispoziţiei nr. 921/23.07.2003 a Primarului Municipiului Arad, precum şi prin intermediul mass-media.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin înmânarea fiecărui consilier, în ziua de 25.07.2003, a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, ordinea de zi, precum şi câte un set de copii a materialelor înscrise pe ordinea de zi.
Preşedintele şedinţei, doamna consilier Amalia Aslău, constatând că şedinţa este legal constituită, în conformitate cu cerinţele prevăzute de lege în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea şedinţelor Consiliului Local, a declarat şedinţa deschisă.
În continuare, domnul primar a supus la vot următoarea
Ordine de zi
55. Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului Miloş Constantin Cristea, arhitect - iniţiativă domnului Darida Ioan., consilier local.
56. Conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului arhitect Miloş Constantin Cristea.
57. Întrebări/interpelări adresate executivului.
58. Informare privind activitatea desfăşurată de către agenţii economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad pentru luna iulie 2003 şi programul principalelor activităţi pentru luna august 2003.
59. Informare privind executarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad în perioada 01.10-31.12.2002.
60. Informare privind execuţia bugetară a obiectivelor de investiţii, detaliată pe ordonatorii de credite.
61. Proiect de hotărâre privind acordarea unor facilităţi pensionarilor din municipiul Arad la transportul în comun cu tramvaiele - iniţiativa dnei Rodica Borza, consilier local.
62. Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA la SC ARTERM SA Arad pentru a aproba majorarea aportului de capital în natură la SC MPC SRL - iniţiativa primarului.
63. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de contorizare a energiei termice la consumatorii casnici pentru anul 2003, etapa a II-a - iniţiativa primarului.
64. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de restructurare, modernizare şi retehnologizare în vederea eficientizării activităţii SC ARTERM SA Arad - iniţiativa primarului.
65. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Arad pentru anul 2003 - iniţiativa primarului.
66. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului de cheltuieli rectificat al Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local" pentru anul 2003 - iniţiativa primarului.
67. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public < Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad > pentru anul 2003 - iniţiativa primarului.
68. Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli pentru anul 2003 al Casei de Cultură a Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
69. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Consiliului Local - iniţiativa primarului.
70. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local" - iniţiativa primarului.
71. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 64/2002 a Consiliului Local, privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local datorate de SC CONAR SA Arad - iniţiativa primarului.
72. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dnei Szirbusz Rozalia - iniţiativa primarului.
73. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dnei Heim Eva - iniţiativa primarului.
74. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Dragoş Emanoil - iniţiativa primarului.
75. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata impozitului pe teren dlui Popa Ilie - iniţiativa primarului.
76. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Butari Manasie - iniţiativa primarului.
77. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata taxei speciale de salubrizare d-nei Balog Victoria - iniţiativa primarului.
78. Proiect de hotărâre privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor faţă de bugetul local dlui Stan Viorel - iniţiativa primarului.
79. Proiect de hotărâre privind unificarea, reparcelarea şi transmiterea unui teren în folosinţa gratuită a CNI- SA, situat în Arad, Bulevardul Revoluţiei nr.20, în vederea construirii unei săli de sport pentru Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" Arad.
80. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în municipiul Arad, Str. Lucian Blaga nr. 3, în suprafaţă de 20 mp, către Fundaţia Takacs - iniţiativă consilieri, Aslău Amalia şi Foşlea Mircea.
81. Proiect de hotărâre privind privind modificarea Instrucţiunilor pentru organizarea şi desfăşurarea procedurii de concesionare a activităţii de exploatare a WC-urilor publice din municipiul Arad şi a caietului de sarcini aprobate prin Hotărârea nr. 361/2002 a Consiliului Local - iniţiativa primarului.
82. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, caietului de sarcini şi a Detaliilor de execuţie "Legătură rutieră între pasaj inferior Aradul-Nou şi pod rutier Micalaca - iniţiativa primarului.
83. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi a Detaliilor de execuţie la obiectivul de investiţie "Reabilitare reţea stradală fără îmbrăcăminţi moderne din municipiul Arad - Etapa I" -iniţiativa primarului.
84. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Reţea branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Cabinete medicale individuale medicină generală - Dispensar Urban nr. 1, Arad, Str. Steagului nr. 19" - iniţiativa primarului.
85. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Reţea branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad, P-ţa Academician Caius Iacob nr. 1" -iniţiativa primarului..
86. Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului tehnic, Caietului de sarcini şi Detaliilor de execuţie pentru obiectivul de investiţie "Branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Grădiniţa cu Program Normal nr. 25, str. Câmpia Turzii nr. 43" - iniţiativa primarului.
87. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiul de fezabilitate a obiectivului de investiţie "Reţea branşament şi instalaţii de utilizare gaze naturale la Cabinete medicale individuale - medicină generală, Dispensar urban nr. 1 Arad, Str. Steagului nr. 19" - iniţiativa primarului.
88. Proiect privind aprobarea Studiului de fezabilitate a obiectivului de investiţie "Branşament şi instalaţie de utilizare gaze naturale la Şcoala Generală nr. 10 Arad, Str. Grădinarilor nr. 15" - iniţiativa primarului.
89. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru stabilirea formei de gestionare delegată prin concesionare a serviciului de iluminat public din municipiul Arad- iniţiativa primarului.
90. Proiect de hotărâre privind notificarea Ministerului Apărării Naţionale în legătură cu renunţarea la dreptul de folosinţă asupra Cetăţii Aradului - iniţiativa primarului.
91. Proiect de hotărâre privind preluarea şi adiţionarea contractului de închiriere nr.5546/2001 încheiat între Spitalul Clinic Municipal şi SC Euromedic România SRL Arad. - iniţiativa primarului.
92. Proiect de hotărâre privind propunerea de împroprietărire cu 500 mp teren intravilan a unor veterani de război conform Legii nr. 44/1994 - iniţiativa primarului.
93. Proiect de hotărâre privind parcelarea şi apartamentarea unor imobile proprietatea Statului Român situate în municipiul Arad - iniţiativa primarului.
94. Proiect de hotărâre privind repartizarea spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Arad, str. P-ţa Veche nr. 7, subsol, cu titlu de închiriere, Clubului Sportiv < BOX CLUB Arad > - iniţiativa primarului.
95. Proiect de hotărâre privind rezilierea unor contracte de concesionare încheiate cu Consiliul Local al Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
96. Proiect de hotărâre privind parcelarea şi vânzarea unor terenuri proprietatea privată a municipiului Arad, situate în Zona Industrială Vest şi aprobarea caietelor de documente întocmite în vederea organizării licitaţiei publice - iniţiativa primarului.
97. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Ciosescu Mihai Stelian -iniţiativa primarului.
98. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Faur Branco - iniţiativa primarului.
99. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dlui Mihai Viorel şi Trifu Marieta - iniţiativa primarului.
100. Proiect privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat d-nei Bejan Maria şi Opreţ Maria - iniţiativa primarului .
101. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Galea Cornelia - iniţiativa primarului.
102. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dnei Tătar Draghina - iniţiativa.
103. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat dnei Ivanca Haţegan - iniţiativa primarului.
104. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Curuţiu Gheorghe - iniţiativa primarului.
105. Proiect de hotărâre privind repartizarea unei locuinţe din fondul locativ de stat familiei Szeiman Ilona. - iniţiativa primarului.
106. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu < Staţie distribuţie carburanţi Arad, Calea Radnei 190-192, beneficiar SC ROMPETROL DOWNSTREAM Bucureşti - iniţiativa primarului.
107. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu < Staţie distribuţie carburanţi Arad, P-ţa Eroilor nr. 5-8, beneficiar SC ROMPETROL DOWNSTREAM Bucureşti - iniţiativa primarului.
108. Diverse.
Ordinea de zi a fost aprobată cu 13 voturi "pentru" şi 9 voturi "împotrivă" (22 de consilieri prezenţi). Dl. consilier Dekany T. a intrat în sală după adoptarea ordinii de zi.
În continuare, au fost dezbătute documentele înscrise pe ordinea de zi. Precizăm în cele ce urmează amendamentele formulate şi rezultatul tuturor voturilor exprimate.
1
Proiect de hotărâre privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad domnului Miloş Constantin Cristea, arhitect.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (23 consilieri prezenţi).
2
Conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad
domnului arhitect Miloş Constantin Cristea.
În cadru festiv, solemn, după elogii şi felicitări adresate de dl primar, dl. Chişbora Doru, dl. Darida Iona, dna Aslău Amalia, reprezentantul Prefecturii, a fost conferit titlul domnului arhitect Miloş Cristea.
3
Întrebări/interpelări adresate executivului.
Au fost formulate 18 interpelări adresate executivului. Unele au primit răspuns pe loc, iar pentru altele, urmează să se formuleze răspunsul în scris
4
Informare privind activitatea desfăşurată de către agenţii economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad pentru luna iulie 2003
şi programul principalelor activităţi pentru luna august 2003.
A fost prezentată consiliului activitatea desfăşurată de către agenţii economici de sub autoritatea Consiliului Local pentru luna iulie 2003 şi programul principalelor activităţi pentru luna august 2003.
5
Informare privind executarea hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad în perioada 01.10-31.12.2002.
