Proiect adus la cunoştinţă publică în data de 14-04-2006 H O T Ă R Â R E nr. _______ din __________
Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea criteriilor şi metodologiei de repartizare şi închiriere a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe - iniţiativa primarului.
Ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003, transmit următorul
A N U N Ţ
Începând cu data de luni, 17.04.2006, la intrarea în Primăria Municipiului Arad, sunt afişate următoarele documente privind:
1. Documentaţie privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - Locuinţă unifamilială + demisol + parter + mansardă, str. Orizontului FN Arad, beneficiar Ardelean Dorel şi Ardelean Maria - proiectant SC D&D Design Proiect SRL, proiect nr. 03/2006 - iniţiativa primarului.
2. Documentaţie privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - Restructurare locuinţă Vasile Ureche nr. 43, Arad - beneficiar Vinter Alexandru, proiectant SC Obiectiv SRL, proiect nr. 168/2006 - iniţiativa primarului.
3. Documentaţie privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu - Extindere Hotel Iris, str. Căpitan Ignat nr. 1, Arad, beneficiar SC Eduard Eurotrans SRL, proiectant - cab.ind.arh. Vîrvescu Florian, proiect nr. 1/2006 - iniţiativa primarului.
4. Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea criteriilor şi metodologiei de repartizare şi închiriere a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe - iniţiativa primarului.
Până la data de 28.04.2006, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente.
Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data de 17.04.2006, între orele 8,00-17,00, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, camera 2.
Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro.
P R I M A R
ing. Gheorghe Falcă
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT:
JUDEŢUL ARAD SECRETAR,
MUNICIPIUL ARAD Doina Paul
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.______
din _____________ 2006
cu privire la aprobarea criteriilor şi metodologiei de repartizare şi închiriere
a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere :
iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. _________________;
raportul nr. ____________ din ____________ al Serviciului Fond Locativ din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Municipiului Arad
avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad ;
Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 962/27.09.2001, forma actualizată, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe ;
prevederile Legii nr. 114/1996, Republicată;
H.G. nr. 1275/2000, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.114/1996;
În temeiul prevederilor art. 38 lit. “f” şi “g” şi art. 46 din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215/2001, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă criteriile şi metodologia de repartizare şi închiriere a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, conform anexelor nr. 1, şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă componenţa Comisiei sociale de analizare a dosarelor şi repartizare a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, după cum urmează:
- Primarul Municipiului Arad
- un reprezentant al Consiliului Local al Municipiului Arad, în persoana unui consilier numit de către Comisia pentru sănătate, familie, protecţie socială, cultură, culte, şi relaţii externe;
- cinci reprezentanţi ai Direcţiei Tehnice, numiţi prin dispoziţia Primarului Municipiului Arad;
- doi reprezentanţi ai Serviciului Public „Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară”, numiţi prin dispoziţia directorului executiv.
Art.3. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către Primăria Municipiului Arad şi va fi comunicată celor interesaţi prin grija Serviciului Administraţie publică locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,
Anexa 1 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
CRITERIILE
ŞI METODOLOGIA DE REPARTIZARE ŞI ÎNCHIRIERE
A LOCUINŢELOR CONSTRUITE PRIN AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE
I. Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe şi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii
A. Criterii de acces la locuinţă:
1. Titularul cererii de locuinţă, care poate deveni beneficiar al unei repartiţii de locuinţă pentru tineri, destinată închirierii, şi titular al contractului de închiriere, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data înscrierii, pentru locuinţele ce vor fi acordate în anul curent. Cererea de locuinţă se efectuează numai individual şi în nume propriu sau al familiiei acestuia.
Acte doveditoare: copie de pe actul de naştere şi/sau de pe actul de identitate.
2. Titularul cererii de locuinţă şi membrii familiei acestuia - soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia , să nu deţină şi să nu fi deţinut o altă locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe pentru tineri, destinată închirierii.
Acte doveditoare: declaraţii autentificate (notariale) ale titularului cererii şi, după caz, ale soţiei/soţului şi ale celorlalţi membri majori din familia acestuia.
3. Titularul cererii de locuinţă să îşi desfăşoare activitatea în municipiul Arad.
Acte doveditoare: adeverinţă de la locul de muncă, însoţită de o copie de pe carnetul de muncă completat la zi.
4. Repartizarea locuinţelor se face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuinţele libere din fondul existent, cât şi locuinţele ce urmează să fie finalizate în cadrul unor obiective de investiţii aprobate şi cuprinse în programul de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.
NOTĂ:
- Lista de priorităţi se stabileşte anual.
- Solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi, cu respectarea criteriilor prevăzute la pct. 1, 2 şi 3, care nu pot beneficia de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil în anul respectiv, pot primi repartiţii în anii următori, în limita fondului disponibil în fiecare an şi în noua ordine de prioritate stabilită.
Anexa 1 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
B. Criterii de ierarhizare stabilite prin punctaj:
1. Situaţia locativă actuală
1.1. Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat ........................................................ 10 pct.
1.2. Tolerat în spaţiu ............................................................................................... 7 pct.
1.3. Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu):
- mp/locatar sau membru al familiei solicitantului:
a) mai mare de 15 mp şi până la 18 mp inclusiv .................... ................................5 pct.
b) mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv .................... ................................7 pct.
c) 8 mp şi până la 12 mp inclusiv ................................. ..........................................9 pct.
d) mai mică de 8 mp .............................................. ................................................10 pct.
2. Starea civilă actuală
2.1. Stare civilă:
a) căsătorit ..................................................... .........................................................10 pct.
b) necăsătorit ............................................................................................................ 5 pct.
2.2. Nr. de persoane în întreţinere:
a) copii
- 1 copil ......................................................... ...........................................................2 pct.
- 2 copii .................................................................................................................... 3 pct.
- 3 copii .....................................................................................................................4 pct.
- 4 copii ......................................................... ...........................................................5 pct.
- > 4 copii ......................... ..............................................5 pct. + 1 pct. pentru fiecare copil
b) alte persoane, indiferent de numărul acestora .................. ....................................2 pct.
3. Starea de sănătate actuală
Boala de care suferă solicitantul, un alt membru al familiei sau aflat în întreţinere necesită, potrivit legii, însoţitor sau o cameră în plus ....................................................2 pct.
4. Vechimea cererii solicitantului
4.1. Persoane înscrise pe listele de priorităţi la locuinţele ANL din anul 2003...........1 pct.
5. Nivelul de studii şi/sau de pregătire profesională
5.1. fără studii şi fără pregătire profesională ............................................................. .5 pct.
5.2. cu şcoală generală, fără pregătire profesională ................................................... 8 pct.
5.3. cu studii medii şi/sau cu studii superioare ....................................................... .10 pct.
6. Situaţii locative sau sociale deosebite
6.1. tineri proveniţi din case de ocrotire socială şi care au împlinit 18 ani...... ...........15 pct.
6.2. tineri evacuaţi din case naţionalizate ................................................................... 10 pct.
NOTĂ:
- Criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj se aplică numai solicitanţilor de locuinţă care au îndeplinit în totalitate criteriile specificate la lit. A de mai sus.
- În cazul înregistrării unor punctaje egale, solicitanţii vor fi departajaţi în funcţie de situaţia locativă constatată la data efectivă a repartizării locuinţelor, având prioritate, numai în acest caz, solicitanţii a căror situaţie locativă este sau poate deveni, în mod iminent, gravă. Dacă nici acest criteriu nu este suficient, departajarea se poate face în funcţie de vechimea cererii solicitantului, luându-se în consideraţie persoanele înscrise
Anexa 1 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
pe listele de priorităţi la locuinţele ANL, din anul 2003, având prioritate, în acest caz, solicitantul a cărui cerere are vechime mai mare. În cazul când departajarea nu se poate efectua nici în baza acestor criterii, au prioritate solicitanţii care au punctajul mai mare acordat pe baza criteriilor cu caracter de protecţie socială (starea civilă + starea de sănătate actuală).
