COMUNICAT DE PRESĂ
Anul acesta Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură a pregătit cu ocazia Zilelor Aradului un program complex adresat arădenilor de toate vârstele și care să satisfacă cele mai diverse gusturi.
Evenimentul va avea loc în perioada 16 – 24 august 2025.
Pe parcursul celor nouă zile, distracția va fi cuvântul de ordine în mai multe puncte din oraș: Bulevardul Revoluției, platoul din fața Palatului Administrativ, Parcul „Mihai Eminescu“, Piața Catedralei, Piața „Avram Iancu“, Ștrandul Neptun, Parcul „Sfânta Maria“, Parcul Reconcilierii.
Evenimentele nelipsite din programul zilelor orașului sunt Ședința Festivă a Consiliului Local Municipal, Picnic Festival, Târgul Estival Food&Fun, concertul de muzică ușoară și cel folcloric dar și petrecerea cu spumă de la Ștrandul Neptun.
Pentru copii va fi pregătit Kid’s Land, în Piața „Avram Iancu“, un mini-parc de distracții cu tobogane, carusel și multe alte activități.
De asemenea și anul acesta din programul evenimentului nu lipsesc Bulevard Fashion Festival, Bicicliștii iscusiți, decernarea „Diplomei de aur“ pentru cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Un alt eveniment așteptat va fi - Gala extraordinară de operă Salbek Opera Masterclass 2025, care va avea loc în fața Palatului Administrativ, în data de 24 august, cu invitații săi de renume european, Anita Hartig, Ruxandra Donose, Leontina Văduva, Ramón Vargas.
Protagoniștii concertului de muzică ușoară, care va avea loc în centrul orașului, sâmbătă, 23 august, vor fi Vunk, Tania Turtureanu, Ami, The Case, French.
„Ca o noutate, anul acesta festivalul AOA a fost inclus în programul zilelor orașului, astfel că acesta se va desfășura în primul weekend de sărbătoare, iar locația aleasă este Parcul Mihai Eminescu. Intrarea va fi liberă. Un alt element de noutate este atelierul de ikebana și bijuterii florale de la Teatrul Clasic, sâmbătă, 23 august, care spun eu chiar merită văzut. Un moment important al Zilelor Aradului este reprezentat de Ședința Festivă în cadrul căreia acordăm în fiecare an titluri și distincții. Conform tradiției, ea va avea loc cu ocazia zilei orașului, 22 august. Încercăm ca în fiecare an să alegem o altă locație pentru Ședința Festivă, astfel că, anul acesta, Piața Catedralei o va găzdui. Cât privește costurile, față de un buget estimat la un milion de lei, ne încadrăm la puțin peste 640.000 de lei. Din acest punct de vedere aș sublinia faptul că Aradul a fost în ultimii ani cât se poate de ponderat în ceea ce privește cheltuirea banului public pentru organizarea evenimentelor. Chiar și în anii în care nu au fost crize. Acesta este motivul pentru care chiar și acum ne putem permite organizarea unui astflel de eveniment cu costuri decente. De exemplu, anul acesta am renunțat să mai cheltuim cu focurile de artificii, dar vom crea o atmosferă frumoasă cu ajutorul tunurilor de confetti. Nu suntem o primărie care să fie cu mână întinsă la Guvern, dar suntem extrem de atenți cu banul public.“, a declarat primarul Călin Bibarț.
PROGRAM ZILELE ARADULUI - 16-24 AUGUST 2024
🎶 AOA Festival – Parcul Eminescu, Arad
VINERI – 15 august 2025
SÂMBĂTĂ – 16 august 2025
DUMINICĂ – 17 august 2025
Duminică, 17 august 2025
INFORMAȚII ACTUALIZATE despre Zilele Aradului, ediția 2025, vor putea fi consultate atât în presa locală cât și online la adresele:
https://www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaARAD