COMUNICAT DE PRESĂ
Program cu publicul modificat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor
Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Arad informează cetățenii că joi, 1 mai 2025, respectiv vineri, 2 mai 2025, nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul, la ghişeu, aceste zile fiind declarate zile de sărbătoare legală, la nivel naţional, în care nu se lucrează.
În schimb, având în vedere faptul că în data de 4 mai 2025 va avea loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în scopul asigurării condiţiilor optime de desfășurare a scrutinului electoral, Serviciul de Evidență a Persoanelor va avea următorul program cu publicul:
Sâmbătă, 3 mai – 08.00 – 16.00
Duminică, 4 mai – 07.00 – 21.00
În ceea ce privește Serviciul de Stare Civilă, joi, 1 mai 2025 și duminică, 4 mai 2025, nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul, iar vineri, 2 mai 2025, respectiv sâmbătă, 3 mai 2025, se înregistrează doar decese între orele 09.00 – 12.00.
Căsătoriile se oficiază conform programărilor!
Începând de luni, 5 mai 2025, activitatea cu publicul revine la normal.