Executivul a prezentat situaţia executării hotărârilor adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad în perioada 01.10-31.12.2002.
6
Informare privind execuţia bugetară a obiectivelor de investiţii,
detaliată pe ordonatorii de credite.
Executivul a prezentat Consiliului Local execuţia bugetară a obiectivelor de investiţii, detaliată pe ordonatorii de credite
7
Proiect de hotărâre privind acordarea unor facilităţi pensionarilor din municipiul Arad
la transportul în comun cu tramvaiele.
S-au propus următoarele amendamente:
1.-Doamna Borza a propus ca articolu1 1 să se completeze astfel: <. începând cu data de 15.09.2003 >.
Amendamentul a fost aprobat cu 22 de voturi <pentru> şi o <abţinere> (dl.Vancu).
2.-Al doilea amendament: La Metodologie, la alineatul 2, să se completeze:<Eliberarea legitimaţiilor se va efectua de către Compania de Transport Public Arad împreună cu reprezentanţii Ligii Pensionarilor - Filiala Arad>.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi : 10 voturi <pentru> (dl. Kiraly, dl. Roman, dl. Matica, dna Borza, dl. Năstase, dl. Truţ, dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Masut, dl.Blajovici, 11 voturi <împotrivă> şi 2 <abţineri> (dna Aslău şi dl. Darida).
3 Al treilea amendament se referă la completarea articolului 4 < .cu excepţia celor referitoare la toate categoriile de persoane cuprinse în Hotărârea Consiliului Local nr. 73/2001>.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (21 consilieri prezenţi în sală - dl.Puia şi dl. Popescu - ieşiţi din sală).După votarea amendamentului, au revenit în sală consilierii ieşiţi.
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unanimitate de voturi. (23 consilieri în sală).
8
Proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în AGA la SC ARTERM SA Arad pentru a aproba majorarea aportului de capital în natură la SC MPC SRL.
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată de executiv, cu unanimitate de voturi (23 consilieri prezenţi în sală).
9
Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de contorizare a energiei termice la consumatorii casnici pentru anul 2003, etapa a II-a.
Hotărârea a fost adoptată, în varianta prezentată, cu unanimitate de voturi. (23 consilieri prezenţi în sală).
10
Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de restructurare, modernizare şi retehnologizare în vederea eficientizării activităţii SC ARTERM SA Arad.
Comisia nr. 1 a formulat următorul amendament : actualul articol 3 să devină articolul 4, iar noul articol 3 să aibă următorul conţinut: <Programul de restructurare, modernizare şi retehnologizare va face parte integrantă din strategia energetică a municipiului Arad, se va corela cu prevederile acesteia şi se va executa după aprobarea strategiei energetice de către Consiliul Local>.
Amendamentul a fost aprobat cu 21 de voturi <pentru> şi un vot <împotrivă> (dl. Darida). (22 consilieri prezenţi în sală- dl. Popescu este afară).
Hotărârea, în ansamblu, a fost adoptată cu unanimitate de voturi. (23 consilieri prezenţi în sală - a intrat dl. Popescu).
11
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Arad pentru anul 2003.
S-au formulat următoarele amendamente :
A - la pagina 4 (punctul 6 din raport) corelat cu pagina 13 din documentaţie :
< Se diminuează 1.156.000 mii lei creditele acordate Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară. >
1.Cheltuieli de personal: <se diminuează 406.000 mii lei care se compensează de la bugetul Consiliului Local - sumele corespunzătoare celor 4 posturi transferate de la Primărie, diminuându-se proporţional cheltuielile de personal la ordonatorul de credite Primăria Arad.>.
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi: 6 voturi <pentru> (dl. Huţiu, dna Faur, dl. Popescu, dl. Puia, dl. Dekany, dl. Neamţ) şi 15 voturi >împotrivă>
(21 consilieri în sală - dl. Darida a plecat, fiind învoit de Consiliul Local, iar dl. Popescu a ieşit din sală).
2.Cheltuieli de întreţinere : "se diminuează suma de 200.000 mii lei" (în cadrul şedinţei, preşedintele Comisiei nr. 1 a revenit asupra propunerii menţionate în aviz, adică, faţă de 450.000 mii lei, a propus 200.000 mii lei-propunere însuşită de către membrii comisiei).
Amendamentul a fost respins. S-au înregistrat următoarele voturi : 11 <pentru> (dl. Kiraly, dl.Roman, dl. Matica, dl. Năstase, dna Borza, dl. Truţ. Dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Masut, dl.Blajovici, dl. Dekany) şi 9 împotrivă. (20 consilieri prezenţi în sală-dl. Popescu şi dl. Puia -ieşiţi din sală, dl. Darida- învoit).