II. Observaţii privind acordarea punctajelor de la lit. B şi acte doveditoare a situaţiilor respective
1.1. Se dovedeşte prin contract de închiriere înregistrat la Administraţia financiară;
1.2. Se declară pe propria răspundere în cazul lipsei unui contract de închiriere sau în cazul în care solicitantul locuieşte la părinţi;
1.3. Suprafaţa locuibilă înseamnă suprafaţa apartamentului în care locuieşte solicitantul incluzând camerele de locuit, hol, antreu, baie, bucatarie. Nu se iau în calcul magazii, boxe, pivniţe sau alte anexe gospodăreşti care nu pot fi locuite. Punctajul se calculează prin împărţirea suprafeţei locuibile, astfel definite, la numărul de persoane care locuiesc efectiv în apartament (aşa cum se poate dovedi din listele de cheltuielile către asociaţia de proprietari sau alte utilităţi). Se dovedeşte prin actul de proprietate al apartamentului. În cazul în care nu se cunoaşte decât suprafaţa construită (Sc), se stabileşte că suprafaţa locuibilă (Su) este Su=Sc/1,25 pentru apartamente la bloc şi Su=Sc/1,3 pentru imobile vechi (case). Numărul de persoane care locuiesc în comun în apartament se declară de către solicitant pe propria răspundere;
2.1. Se dovedeşte prin certificatul de căsătorie;
2.2. Se dovedeşte prin a) certificate de naştere şi b) Decizie de încredinţare a minorului, emisă de autoritatea competentă, Sentinţă de divorţ, prin Contract autentificat de întreţinere în cazul persoanelor majore sau adeverinţă de la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară pentru însoţitori;
3. Se dovedeşte prin adeverinţă de la medic specialist şi cuprinde bolile prevăzute în anexa nr. 2 din Legea nr. 241/2001sau acte de invaliditate;
4. Se dovedeşte cu numărul de înregistrare de la înscrierile pentru locuinţele din anul 2003 acordate de Consiliul local al municipiului Arad;
5. Se dovedeşte cu adeverinţă de la şcoală pentru şcoală generală, diplomă de absolvire a liceului sau şcolii profesionale, pentru studii medii, atestat profesional sau diplomă de absolvire pentru studii de specialitate sau studii superioare de scurtă durată, diplomă de licenţă pentru studii superioare.
6.1. Se dovedeşte cu adeverinţă de la instituţia de ocrotire socială;
6.2. Se dovedeşte cu înştiinţarea privind predarea imobilului către noul proprietar de la SC RECONS SA şi cu notificare de la proprietar de neprelungire a contractului de închiriere sau cu sentinţă de evacuare.
Anexa 1 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
II. Metodologia de înscriere la locuinţele ANL
1. Formularul de înscriere (anexa nr. 2), actele justificative care însoţesc cererea, precum şi modul de primire a cererilor, se vor afişa, la sediul Primăriei Municipiului Arad;
Perioada de depunere se va anunţa în mass-media locală şi se va stabili de către Comisia socială de analizare a dosarelor după primirea avizului de la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
2. (1). Înscrierile pentru listele de priorităţi pentru locuinţe A.N.L. se vor desfăşura la Serviciul Relaţii cu Publicul din cadrul Primăriei Municipiului Arad, Bd. Revoluţiei nr.75, Cam 5.
(2) Solicitările vor fi înregistrate într-un Registru special, în ordinea depunerii, iar Serviciul Relaţii cu Publicul va elibera o recipisă de primire care va cuprinde un număr de înregistrare;
3. Persoanele care îndeplinesc condiţiile de înscriere prezentate mai sus, vor depune, într-un dosar plic, cerere pentru acordarea unei locuinţe A.N.L., împreună cu actele justificative necesare, după caz, specificate în formularul de înscriere, urmând ca, la înscriere, funcţionarul care preia dosarul să completeze formularul cu criteriile de punctaje prezentat în anexa nr. 2, la prezenta hotărâre, în faţa solicitantului.
Solicitanţii trebuie să opteze la înscriere pentru numărul de camere dorit, cu menţiunea că persoanele singure, necăsătorite sau care nu au în întreţinere alte persoane, nu vor putea opta pentru mai mult de o cameră, pentru evitarea repartizării unor spaţii excedentare în conformitate cu prevederile Legii nr. 114/1996 republicată, privind exigenţele minimale în asigurarea spaţiului locativ pe număr de persoane;
4. După încheierea termenului de preluare a dosarelor, acestea vor fi analizate de către comisia socială de analiză a cererilor şi centralizate pe listele de priorităţi, constituite pe numărul de camere la care s-a optat;
5. (1) Listele de priorităţi astfel centralizate vor fi afişate la sediul Primăriei Municipiului Arad timp de 7 zile lucrătoare, perioadă în care solicitanţii nemulţumiţi de punctajul şi poziţia de pe liste, pot depune contestaţie în scris la Serviciul Relaţii cu Publicul;
(2) În perioada de contestaţie nu se admite completarea dosarului depus, cu alte acte;
(3) Contestaţiile vor fi analizate de către Comisia socială de analizare a dosarelor şi repartizare a locuinţelor A.N.L. în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la depunerea acestora;
Anexa 1 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
