Nr. 66277/ 20.07.2026
Anunț referitor la elaborarea unui proiect de act normativ
Astăzi, 20.07.2026, Primăria Municipiului Arad anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:
Proiect de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2026 – inițiativa primarului.
Paragraf descriptiv: Proiectul de hotărâre se referă la conferirea
TITLULUI DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD doamnei prof. univ. dr. LAVINIA BETEA, profesor universitar, cercetător specializat în studiul istoriei comunismului, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa activitate academică și științifică și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii municipiului Arad în țară și peste hotare.
TITLULUI DE CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI ARAD domnului ALEXANDRU BERCEA, antreprenor și investitor de referință al mediului economic arădean, în semn de recunoaștere pentru realizările aduse dezvoltării urbanistice și economice în municipiului Arad.
TITLULUI PRO URBE domnului SHERZAD ASAD FATAH, pentru contribuția remarcabilă la dezvoltarea infrastructurii medicale a municipiului Arad, pentru promovarea excelenței în domeniul sănătății și pentru impactul pozitiv asupra comunității arădene.
TITLULUI PRO URBE domnului NICOLAE BĂCANU pentru implicarea activă în dezvoltarea mediului de afaceri arădean și pentru susținerea inițiativelor economice și a formării profesionale.
TITLULUI PRO URBE domnului REMUS TĂNASE – post mortem, vizionar și promotor al valorilor antreprenoriale, în semn de apreciere pentru întreaga sa activitate în slujba comunității și pentru contribuția adusă dezvoltării economice a municipiului Arad.
TITLULUI DE EXCELENȚĂ pentru merite profesionale deosebite și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad, următoarelor personalități:
•În domeniul ARTEI VIZUALE
Domnului GIOTTO DOICHIȚĂ – artist plastic, pentru aportul valoros ce a dus la ridicarea prestigiului artei arădene la nivel național și internațional;
• În domeniul ÎNVĂȚĂMÂNTULUI
a) Doamnei OCTAVIA POTOCEAN – profesor, pentru profesionalismul și dedicarea dovedite în întreaga carieră didactică;
b) Doamnei NELA BRATU – profesor, pentru dăruirea cu care a susținut excelența în domeniul educației, precum și pentru rolul esențial în formarea și îndrumarea multor generații de elevi;
c) Doamnei OLIMPIA PIROȘ – profesor, în semn de recunoaștere a activității de excepție desfășurate în domeniul educației speciale și incluzive, cât și a devotamentului cu care a sprijinit integrarea și dezvoltarea copiilor cu cerințe educaționale speciale.
• În domeniul SPORTULUI Domnului HOMOLKA ERVIN – antrenor, pentru pasiunea și profesionalismul dovedite în pregătirea tinerilor pentru obținerea performanțelor sportive naționale și internaționale;
•ALTE DOMENII
Domnului KIRÁLY ÁRPÁD, preot paroh, pentru întreaga activitate pastorală și comunitară, pentru implicarea în dezvoltarea vieții spirituale, culturale și sociale a municipiului Arad.
DIPLOMĂ DE ONOARE:
Domnului ALIN EMANUEL URLEA, pentru pasiunea, îndemânarea artistică și creativitatea în arta ”Carving”.
Documentația aferentă proiectului de hotărâre cuprinde: Proiectul de hotărâre al Consiliului Local Municipal Arad, Raportul de specialitate al Centrului Municipal de Cultură Arad, Referatul de aprobare al Primarului.
Documentația poate fi consultată: pe pagina de internet a instituției, accesând acest link, la sediul instituției, la Serviciul Relații cu Publicul și Asociații de Proprietari, camera 5: luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 16:00, joi între orele 08:30 - 17:30, vineri între orele 08:30 - 13:30. Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul Relaţii cu Publicul și Asociații de Proprietari al instituției.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 31.07.2026 prin formularul online disponibil pe pagina de internet a instituției, la acest link, ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: dezbaterepublica@primariaarad.ro sau prin poștă, pe adresa Primăriei Municipiului Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75.
Materialele transmise vor purta mențiunea: Proiect de hotărâre privind conferirea unor titluri și distincții cu prilejul „Zilelor Aradului”, ediția 2026 – inițiativa primarului.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, la acest link, în Registrul pentru consemnarea propunerilor.
Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică până la data de 18.08.2026.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție la următoarele date de contact:
Consilier juridic, Compartiment asistență juridică – Bulboacă Antonina, telefon: 0257/281850, int. 304
E-mail: antonina.bulboaca@primariaarad.ro
DIRECTOR EXECUTIV, CONSILIER JURIDIC,
Claudia Macra Antonina Bulboacă