3.Transferuri: "se reduce suma de 300.000 mii lei propusă pentru plata abonamentelor de tramvai pentru persoanele cu handicap"; pentru soluţionarea problemei abonamentelor se propune ca persoanele cu handicap să circule gratuit, fără suportarea unor sume din bugetul local.
Comisia nr. 1 a revenit asupra amendamentului anterior, în sensul că <nu se va mai reduce sumade 300.000 mii lei >.
Acest amendament a fost aprobat, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri în sală - au intrat dl. Popescu şi dl. Puia, dl .Darida- învoit).
4. > 200.000 mii lei se diminuează de la poziţia nr. 12 din aviz-pagina 5, publicitate Direcţia Fiscală >.
Amendamentul a fost aprobat cu 18 voturi <pentru> ( dna Aslău, dl. Kiraly, dl. Roman, dl.Matica, dna Borza, dl. Năstase, dl. Truţ, dl. Iliescu, dl. Foşlea, dl. Masut, dl. Blajovici, dl.Vancu, dl.Marian, dl. Mureşan, dl. Chişcan, dl. Dekany, dna. Faur, dl. Huţiu), 3 voturi "împotrivă" (dl. Puia, dl. Mladin, dl. Neamţ) şi 1 abţinere (dl. Popescu). 22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
5.Alocarea sumei de 150.000 mii lei pentru acţiunea "Character First", organizată de Casa Corpului Didactic şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.
Amendamentul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida- învoit).
6 domnul Roman a propus următoarele amendamente :
a) În vederea încasării impozitelor şi taxelor locale şi prin oficiile poştale, propunem majorarea alocaţiilor bugetare pentru anul 2003, la capitolul 51-"Autorităţi Publice >, după cum urmează :
Cheltuieli materiale-prestări servicii :400.000 mii lei, pentru plata comisionului de 2,5% aplicat la sumele încasate prin oficii poştale;
Achiziţie server pentru asigurarea legăturii cu oficiile poştale : 349.337 mii lei,
Achiziţie software necesar pentru utilizarea şi prelucrarea bazelor de date existente la Direcţia Fiscală : 165.410 mii lei.
Se diminuează rezerva bugetară în mod corespunzător.
Amendament aprobat, cu unanimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
b) Se majorează cu suma 104.000 mii lei lista de dotări a Primăriei Municipiului Arad, în vederea achiziţionării unui program antivirus pentru servere şi staţii de lucru.
Se diminuează rezerva bugetară cu suma de 104.000 mii lei.
Amendament aprobat cu unanimitate voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - (dl. Darida învoit).
c) Se diminuează sursa de venit <Sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale> cu suma de 237.055 mii lei, rămasă neutilizată ca urmare a aplicării prevederilor art.19 din OUG 5/2003 şi în mod corespunzător, se diminuează creditele bugetare alocate pentru plata ajutoarelor de urgenţă conform legislaţiei invocate anterior.
Amendamentul a fost aprobat cu unaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală, dl. Darida învoit).
d) În procesul aplicării Legii nr. 10/2001, se majorează cu suma de 500 milioane lei creditele bugetare alocate la titlul cheltuieli materiale - prestări servicii (Administraţia Patrimoniului Local) pentru lucrări de identificare a terenurilor, verificare a existenţei unor utilităţi, parcelare evaluare, s.a.
Se diminuează rezerva bugetară cu 500.000 milioane lei.
Amendamentul a fost aprobat cu unaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
e) Se transferă suma de 226.050 mii lei rămasă de executat pentru activităţi privind promovarea turismului de la ordonatorul de credite Primăria Municipiului Arad, în urma trecerii postului corespunzător la organigrama Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară.
Amendamentul a fost aprobat cu unnaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală - dl. Darida învoit).
f) Se majorează cu suma de 104 milioane coreditele bugetare alocate pentru cheltuieli cu prestările de servicii, reprezentând comisionul estimat pentru plata impozitelor şi taxelor locale prin intermediul mijloacelor moderne de plată (card, sistem POS).
Se diminuează rezenva bugetară cu suma de 104 milioane lei.
Amendamentul a fost aprobat cu unaimitate de voturi. (22 consilieri prezenţi în sală-dl. Darida învoit).
12
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului de cheltuieli rectificat al Serviciului Public "Administraţia Patrimoniului Local" pentru anul 2003.
Hotărârea a fost adoptată, cu unanimitate de voturi, cu precizarea de a se ţine seama de influenţele bugetului Consiliului Local al Municipiului Arad. (22 consilieri în sală-dl. Darida învoit).
13
Proiect de hotărâre privind adoptarea bugetului rectificat de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public < Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad >
pentru anul 2003.
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi, cu inf [ Înapoi ]