ORDINEA DE ZI a Şedinţei Consiliului Local al Municipiului ARAD din data de 02-12-2019
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
P R I M A R
D I S P O Z I Ţ I A nr. 3440
26 noiembrie 2019
cu privire la convocarea Consiliului Local al Municipiului Arad
în şedinţă publică ordinară, în ziua de luni, 2 decembrie 2019
În temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (3) lit. a) şi art. 196 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
D I S P U N E
Art. 1. Consiliul Local al Municipiului Arad se convoacă în şedinţă publică ordinară pentru ziua de luni, 2 decembrie 2019, ora 14,00, care va avea loc în sala Regele Ferdinand, Bulevardul Revoluţiei nr. 75, cu ordinea de zi stabilită conform anexei, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 2. Documentele înscrise pe proiectul ordinii de zi a ședinței se transmit consilierilor locali prin intermediul poștei electronice.
Art. 3. Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi, însoțite de documentele prevăzute de lege, se trimit spre avizare tuturor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
Art. 4. Aleșii locali vor transmite avizele cerute de lege și pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri înscrise pe ordinea de zi în condițiile legii.
P R I M A R
Călin BIBARȚ
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar General
al Municipiului Arad
Lilioara STEPANESCU
IF/IF ex. 3, Dosar Dispoziţii Primar 2019
Dosar şedinţă ordinara CLMA 2.12.2019
Dosar ordine de zi şedinţe CLMA 2016-2020
Cod: PMA-S4-15 Anexa la Dispoziția nr. 3440/2019
a Primarului Municipiului Arad
P R O I E C T
al ordinii de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Arad
din data de luni, 2 decembrie 2019, înregistrată la Primăria Municipiului Arad
cu nr. 91524// 26.11.2019
1. Alegerea președintelui de ședință pentru perioada decembrie 2019 – februarie 2020.
2. Proiect de hotărâre nr. 550/2019 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 40 /2019 privind aprobarea încheierii acordului de parteneriat cu Direcția de Asistență Socială în vederea implementării în comun a proiectului „Construire Centru multifuncţional pentru persoane din zone urbane marginalizate zona Tarafului”, cu modificările și completările ulterioare - iniţiativa primarului.
3. Proiect de hotărâre nr. 556/2019 privind aprobarea aplicării la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ, lansat de Administrația Fondului pentru Mediu – inițiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre nr. 552/2019 privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico - economici ai obiectivului de investiție „SF -Dezafectare hală agroalimentară veche și construire hală agroalimentară nouă, Calea Aurel Vlaicu nr. 140” – inițiativa primarului.
5. Proiect de hotărâre nr. 541/2019 privind aprobarea unor măsuri pentru reprezentarea intereselor Municipiului Arad în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. Compania de Apă Arad S.A. - iniţiativa primarului.
6. Proiect de hotărâre nr. 477/2019 privind aprobarea Studiului de oportunitate și a formei de delegare a serviciilor de transport public de călători în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad – iniţiativa primarului.
7. Proiect de hotărâre nr. 478/2019 privind avizarea Caietului de sarcini si a Regulamentului serviciului public de transport persoane in cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și aprobarea documentației de delegare a serviciului prin atribuire directă către Compania de Transport Public SA Arad – initiativa primarului
8. Proiect de hotărâre nr. 542/2019 privind aprobarea repartizării unei locuinţe de intervenție - iniţiativa primarului.
9. Proiect de hotărâre nr. 553/2019 privind neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea apartamentului nr. 5, situat în Arad, B-dul Revoluţiei, nr.29, parter - iniţiativa primarului.
10. Proiect de hotărâre nr. 545/2019 privind alipirea unor imobile situate în Municipiul Arad, Piața Mihai Viteazul nr. 5-8, înscrise în CF 353352 și CF 302550 Arad - iniţiativa primarului.
11. Proiect de hotărâre nr. 554/2019 privind dezlipirea unui teren situat în Municipiul Arad, Zona industrială, înscris în CF nr. 335381 Arad - iniţiativa primarului.
12. Proiect de hotărâre nr. 544/2019 privind aprobarea modificării statului de funcții al serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad - iniţiativa primarului.
13. Proiect de hotărâre nr. 543/2019 privind aprobarea modificării bugetului serviciului public de interes local Centrul Municipal de Cultură Arad, pe anul 2019- iniţiativa primarului.
14. Proiect de hotărâre nr. 540/2019 privind aprobarea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, înregistrate de operatorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, în perioada ianuarie – septembrie 2019 - iniţiativa primarului.
15. Proiect de hotărâre nr. 548/2019 privind aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenții pentru acoperirea diferenței de preț și tarif la energia termică livrată populației către SC C.E.T. Hidrocarburi S.A. Arad - iniţiativa primarului.
16. Proiect de hotărâre nr. 556/2019 privind repartizarea excedentului bugetar al municipiului Arad - iniţiativa primarului.
17. Proiect de hotărâre nr. 557/2019 privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2019 - iniţiativa primarului.
18. Proiect de hotărâre nr. 560/2019 privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad - iniţiativa primarului.
19. Proiect de hotărâre nr. 561/2019 privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru implementarea proiectului de promovare a conectivității la internet în comunitățile locale WI- Fi 4EU în Municipiul Arad - iniţiativa primarului.
20. Informări privind activitatea operatorilor economici de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad pentru luna decembrie 2019.
21. Notificări diverse, corespondenţă adresată Consiliului Local al Municipiului Arad, informări privind deplasarea aleşilor locali în misiuni oficiale.
22. Interpelări, întrebări, petiţii, declaraţii politice şi alte probleme supuse atenţiei Consiliului Local al Municipiului Arad.
R E D A C T A T
Lilioara STEPANESCU, Secretar General al Municipiului Arad
Claudia GROZAVU, director executiv Direcția Economică
Elena PORTARU, director executiv Direcția Tehnică
Ioan IGNAT, director executiv Direcția de Dezvoltare și Întreținere
Liliana FLOREA, director executiv Direcția Edilitară
Ștefan SZUCHANSZKI, director executiv Direcția Patrimoniu
Daniela PĂDUREAN ANDREICA, director executiv Centrul Municipal de Cultură Arad
Eliza BARBURĂ – Direcția Comunicare și Direcția Autorizare și Guvernanță Corporativă
Sorin CONTRAS, șef serviciu Juridic, Contencios