(4) În perioada de contestaţie se vor efectua şi verificările pentru conformitate cu cele declarate la înscriere, la domiciliile solicitanţilor aflaţi în poziţiile care le-ar permite obţinerea unei locuinţe. Cu ocazia verificărilor se vor întocmi Note de constatare pentru
conformitate cu realitatea, care vor fi semnate de solicitant sau de către alt membru de familie ori martor. Neconcordanţele constatate faţă de cele declarate la înscriere şi pentru care s-au acordat punctaje, vor fi analizate de Comisia socială, care va decide asupra modului de soluţionare, putând duce la depunctare sau chiar la neacordarea repartiţiei;
6. După analizarea şi soluţionarea contestaţiilor şi a eventualelor neconcordanţe, Comisia socială de analizare a dosarelor şi repartizare a locuinţelor A.N.L. va supune, spre aprobare, Consiliului Local al Municipiului Arad, listele de priorităţi definitive, urmând ca, după aprobare, acestea să fie afişate la sediul Primăriei Municipiului Arad;
7. (1) Repartizarea locuinţelor A.N.L. se va face, în limita numărului şi structurii locuinţelor disponibile, în ordinea punctajului de pe listele de priorităţi aprobate de către Consiliului Local al Municipiului Arad (ordine descrescătoare);
(2) Locuinţa atribuită nu poate fi refuzată decât în condiţiile în care se renunţă şi la poziţia ocupată pe listele de priorităţi;
8. Contractul de închiriere pentru locuinţele A.N.L. se încheie pentru o perioadă de 5 ani, între Primăria Municipiului Arad şi beneficiarul repartiţiei, după modelul contractului-cadru prezentat în anexa nr. 8 la H.G. nr.1275/2000, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.114/1996, republicată.
9. Locuinţele construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe vor fi administrate de către Primăria Municipiului Arad prin serviciile de specialitate.
Anexa 2 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
pe Lista de prioritate la locuinţe construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe — 2006
Subsemnatul/a…………………………………………………………………………………………………………. domiciliat/ă în ……………………………, cu viză de flotant în ……………………, str. …………………………………………………, nr. ……, bl. ……, ap. ……, telefon nr. …………………, având actul de identitate seria …… nr. ………………, eliberat de ........... ……………………………… solicit o locuinţă cu ____ camere.
Suprafaţa locuibilă a locuinţei ocupate ___________
Numărul de persoane care ocupă efectiv această locuinţă ________
Numărul de înregistrare de la înscrierile pentru locuinţele din anul 2003 ____________
Declar pe proprie răspundere că datele înscrise în prezentul formular corespund realităţii. Am luat la cunoştinţă că orice declaraţie falsă atrage de la sine neacordarea repartiţiei sau anularea ei. Declar că după înscrierea pe Lista de prioritate nu voi cere schimbarea numărului de camere solicitate.
Arad, la data ……………………… Semnătura……………………………
Actele necesare pentru întocmirea dosarului de înscriere
În funcţie de situaţia specifică fiecărui solicitant, se vor depune într-un dosar plic următoarele acte:
1. copie după buletinele membrilor de familie (soţ, soţie, copii; inclusiv părinţii soţilor, dacă solicitantul locuieşte cu părinţii săi; să se vadă fotografia si ultimul domiciliu înscris în buletin)
2. copie după certificatele de naştere ale copiilor minori sub 14 ani
3. copie după certificatele de naştere ale copiilor înfiaţi de către solicitant
4. copie după contractul de închiriere/subînchiriere pentru domiciliul actual al solicitantului (valabil pe anul în curs)
5. copie după contractul de închiriere/vânzare-cumpărare al locuinţei părinţilor, sau al persoanelor care vă tolerează în spaţiu, pentru solicitanţii care locuiesc la părinţi sau sunt toleraţi în spaţiu
6. copie după certificatul de căsătorie
7. copie după sentinţa de divorţ definitivă
8. copie după certificatul de handicapat
9. copie de pe cartea de muncă completată la zi
10. adeverinţă de venit pentru fiecare membru major al familiei solicitantului, precum şi cupoane de pensie, cupoane de ajutor social, cupoane de şomaj etc.
11. copie de pe sentinţă definitivă de evacuare din locuinţă naţionalizată şi redobândită de foştii proprietari
12. dovada trecerii imobilului din administrarea statului în administrarea foştilor proprietari (înştiinţare SC RECONS SA)
13. copie după actele medicale pentru solicitanţii/membrii de familie suferinzi de boli cronice, care necesită o cameră în plus, conform anexei nr. 2 la OUG nr. 40/1999
14. copie după actele doveditoare pentru solicitanţii proveniţi din instituţii de ocrotire socială
15. copie după sentinţa definitivă de adopţie pentru solicitanţii care au înfiat un copil
16. copie după actele de studii
17. declaraţie notarială potrivit căreia membrii familiei solicitantului nu deţin sau nu au înstrăinat o locuinţă proprietate personală situată în municipiul Arad
Informaţii utile:
1. Anunţăm solicitanţii de locuinţe A.N.L. că dosarele incomplete nu sunt preluate, sau dcă solicitanţii nu îndeplinesc criteriile de acces la locuinţă aprobate de lege. Pentru a evita orice neplăcere, verificaţi-vă dosarul de înscriere înainte de a veni la înscriere!
