MINUTA Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 29-11-2019
M I N U T A
şedinţei extraordinare
din data de 29.11.2019
R O M Â N I A
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
M I N U T A
şedinţei extraordinare
din data de 29.11.2019
La şedinţa extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Arad, care a avut loc în data de 29 noiembrie 2019 au fost prezenţi 16 consilieri din totalul de 23. Au absentat: dl. viceprimar Ionel Bulbuc, dna consilier Antoanela Naaji, dna consilier Anca-Patricia Stoenescu, dna consilier Mariana Cismașiu, dl. consilier Marius Sfârâilă, dl. consilier Bogdan Boca, dl. consilier Beniamin Vărcuș.
Şedinţa a început la ora 10,00 şi s-a încheiat la ora 10,15.
Preşedinte de şedinţă a fost domnul consilier Mihai SZABO.
Au participat: din partea executivului: dl. primar Călin Bibarț, dl. viceprimar Bognar Levente, dna Lilioara Stepanescu, secretar general, dna Claudia Macra, administrator public, dl. Ioan Ignat, director executiv al Direcției Dezvoltare și Întreținere, dl. Adrian Toma, director general al Direcției Generale Poliția Locală Arad, dna Ralu Cotrău, șef birou, Biroul Relații Mass-Media, dl. Mihai Mitrofan, consilier, Biroul Relații Mass-Media, dl. Adrian Barbeș, referent, Cabinet Primar, dl. Florin Marușca, consilier, Serviciul Relații Externe Protocol, dna Florentina Stana, consilier juridic, Serviciul Administraţie Publică Locală, dl. Emanuel Cotuna, consilier juridic, dna Ana-Maria Ciobotariu, consilier juridic, dna Mirela Sonyi, consilier juridic, dna Carmen Popa, consilier, dna Doris Micu, consilier în cadrul aceluiaşi serviciu.
Alţi participanţi:
- cetățeni interesați conform Legii nr. 52/2003: dl. Sergiu Vlad, deputat Parlamentul României, dl. Florin Stana, membru USR Arad, dl. Alin Trifa, cetățean interesat, dna Lasc Anca Adriana, cetățean interesat, dl. Gyorgy Ovidiu Sorin, cetățean interesat;
- presa: Diana Duțu – „Aradon”, Raluca Medeleanu – „Special Arad”, Ciprian Petcuț – „TV Arad”, Varjasi Kristian – „TV Arad”, Rudolf Vereș - „TV Arad”, Silviu Chereș - „TV Arad”.
Publicitatea şedinţei a fost asigurată prin publicarea în site-ul Primăriei Municipiului Arad, prin afişare pe panoul de afişaj de la intrarea în Primăria Municipiului Arad, în data de 26.11.2019 a Dispoziţiei nr. 3446/26.11.2019 a Primarului Municipiului Arad, prin comunicarea tuturor reprezentanţilor mass-media acreditaţi a acestei dispoziţii, cuprinzând data, ora, locul şedinţei, ordinea de zi şi documentele înscrise pe ordinea de zi. La dosarul prezentei şedinţe sunt arhivate dovezi obiective în acest sens.
Consilierii locali, primarul, viceprimarii, secretarul, precum şi toţi responsabilii din executiv, societatea civilă, precum şi reprezentanţii mass-media au primit documentele şedinţei, rapoartele comisiilor de specialitate şi amendamentele formulate de consilieri.
Convocarea şedinţei s-a asigurat prin punerea la dispoziţie fiecărui consilier, în ziua de 26.11.2019 a invitaţiei la şedinţă, cuprinzând data, ora şi locul desfăşurării acesteia, precum şi ordinea de zi.
Documentele înscrise pe ordinea de zi au fost puse la dispoziţie în data de 26.11.2019 în format electronic şi transmise prin poşta electronică tuturor aleşilor locali, funcţionarilor publici implicaţi, presei ş.a.
După votarea ordinii de zi s-au adoptat următoarele hotărâri:
Nr.
crt.
Denumirea proiectului Nr.
Hotărârii adoptate /respinse Voturi întrunite
0 Proiect de hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei publice extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad din data de 29 noiembrie 2019 – iniţiativa primarului. 586 Unanimitate.
1 Alegerea președintelui de ședință pentru ședința consiliului local pentru data de 29 noiembrie 2019. 587 Unanimitate.
2 Proiect de hotărâre nr.555/2019 privind aprobarea refacerii documentației tehnico-economice – studiu de fezabilitate și reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție Mărirea capacități peluzelor Stadionului UTA, modificări și completări – inițiativa primarului. 588 Unanimitate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Contrasemnează pentru legalitate
Mihai SZABO SECRETAR GENERAL