2. Vă rugăm să nu faceţi corecţii sau ştersături pe pagina conţinând criteriile de calculare a punctajului!
Anexa 2 a Hotărârii nr._____ din __________ 2006
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Criterii pentru înscrierea pe lista de priorităţi
Nr. crt. Denumire criteriu Punctaj
1. SITUAŢIA LOCATIVĂ ACTUALĂ
1.1.Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat 10
1.2.Tolerat în spaţiu 7
1.3.Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu) - mp/locatar sau membru al familiei solicitantului
a) mai mare de 15 mp şi până la 18 mp inclusiv 5
b) mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv 7
c) 8 mp şi până la 12 mp inclusiv 9
d) mai mică de 8 mp 10
2. STAREA CIVILĂ ACTUALĂ
2.1. Stare civilă
a) căsătorit 10
b) necăsătorit 5
2.2. Nr. de persoane în întreţinere
a) copii
- 1 copil 2
- 2 copii 3
- 3 copii 4
- 4 copii 5
- > 4 copii ( 5 pct. + 1 pct. pentru fiecare copil ) ...
b) alte persoane, indiferent de numărul acestora 2
3. STAREA DE SĂNĂTATE ACTUALĂ
Boala de care suferă solicitantul, un alt membru al familiei sau aflat în întreţinere necesită, potrivit legii, însoţitor sau o cameră în plus 2
4. VECHIMEA CERERII SOLICITANTULUI
Persoane înscrise pe listele de priorităţi la locuinţele ANL din anul 2003 1
5. NIVELUL DE STUDII ŞI/SAU DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ
5.1. fără studii şi fără pregătire profesională 5
5.2. cu şcoală generală, fără pregătire profesională 8
5.3. cu studii medii şi/sau cu studii superioare 10
6. SITUAŢII LOCATIVE SAU SOCIALE DEOSEBITE
6.1. tineri proveniţi din case de ocrotire socială şi care au împlinit 18 ani 15
6.2. tineri evacuaţi din case naţionalizate 10
TOTAL GENERAL
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
EXPUNERE DE MOTIVE
Nr.___________din_________2006
Având în vedere faptul că în cursul anului 2006 Agenţia Naţională pentru Locuinţe va da în exploatare, în municipiul Arad, un număr de 48 de apartamente destinate închirierii, pentru tinerii sub 35 de ani,
Consider oportună adoptarea unei hotărâri privind aprobarea criteriilor şi metodologiei de înscriere şi închiriere a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în urma căreia să se întocmească listele de priorităţi pentru aceste locuinţe.
Referitor la: expunerea de motive înregistrată cu nr.________/________.2006, a d-lui ing. Gheorghe Falcă, Primarul Municipiului Arad,
Obiect: propunerea de aprobare a criteriilor şi metodologiei de înscriere şi închiriere a locuinţelor construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe,
Consideraţii de ordin general: Agenţia Naţională pentru Locuinţe va da în exploatare în municipiul Arad, în acest an, trei blocuri de locuinţe, însumând 48 de apartamente dintre care 6 cu o cameră şi 42 cu două camere. Pentru repartizarea apartamentelor, Primăria Municipiului Arad, în conformitate cu Legea nr. 152/1998 şi a Normelor Metodologice de punere în aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, trebuie să întocmească listele de priorităţi cu persoanele îndreptăţite să beneficieze de acestea.
Întocmirea listelor de priorităţi se face în baza criteriilor aprobate de către Consiliul local al municipiului Arad, în conformitate cu Criteriile cadru din Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, anexa nr. 11 şi cu avizul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
În acest sens,
Propunem,
Aprobarea metodologiei şi a criteriilor de înscriere şi repartizare a locuinţelor de închiriere pentru tineri, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în vederea întocmirii listelor de prioritate pentru repartizarea şi închirierea acestora.
VICEPRIMAR, DIRECTOR EXECUTIV,
Ec. Alexandru Tiberiu Dekany Ing. Răzvan Popa